joi, 13 noiembrie 2014

Posibilitatea externalizarii daunelor este un semn de normalitate

Director General al Fondului de Protectie a Victimelor Strazii
Posibilitatea externalizarii activitatii de constatare si lichidare a daunelor RCA este un semn de normalitate, a declarat Sorin GRECEANU - Directorul General al Fondului de Protectie a Victimelor Strazii.

"Faptul ca ai voie ca asigurator sa externalizezi daunele, atat timp cat ramai in continuare raspunzator de calitatea serviciilor si a obligatiilor pe care le intorci tertului pagubit sau consumatorului, este un lucru de salutat", a spus GRECEANU.

Prin aceasta masura se pot reduce chiar si costurile aferente acestei asigurari, lucru benefic pentru consumator. Se poate reflecta intr-un nivel in scadere a primei de asigurare sau, cel putin, ia o presiune de pe cresterea primei de asigurare.

Exista companii din strainatate care au in Romania reprezentanti de despagubiri si care lucreaza ca un serviciu externalizat pentru acele companii. Cand soferii asigurati de ei produc o dauna in Romania, practic pagubitul se duce la reprezentantul de despagubiri, care poate fi un asigurator sau o firma specializata.

"Sunt firme specializate in regularizarea daunelor pe Carte Verde. De exemplu, un sofer cu un RCA valabil din Germania, loveste o persoana din Romania. Acea persoana din Romania va fi indrumata si lichidarea daunelor va fi preluata de un astfel de regularizator de daune", a explicat Directorul Fondului de Protectie a Victimelor Strazii.

Noua Norma RCA include si modificari in cazul daunelor totale, prin stabilirea valorii reale a vehiculului pe baza sistemelor de specialitate.

"O dauna totala este atunci cand din punct de vedere economic nu se mai justifica repararea acelui vehicul, cand valoarea reparatiei depaseste valoarea bunului respectiv la data accidentului", a spus GRECEANU.

"Metoda in sine este una de salutat, ea este aplicata de catre asiguratorii romani atunci cand au daune in alte tari. Deci exista o oarecare experienta a asiguratorilor romani care poate fi fructificata. Asa functioneaza cam toate pietele europene de asigurari", a mai spus acesta.

Anterior, vehiculele erau estimate ca valoare reala in functie de vechime, pe baza pretului de nou, de achizitie, si intrau toti intr-o grila de uzura care era comuna pentru toate tipurile si marcile de turisme, in care partea rigida a acestui sistem tabelar de uzura in functie de vechime, kilometraj, de starea de intretinere, te bagau in anumite chingi. Si o masina cu o depreciere accentuata era comparabila cu un vehicul de o anumita marca, care isi tinea valoarea mult mai bine in piata", a explicat Sorin GRECEANU.
Aflati mai multe >>

miercuri, 12 noiembrie 2014

Comisionul RCA nu va fi limitat la 10%

Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat un set de masuri destinate modificarii Normei RCA, care intra in vigoare la inceputul anului viitor. Astfel, comisionul de intermediere nu va fi limitat la 10%, asa cum era precizat in proiectul de modificare a normelor, insa va fi mentionat pe polita de asigurare.

Comisionul de intermediere a fost un subiect mult discutat in ultimele luni, in special in randul brokerilor.

"Polita de asigurare RCA contine in mod obligatoriu informatii despre: partile implicate in contract, perioada de valabilitate a asigurarii, limitele maxime de despagubire stabilite de asigurator, prima de asigurare, comisionul de intermediere sau cheltuiala medie de achizitie directa, clasa bonus-malus si numarul de inmatriculare/inregistrare ori numarul de identificare al vehiculului, precum si statele in care acest document are valabilitate", se arata in Norma privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Comisionul de intermediere va fi mentionat pe polita de asigurare RCA atat in valoare absoluta, cat si ca procent aplicat primei de asigurare mentionata pe polita, fiind inclus ca valoare in prima de asigurare totala.

