miercuri, 15 ianuarie 2014

Complexitatea cauzala a fenomenului infractional in mediul de afaceri

Fenomenul infractional este deosebit de complex si pentru a putea fi cunoscut, trebuie abordat multidisciplinar. Aceasta implica stapanirea unor notiuni de: criminologie, psihologie judiciara, sociologie judiciara, biologie criminala, psihiatrie criminala, antropologie criminala, statistica infractionala etc.

Infractionalitatea desi este un fenomen social, trebuie cercetata ca act individual, ca act comis de o persoana concreta intr-o situatie concreta. Este vorba de o actiune umana, determinata de anumite elemente psihologice, trebuinte, tendinte, motive si scopuri.

O viziune coerenta asupra dinamicii si interactiunii elementelor intregului ansamblu de factori care concura la producerea actului infractional nu o poate oferi decat o conceptie sistemica integratoare asupra conduitei si a manifestarilor psiho-comportamentale.

Factorii care stau la baza fundamentarii teoriilor psiho-biologice, psiho-sociale si psiho-morale, luati separat, nu pot explica in mod corespunzator originea fenomenului si a comportamentului infractional. Aceasta presupune elaborarea unui sistem teoretico-stiintific si metodologic cu posibilitati integratorii si generalizatoare pentru realitatea concreta.

In Romania, evolutia fenomenului infractional este o consecinta a impactului problemelor economico-sociale grave, caracteristice perioadei de tranzitie, precum si a crizei de autoritate pe care au traversat-o institutiile statului de drept. Legislatia lacunara si supra-incarcarea sistemulul justitiei penale, corelate cu deficitul de personal si logistica, au facut ca efectul masurilor preventive si represive sa fie limitat.

În lămurirea stufoasei probleme a necinstei, putem porni de la un principiu enunţat de un economist (Gary Becker, laureat al premiului Nobel), principiu care se numeşte SMIR (Simplul Model al Infracţiunii Raţionale). Conform acestuia, deciziile frauduloase sunt o chestiune de evaluare comparativă a rezultatelor posibil negative sau negative ale unor opţiuni. Cântărim raportul dintre cost şi beneficiu şi ne hotărâm dacă vom jefui un magazin, doar după ce vedem "dacă merită". Estimăm câţi bani sunt în casa de marcat, apreciem posibilitatea de a fi prinşi şi preţăluim posibila pedeapsă. Nu avem nicio consideraţie faţă de ceea ce este corect sau incorect, la modul absolut, şi nu ne interesează decât avantajul propriu.

Avand in vedere rata inalta de profit si gradul scazut al riscurilor asumate, elemente ale crimei organizate au aparut si s-au dezvoltat cel mai rapid in domeniul economico-financiar. Coruptia ameninta nu numai drepturile si libertatile fundamentale ale cetateanului, ci insasi buna functionare a institutiilor statului de drept, societatea democratica in ansamblul sau.

O amploare deosebita au luat actele de inselaciune, fals si uz de fals realizate prin cele mai diverse forme, fraude valutar-vamale si nerespectarea legislatiei in domeniul operatiunilor de import-export etc. De asemenea, a crescut numarul infractiunilor legate de practicarea jocurilor de noroc, pretinderea unor sume consistente de bani pentru asigurarea “protectiei”, sechestrarea de persoane, violentele intre grupurile rivale de infractori etc.

Ca fenomen social, coruptia reprezinta expresia unor manifestari de descompunere morala si degradare spirituala intrucat implica deturnarea si folosirea avutului public in interes personal, obtinerea unor avantaje materiale pentru indeplinirea obligatiilor de serviciu, incheierea unor afaceri si tranzactii prin eludarea normelor morale si legale. O astfel de stare de criza, are un efect demoralizator asupra intregii societati.

Criminalitatea organizata are o psihologie aparte. Isi fac simtita prezenta persoane inteligente, cu o cultura infractionala avansata.
Criminalitatea organizata se caracterizeaza prin:

1)      profesionalizarea modului de operare (sistemul de comunicare si deplasare rapida, studiul calificat al obiectivului, neutralizarea sistemelor de paza si alarmare electronica, masuri de contracarare a identificarii prin dezinformare, false identitati, distrugeri de probe, crearea de alibiuri);
2)      gravitatea consecintelor (distrugeri uriase, inducerea sentimentului de insecuritate, panica sociala, pierderi de vieti omenesti);
3)      ierarhizarea structurilor de subordonare in mediile criminale (conducerea actiunii, impartirea profitului, reinvestirea profitului);
4)      utilizarea coruptiei, santajului, pana la cele mai inalte nivele sociale (functionari publici, oameni de afaceri, oameni politici).


Pentru explicarea mecanismului aparitiei si dinamicii fenomenului infractional, este necesar sa pornim de la conceptul de conexiune care presupune interactiunea obiectelor si fenomenelor, corelatia subsistemelor in sistem si sistemelor in context.
In concordanta cu principiul conexiunii, originea si dinamica fenomenului infractional nu poate fi rezultatul unui factor monocauzal si nici al mai multor factori, ci numai al interactiunilor dintre acestia, care ii da configurarea si care are un caracter obiectiv.