"Incercam sa adoptam o serie de masuri care, in principial, trebuie sa duca spre stabilizarea pietei pe fondul cresterii gradului de protectie a consumatorului. ASF nu doreste expres sa creasca sau sa scada comisioanele. Din contra, piata este libera, piata trebuie sa isi stabileasca nivelul de comision, nivelul de prima pentru fiecare asigurare in parte, dar acesta trebuie sa fie un nivel corect", a declarat Cornel COCA-CONSTANTINESCU, Prim-vicepresedintele ASF, in cadrul unei conferinte in care a prezentat cele trei norme adoptate de institutie.

El a precizat ca nivelul comisionului nu va fi plafonat la 10%. Cu toate acestea, in norma este precizat faptul ca "ASF isi rezerva dreptul ca, pe baza analizei indicatorilor raportati (de asiguratori - n.r.), in scopul protejarii asiguratilor/pagubitilor, sa intervina prin limitarea comisionului de intermediere".

"ASF nu doreste sa intervina direct pe comision. In momentul de fata, comisionul mediu de intermediere de 18% din piata este influentat de comisionul aferent RCA, care de regula se regaseste la 25%, poate chiar 30%. Acesta dezechilibreaza media in sistem", a spus Cornel COCA-CONSTANTINESCU, care a aratat ca cheltuiala cu distributia proprie a asiguratorilor este intre 10% si 14%. "Undeva aici ar trebui sa se regaseasca si comisionul intermediarilor. Dar, evident ca totul depinde de volumele de prima intermediate, de aria de acoperire a brokerului si alti facori", a adaugat el.

"ASF doreste ca piata sa fie cea care stabileste nivelul comisionului in functie de o serie de factori implicati. Firesc este ca acest comision sa se echilibreze", a subliniat COCA-CONSTANTINESCU.

In norma ASF se refera si la faptul ca tarifele de prima trebuie sa acopere toate cheltuielile aferente riscurilor pe care si le asuma asiguratorul. Asta inseamna ca produsul respectiv nu poate fi vandut in pierdere. "Un nivel corect al preturilor din piata poate fi stabilit doar in conditiile in care exista o piata corecta. Ceea ce facem noi astazi este sa incercam ca piata de asigurari din Romania sa devina o piata matura si echilibrata", a spus oficialul autoritatii.

Conform acestuia, asiguratorul RCA are obligatia de a utiliza tarife de prima astfel incat sa se acopere toate obligatiile ce decurg din incheierea contractelor de asigurare RCA. Prevederea nu permite acoperirea pierderilor pe RCA din alte forme de asigurare.

Cornel COCA-CONSTANTINESCU a declarat ca societatile de asigurare trebuie sa notifice ASF, inainte de 1 ianuarie 2015, in legatura cu nivelul tarifelor RCA practicate. Companiile transmit ipotezele folosite, metodele actuariale si justificarea aplicarii acestora pentru calculul primelor RCA.

Norma interzice modificarea tarifelor de prima mai devreme de 12 luni de la ultima modificare (notificata catre ASF).

De asemenea, asiguratorii RCA au obligatia de a practica aceeasi prima de asigurare indiferent de canalul de distributie utilizat.

Nerespectarea de catre asiguratorii RCA a prevederilor se poate sanctiona cu retragerea autorizatiei de a practica asigurarea obligatorie RCA, conform art. 39 din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, si normelor emise in aplicarea acestei legi.

"Tarifele de prima stabilite de asiguratori pot contine reduceri comerciale pana la un nivel de maximum 10%, cu exceptia reducerilor acordate pensionarilor si persoanelor cu deficiente locomotorii, precum si a celor stabilite prin sistemul bonus-malus", se mentioneaza in norma.

Vor crestere preturile RCA?


Intrebat daca aceasta norma va duce la o crestere a tarifelor RCA, Cornel COCA-CONSTANTINESCU a mentionat ca in acest an au existat cresteri constante ale tarifelor practicate de unele companii, undeva intre 20 si 50%. De exemplu, in cazul ASTRA tarifele s-au majorat cu circa 50%.

El a mai spus ca anul viitor este posibil ca unele companii de asigurari sa mai scumpeasca politele RCA pentru a indeplini cerintele noii norme si pentru a nu mai avea pierderi pe acest segment, dar pot fi si companii care sa mentina sau sa reduca tarifele polotelor.

Cornel COCA-CONSTANTINESCU a subliniat ca este important ca asiguratorii sa stabileasca preturile corecte, sa existe un echilibru intre riscurile asumate si tarife. "Cand norma va intra in vigoare, tarifele RCA se vor normaliza", a subliniat el.
Aflati mai multe >>

joi, 6 noiembrie 2014

Unul din 5 romani anunta pe Facebook faptul ca pleaca in vacanta

Un roman din 5 anunta pe Facebook sau pe alte retele de socializare faptul ca pleaca in vacanta sau posteaza fotografii din concediu in timp ce este plecat, conform unui sondaj realizat online.

Astfel, conform sondajului, 20,45% dintre respondenti anunta pe Facebook sau pe alte retele de socializare cand pleaca in vacanta sau posteaza fotografii in timp ce sunt plecati. Pe de alta parte, restul de 79,55% au raspuns negativ la aceasta intrebare, demonstrand o mai mare atentie fata de securitatea locuintei lor. 

Desi cutremurul este unul dintre riscurile de care romanii se tem cel mai tare, fiind stiut faptul ca tara noastra are o mare expunere la acest fenomen, doar 26,35% dintre respondentii care au participat la sondaj detin o trusa de urgenta in caz de cutremur, in care sunt incluse elemente esentiale precum o lanterna, un fluier, cateva provizii si o patura. Cei mai multi dintre cei care detin o astfel de trusa locuiesc la bloc (65,64%). Acesta este si motivul pentru care, in cadrul campaniei nationale de informare, 3 dintre cei care au participat la sondaj si s-au inscris in concurs au primit, prin tragere la sorti, cate o trusa de supravietuire care include si un manual de masuri pe care sa le iei in caz de urgenta.

Masurile preventive financiare nu le sunt, insa, straine romanilor care par sa constientizeze riscurile la care este expusa locuinta lor. Astfel, majoritatea celor care au participat la sondaj (70,4%) detin o asigurare obligatorie a locuintei. Pe de alta parte, un procent mai mic (59,1%) dintre respondenti au declarat ca au in vigoare o asigurare facultativa a locuintei.

Doar 30% dintre respondenti isi iau masuri impotriva incendiilor 


In ceea ce priveste alte masuri de protectie a locuintei, romanii oscileaza intre un comportament preventiv si neglijenta fata de elemente importante. De exemplu, multi verifica instalatiile de gaze si pe cele electrice, atunci cand pleaca de acasa pentru mai mult timp, dar putini instaleaza sisteme de securitate specializate, precum alarmele sau dispozitivele anti-incendiu.

Astfel, atunci cand pleaca de acasa pentru o perioada mai lunga de timp, 73% dintre participantii la sondaj au declarat ca scot din priza toate aparatele electrice, iar 78,42% isi verifica instalatiile de utilizare a gazelor.

Pe de alta parte, foarte putini dintre respondenti au instalat un sistem de alarma: doar 13,54% dintre acestia. Mai mult decat atat, nici in ceea ce priveste protectia impotriva incendiilor, romanii nu stau foarte bine. Conform sondajului, doar 32,92% dintre respondenti au luat masuri preventive impotriva unui incendiu, precum instalarea unor dispozitive de detectare a fumului sau detinerea unui stingator de incendii.

Nu in ultimul rand, doar 25,51% dintre participantii la sondaj au declarat ca au montate grilaje metalice la gurile de aerisire, la ferestrele de la parter sau in alte locuri pe unde s-ar putea patrunde cu usurinta in locuinta personala. 

Sondajul a fost realizat online in cadrul campaniei nationale "Octombrie - Luna Asigurarilor de Locuinte", pe un esantion de 1.500 de persoane, fiind diseminat cu precadere prin intermediul retelei sociale Facebook. Respondentii au fost in procent de 60% femei si 40% barbati atat din mediul urban (80%), cat si din mediul rural (20%), care locuiesc atat la casa (33%), cat si la bloc (67%).
Aflati mai multe >>

ASF a adoptat trei norme care reglementeaza piata asigurarilor

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a adoptat un set de masuri care vizeaza modificarea normelor RCA, imbunatatirea procedurii de solutionare a petitiilor din sectorul asigurari si ajustarea, in scop prudential, a cerintelor minime referitoare la calitatea activelor admise sa acopere rezervele tehnice brute ale asiguratorilor, au anuntat reprezentantii autoritatii in cadrul unei conferinte de presa desfasurate joi, 6 noiembrie.