Spre deosebire de realitate, posibilitatea desemneaza totalitatea starilor virtuale prin care fenomenul infractional poate trece, dar pentru care nu exista inca suficiente conditii de realizare. La nivelul acesteia se impune a fi localizata adevarata prevenire, care trebuie sa aiba menirea tocmai de a impiedica sau elimina aparitia si influenta conditiilor ce faciliteaza trecerea din sfera posibilului in cea a realului in cazul unei infractiuni concrete. Interventia oportuna si eficienta este strans conditionata de intelegerea faptului ca dinamica interactiunilor interne si externe, actuale sau de perspectiva, a factorilor biopsihosociali marcati de influente criminogene, determina o gama variata de posibilitati prezente sau viitoare ale aparitiei si manifestarii fenomenului infractional.

Granitele dintre posibilul si imposibilul infractional sunt relative, deoarece evolutia starilor de manifestare are un caracter concret si reprezinta expresia continutului intern si a variabilitatii gamei care favorizeaza ori suprima unele directii.

Probabilitatea se regaseste in ecuatia de frecventa ca raport dintre numarul de cazuri de realizare efectiva a unor infractiuni si numarul total de cazuri posibile ale acestora. Probabilitatea are sens si valoare numai in cazul infractiunilor intamplatoare, pentru ca exista cel putin doua posibilitati: sa fie comise sau nu, sa fie savarsite intr-o forma sau alta.

Probabilitatea capata o semnificatie si o importanta din ce in ce mai mare, pe masura ce prognozarea criminologica isi contureaza locul si rolul in profilaxia infractionala.

Relatia cauzala, ca forma particulara a determinarii fenomenului infractional cu genurile sale proxime si faptele concrete de manifestare, exprima un raport genetic si se obiectiveaza ca legatura independenta de vointa omului intre doua subsisteme sau elemente ale aceluiaşi sistem care se succed, unul provocându-l pe celălalt.

Fenomenul care precede şi provoacă producerea unui alt fenomen se numeşte cauza şi care, din perspectiva criminologică, are drept conţinut interacţiunea factorilor biopsihosociali ce determina, în mod necesar, infracţiunea. Cauza este condiţia necesară fără de care un anumit comportament nu s-ar manifesta şi totodată ea procedează efectul fiind invariabil urmată de acelaşi efect.

Efectul reprezintă fenomenul sau procesul care succede cauza şi a cărui producere este determinată de aceasta. Între cauza şi efect se stabileşte un raport de necesitate. Constantă acestui raport este mediată de condiţii. Cauzele provoacă aceleaşi efecte numai dacă acţionează în aceleaşi condiţii, la fel cum variabilitatea condiţiilor mijloceşte variabilitatea efectelor în raport cu acţiunea aceloraşi cauze.

Interacţiunea dintre cauza şi efect are un caracter complex. Pe de o parte, fenomenele sunt, în acelaşi timp, în raporturi diferite, atât cauze cât şi efecte, iar pe de altă parte, în producerea efectelor interacţionează mai multe cauze, acestea la rândul lor acţionând în strânsă legătură cu diverse condiţii. Odată apărut, efectul poate avea un rol activ asupra cauzei care l-a generat, influenţând-o favorabil sau nefavorabil.

Condiţiile reprezintă un complex de fenomene ce nu pot genera prin ele însele comportamente infracţionale, dar care, însoţind în timp şi spaţiu cauzele şi influenţându-le, asigura o anumită evoluţie a lor pentru producerea efectului. Condiţiile pot fi necesare, întâmplătoare, suficient necesare, insuficient necesare. Condiţiile însoţind acţiunea cauzei, îşi pun pecetea pe manifestarea ei, grăbind sau încetinind, stimulând sau frânând apariţia unui anumit efect.

Dificultatea dezvăluirii relaţiilor cauzale în determinarea fenomenului infracţional derivă din faptul că acestea se corelează cu întreaga reţea a celorlalte relaţii prezente în structură şi dinamica să.

Actul infracţional, ca orice alt tip de act comportamental, reprezintă rezultatul interacţiunii dintre factorii ce structurează personalitatea individului şi factorii externi, de ambianţa. În ceea ce priveşte factorii interni, endogeni, orice persoană poate prezenta în structura sa un nucleu central mai mult sau mai puţin favorabil comportamentului infracţional, conturând sau nu o personalitate infracţională. Ambianta, condiţiile şi împrejurările exterioare pot fi favorabile sau nefavorabile dezvoltării acestui nucleu în plan infracţional.

Actul infracţional antrenează în grade diferite, practic toate structurile şi funcţiile psihice începând cu cele cognitiv-motivaţionale şi terminând ce cele afectiv-volitive, implicate fiind şi activităţile ca şi însuşirile psihice.

Actul infracţional este generat de tulburări de ordin emoţional şi volitiv, susţinut de lipsa sentimentului responsabilităţii şi al culpabilităţii, al incapacităţii subiectului de a renunţa la satisfacerea imediată a unor trebuinţe în pofida perspectivei unei pedepse.

Trecerea la actul infracţional constituie un moment critic, nodal. Această trecere reprezintă o procesualitate care cunoaşte multe inconstante în desfăşurarea ei.

O analiză strict psihologică a actului infracţional, consta în analiza modului în care personalitatea infractorului (inteligentă, afectivitate, motivaţie şi voinţa) se manifestă în pregătirea, săvârşirea şi în atitudinea postinfractionala.


Publicat de
Etichete: ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)