Acest set de masuri prudentiale are "impact direct asupra intaririi soliditatii industriei asigurarilor, predictibilitatii tarifelor RCA si a protectiei consumatorilor de servicii financiare non-bancare".

Noua norma privind RCA

In privinta Normei RCA, care intra in vigoare de la 1 ianuarie 2015, modificarile au impact asupra activitatii de subscriere a politelor RCA si asupra activitatii de constatare si lichidare a daunelor.

Impactul asupra activitatii de subscriere a politelor RCA


1. Pentru o mai buna transparenta a procesului de vanzare a politelor catre asigurati au fost stabilite in sarcina asiguratorilor obligatii privind modul de ofertare a politelor RCA, indiferent de canalul de distributie (direct sau prin intermediar);
Asiguratorii RCA/intemediarii in asigurari nu pot oferta, promova si comercializa asigurari RCA la alte prime de asigurare decat cele rezultate din aplicarea tarifelor de prima notificate Autoritatii de Supraveghere Financiara;
Asiguratorii RCA au obligatia de a practica aceeasi prima de asigurare indiferent de canalul de distributie utilizat;
Este interzisa asiguratorilor RCA/intemediarilor in asigurari acordarea oricaror avantaje colaterale asiguratilor la incheierea unei polite de asigurare RCA;
Oferta asiguratorului trebuie sa fie valabila pentru o perioada de minimum 3 zile si sa contina in mod obligatoriu urmatoarele informatii: prima de asigurare, comisionul de intermediere sau cheltuiala medie de achizitie directa si data pana la care oferta este valabila;
Oferta trebuie sa contina criteriile specifice clientului care sunt utilizate pentru determinarea primei de asigurare, inclusiv raspunsurile oferite de catre potentialul asigurat (spre exemplu: varsta, domiciliu, marca vehicul etc.).

2. Interzicerea modificarii tarifelor de prima mai devreme de 12 luni de la ultima modificare (notificata catre ASF);

3. Obligatia asiguratorului RCA de a utiliza tarife de prima astfel incat sa se acopere toate obligatiile ce decurg din incheierea contractelor de asigurare RCA. Prevederea nu permite acoperirea pierderilor pe RCA din alte forme de asigurare;

4. Limitarea reducerilor comerciale ce pot fi acordate de catre asiguratori in baza tarifului de prima;

5. Mentionarea pe polita de asigurare a comisionului de intermediere sau a cheltuielii medii de achizitie directa, acestea fiind incluse in prima de asigurare totala;

6. Asiguratorii au obligatia sa efectueze analize trimestriale privind nivelul cheltuielilor de achizitie inregistrate si sa adopte masurile care se impun pentru a asigura concordanta politicilor de achizitie cu obligatiile asumate prin politele incheiate. ASF isi rezerva dreptul ca, pe baza analizei indicatorilor raportati, in scopul protejarii asiguratilor/pagubitilor, sa intervina prin limitarea comisionului de intermediere; 

7. Intermediarii au obligatia de a incasa prima de asigurare pentru RCA direct in contul asiguratorului, iar in cazul platilor in numerar sa vireze integral in contul societatii de asigurare prima incasata aferenta politelor RCA in cel mult 5 zile lucratoare de la data incasarii;

8. Politele RCA pot fi incheiate cu cel mult 30 de zile inainte de data intrarii in valabilitate a acestora;

9. Asiguratorul trebuie sa restituie diferenta de prima de asigurare RCA in cazul rezilierii politelor (spre exemplu transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului) in termen de maximum 10 zile.

Impactul asupra activitatii de constatare si lichidare a daunelor

1. Posibilitatea externalizarii activitatii de constatare si lichidare a daunelor RCA;
2. In cazul daunelor totale, stabilirea valorii reale a vehiculului pe baza sistemelor de specialitate (eliminarea grilei de uzura);
3. In stabilirea cuantumului despagubirilor, limitarea acoperirii politelor RCA la nivelul preturilor practicate de reprezentantele auto din Romania;
4. Stabilirea unor termene si obligatii privind constatarea daunelor (spre exemplu efectuarea reconstatarilor in termen de maximum 3 zile de la solicitare).

Norma privind procedura de solutionare a petitiilor

In privinta normei privind procedura de solutionare a petitiilor referitoare la activitatea asiguratorilor si brokerilor in asigurari, printre modificari se regasesc:

se definesc notiunile de "petent", "imputernicit legal" si "petitie" in mod clar, pentru a stabili persoanele indreptatite sa depuna petitii referitoare la activitatea asiguratorilor si brokerilor de asigurare;
Societatile de asigurare au obligatia de a publica lunar, pe site-ul propriu, informatiile pentru toate petitiile inregistrate indiferent de provenienta acestora (atat direct la societatea de asigurare, cat si petitiile inregistrate la ASF). Datele sunt actualizate in primele 7 zile ale fiecarei luni. Trimestrial, brokerii de asigurare trebuie sa raporteze la ASF situatia petitiilor inregistrate;
Se detaliaza modul de inregistrare a petitiilor in registrul electronic unic, in conditii de securitate. Modificarea a rezultat ca urmare a controalelor efectuate de catre ASF la societati, care au relevat un mod neunitar de inregistrare a petitiilor;
Brokerii de asigurare trebuie sa aiba si sa transmita ASF proceduri scrise de solutionare a petitiilor si sa puna la dispozitia ASF, in format electronic, in termen de cel mult 10 zile calendaristice, documentele solicitate. Se detaliaza tipurile de documente care vor trebui puse la dispozitia ASF pentru instrumentarea unei petitii;
in cazul solicitarilor intemeiate de prelungire a termenelor de transmitere a documentatiilor solicitate de catre ASF, limita temporala se reduce de la 7 zile lucratoare la 5 zile calendaristice;
Se introduce o noua raportare calitativa atat pentru asiguratori, cat si pentru brokeri ca urmare a recomandarii nr. 5 din ghidul EIOPA.
Scopul acestor modificari este solutionarea mai rapida si eficienta a petitiilor asiguratilor/pagubitilor referitoare la societatile/brokerii de asigurare.

Modificari privind activele admise sa acopere rezervele tehnice brute

In privinta modificarilor privind activele admise sa acopere rezervele tehnice brute ale asiguratorilor, ASF doreste sa determine asiguratorii sa reduca ponderea activelor nelichide din portofolii in vederea cresterii capacitatii lor de a-si onora obligatiile asumate prin contractele de asigurare.

Modificarea este de natura prudentiala, iar asiguratorii trebuie sa se conformeze noilor cerinte incepand cu trimestrul IV al exercitiului financiar 2014 (situatia trebuie depusa pana la sfarsitul lunii ianuarie 2015).

Printre modificari se numara:
  • se elimina anumite tipuri de active admise (spre exemplu terenuri agricole si extravilane);
  • se ajusteaza/introduc unele limite de reprezentare a rezervelor tehnice pentru 3 tipuri de active:
  • 20% din rezervele tehnice brute in terenuri si constructii;
  • 90% din rezervele tehnice brute in depozite si disponibilitati la institutii de credit, dar nu mai mult de 20% din rezerve intr-o singura institutie de credit;
  • 5% din partea din rezervele tehnice aferente contractelor cedate in reasigurare la asiguratori/reasiguratori care nu detin un rating acordat de cel putin una dintre agentiile de rating inregistrate sau certificate in conformitate cu regulamentul Comisiei Europene (1060/2009).
  • se introduc reguli suplimentare de evaluare a activelor in privinta creantelor de la asigurati si intermediari.

Modificarile adoptate de catre ASF in privinta reglementarii si supravegherii sunt derivate din necesitatile pietei asigurarilor, transformarii cadrului general in care se desfasoara activitatea economica generala si de nevoia unei imbunatatiri permanente a protectiei asiguratilor/pagubitilor, prin masuri prudentiale, preventive, in scopul cresterii stabilitatii pietei financiare non-bancare.
Aflati mai multe >>

Am putea asista la o emigrare a brokerilor

Recentele propuneri de modificare ale reglementarilor din piata asigurarilor ar putea duce la disparitia a 95% dintre brokerii din Romania, a declarat Bogdan ANDRIESCU, Presedintele UNSICAR.

Potrivit acestuia, prima reducere a numarului brokerilor ar fi cauzata de capital, iar a doua, din cauza obligatiei de constituire a depozitului de 4% din suma primelor anuale intermediate. "Sunt brokeri de retail care nici nu pastreaza comision de intermediere de 4%, pentru ca pleaca in retea toti banii", a spus acesta. 

Din cauza acestor prevederi am putea asista la o emigrare a brokerilor, exact cum vedem acum foarte multe masini inmatriculate in Bulgaria, a adaugat Bogdan ANDRIESCU.

Pe langa mult discutatele modificari ale normei privind autorizarea si functionarea brokerilor de asigurari, care se refera la cresterea capitalului social la 250.000 lei si la mentinerea unor disponibilitati banesti permanenente, din fonduri proprii, de 4% din suma primelor anuale intermediate, dar nu mai putin de 15.000 euro, o modificare importanta se refera si la actionarii companiilor de brokeraj. 

"Este o prevedere cu privire la actionariatul in diverse alte entitati din domeniul asigurarilor care, practic, ar desfiinta brokerii afiliati bancilor. Acestia ar trebui sa-si inceteze activitatea o data cu aparitia acestei norme, daca apare in aceasta forma", a spus Presedintele UNSICAR.

In ceea ce priveste dialogul cu ASF, brokerii au fost consultati abia dupa aparitia normelor in dezbatere publica.

"La prima propunere de modificare de norma (cu reducerea comisionului RCA la 10% - n.r.) am avut o intalnire cu ASF in care am discutat anumite chestiuni. Nu s-a avut in vedere o discutie pe aceasta propunere de modificare de norma inainte de aparitia in dezbaterea publica, cum ar fi fost normal. Iar la cea de-a doua propunere s-a intamplat la fel. Ne-a surprins neplacut si speram sa avem o intalnire cu autoritatea", a mentionat ANDRIESCU.

Legat de constituirea si mentinerea unor disponibilitati banesti permanenente, din fonduri proprii, de 4% din suma primelor anuale intermediate, dar nu mai putin de 15.000 euro, Bogdan ANDRIESCU a subliniat ca un broker, chiar daca intermediaza prime de 100 lei, trebuie sa aiba fonduri de 15.000 euro.

Presedintele UNSICAR a explicat originea acestei propuneri: "In anul 2002 a aparut Directiva europeana cu privire la intermediari - IMD 1, cu termen de implementare in legislatia europeana 2005. Astfel, dintr-un grup de 4 clauze, tarile europene au trebuit sa aleaga sa implementeze una sau doua prevederi, nu pe toate. Noi am implementat in legislatia romana aceste prevederi ale IMD in anul 2007, dupa aderarea la UE si am ales 2 prevederi si inca 2 suplimentare". 

Conform lui Bogdan ANDRIESCU, clauza cu depozitul de 4% a mai fost implementata de doua tari. 

"Trebuie mentionat si este foarte important este ca aceasta clauza se refera, nu la prime intermediate, ci la prime care tranziteaza conturile brokerului, ei spun in engleza, in textul original, 'premium received'. ASF vine acum cu aceasta propunere, tradusa defect, aproape de implementarea IMD 2. Ar trebui sa asteptam ca Parlamentul European sa voteze aceasta directiva, care sa fie implementata in legislatiile nationale", a precizat ANDRIESCU.

"Este o propunere care ar lasa in Romania 5% din brokeri, poate nici aceia, in momentul in care vor vedea ca se pot infiinta in alte tari din UE. Aceasta prevedere creaza un mare dezechilibru in materie de competitie brokerii din alte tari, care actioneaza si in Romania. Competitia este in defavoarea brokerilor locali si atunci banuiesc ca se vor gandi sa se inregistreze in alte tari, sa plateasca taxe in alte tari", a explicat seful UNSICAR.

Termenul de trimitere al propunerilor si observatiilor referitoare la Proiectul de Norma privind autorizarea si functionarea brokerilor de asigurare si/ sau de reasigurare a fost prelungit cu 10 zile, pana joi, 13 noiembrie 2014, conform Autoritatii de Supraveghere Financiara.

In primul semestru al anului 2014, brokerii au intermediat aproximativ 55% din volumul total al primelor brute subscrise de asiguratori pentru cele doua categorii de asigurare (3.973.742.054 lei), ceea ce reprezinta o crestere cu 8,7%, fata de gradul de intermediere inregistrat in perioada similara a anului 2013 (46,49%).
Aflati mai multe >>

miercuri, 15 ianuarie 2014

Complexitatea cauzala a fenomenului infractional in mediul de afaceri

Fenomenul infractional este deosebit de complex si pentru a putea fi cunoscut, trebuie abordat multidisciplinar. Aceasta implica stapanirea unor notiuni de: criminologie, psihologie judiciara, sociologie judiciara, biologie criminala, psihiatrie criminala, antropologie criminala, statistica infractionala etc.

Infractionalitatea desi este un fenomen social, trebuie cercetata ca act individual, ca act comis de o persoana concreta intr-o situatie concreta. Este vorba de o actiune umana, determinata de anumite elemente psihologice, trebuinte, tendinte, motive si scopuri.

O viziune coerenta asupra dinamicii si interactiunii elementelor intregului ansamblu de factori care concura la producerea actului infractional nu o poate oferi decat o conceptie sistemica integratoare asupra conduitei si a manifestarilor psiho-comportamentale.

Factorii care stau la baza fundamentarii teoriilor psiho-biologice, psiho-sociale si psiho-morale, luati separat, nu pot explica in mod corespunzator originea fenomenului si a comportamentului infractional. Aceasta presupune elaborarea unui sistem teoretico-stiintific si metodologic cu posibilitati integratorii si generalizatoare pentru realitatea concreta.

In Romania, evolutia fenomenului infractional este o consecinta a impactului problemelor economico-sociale grave, caracteristice perioadei de tranzitie, precum si a crizei de autoritate pe care au traversat-o institutiile statului de drept. Legislatia lacunara si supra-incarcarea sistemulul justitiei penale, corelate cu deficitul de personal si logistica, au facut ca efectul masurilor preventive si represive sa fie limitat.

În lămurirea stufoasei probleme a necinstei, putem porni de la un principiu enunţat de un economist (Gary Becker, laureat al premiului Nobel), principiu care se numeşte SMIR (Simplul Model al Infracţiunii Raţionale). Conform acestuia, deciziile frauduloase sunt o chestiune de evaluare comparativă a rezultatelor posibil negative sau negative ale unor opţiuni. Cântărim raportul dintre cost şi beneficiu şi ne hotărâm dacă vom jefui un magazin, doar după ce vedem "dacă merită". Estimăm câţi bani sunt în casa de marcat, apreciem posibilitatea de a fi prinşi şi preţăluim posibila pedeapsă. Nu avem nicio consideraţie faţă de ceea ce este corect sau incorect, la modul absolut, şi nu ne interesează decât avantajul propriu.

Avand in vedere rata inalta de profit si gradul scazut al riscurilor asumate, elemente ale crimei organizate au aparut si s-au dezvoltat cel mai rapid in domeniul economico-financiar. Coruptia ameninta nu numai drepturile si libertatile fundamentale ale cetateanului, ci insasi buna functionare a institutiilor statului de drept, societatea democratica in ansamblul sau.

O amploare deosebita au luat actele de inselaciune, fals si uz de fals realizate prin cele mai diverse forme, fraude valutar-vamale si nerespectarea legislatiei in domeniul operatiunilor de import-export etc. De asemenea, a crescut numarul infractiunilor legate de practicarea jocurilor de noroc, pretinderea unor sume consistente de bani pentru asigurarea “protectiei”, sechestrarea de persoane, violentele intre grupurile rivale de infractori etc.

Ca fenomen social, coruptia reprezinta expresia unor manifestari de descompunere morala si degradare spirituala intrucat implica deturnarea si folosirea avutului public in interes personal, obtinerea unor avantaje materiale pentru indeplinirea obligatiilor de serviciu, incheierea unor afaceri si tranzactii prin eludarea normelor morale si legale. O astfel de stare de criza, are un efect demoralizator asupra intregii societati.

Criminalitatea organizata are o psihologie aparte. Isi fac simtita prezenta persoane inteligente, cu o cultura infractionala avansata.
Criminalitatea organizata se caracterizeaza prin:

1)      profesionalizarea modului de operare (sistemul de comunicare si deplasare rapida, studiul calificat al obiectivului, neutralizarea sistemelor de paza si alarmare electronica, masuri de contracarare a identificarii prin dezinformare, false identitati, distrugeri de probe, crearea de alibiuri);
2)      gravitatea consecintelor (distrugeri uriase, inducerea sentimentului de insecuritate, panica sociala, pierderi de vieti omenesti);
3)      ierarhizarea structurilor de subordonare in mediile criminale (conducerea actiunii, impartirea profitului, reinvestirea profitului);
4)      utilizarea coruptiei, santajului, pana la cele mai inalte nivele sociale (functionari publici, oameni de afaceri, oameni politici).


Pentru explicarea mecanismului aparitiei si dinamicii fenomenului infractional, este necesar sa pornim de la conceptul de conexiune care presupune interactiunea obiectelor si fenomenelor, corelatia subsistemelor in sistem si sistemelor in context.
In concordanta cu principiul conexiunii, originea si dinamica fenomenului infractional nu poate fi rezultatul unui factor monocauzal si nici al mai multor factori, ci numai al interactiunilor dintre acestia, care ii da configurarea si care are un caracter obiectiv.

Spre deosebire de realitate, posibilitatea desemneaza totalitatea starilor virtuale prin care fenomenul infractional poate trece, dar pentru care nu exista inca suficiente conditii de realizare. La nivelul acesteia se impune a fi localizata adevarata prevenire, care trebuie sa aiba menirea tocmai de a impiedica sau elimina aparitia si influenta conditiilor ce faciliteaza trecerea din sfera posibilului in cea a realului in cazul unei infractiuni concrete. Interventia oportuna si eficienta este strans conditionata de intelegerea faptului ca dinamica interactiunilor interne si externe, actuale sau de perspectiva, a factorilor biopsihosociali marcati de influente criminogene, determina o gama variata de posibilitati prezente sau viitoare ale aparitiei si manifestarii fenomenului infractional.

Granitele dintre posibilul si imposibilul infractional sunt relative, deoarece evolutia starilor de manifestare are un caracter concret si reprezinta expresia continutului intern si a variabilitatii gamei care favorizeaza ori suprima unele directii.

Probabilitatea se regaseste in ecuatia de frecventa ca raport dintre numarul de cazuri de realizare efectiva a unor infractiuni si numarul total de cazuri posibile ale acestora. Probabilitatea are sens si valoare numai in cazul infractiunilor intamplatoare, pentru ca exista cel putin doua posibilitati: sa fie comise sau nu, sa fie savarsite intr-o forma sau alta.

Probabilitatea capata o semnificatie si o importanta din ce in ce mai mare, pe masura ce prognozarea criminologica isi contureaza locul si rolul in profilaxia infractionala.

Relatia cauzala, ca forma particulara a determinarii fenomenului infractional cu genurile sale proxime si faptele concrete de manifestare, exprima un raport genetic si se obiectiveaza ca legatura independenta de vointa omului intre doua subsisteme sau elemente ale aceluiaşi sistem care se succed, unul provocându-l pe celălalt.

Fenomenul care precede şi provoacă producerea unui alt fenomen se numeşte cauza şi care, din perspectiva criminologică, are drept conţinut interacţiunea factorilor biopsihosociali ce determina, în mod necesar, infracţiunea. Cauza este condiţia necesară fără de care un anumit comportament nu s-ar manifesta şi totodată ea procedează efectul fiind invariabil urmată de acelaşi efect.

Efectul reprezintă fenomenul sau procesul care succede cauza şi a cărui producere este determinată de aceasta. Între cauza şi efect se stabileşte un raport de necesitate. Constantă acestui raport este mediată de condiţii. Cauzele provoacă aceleaşi efecte numai dacă acţionează în aceleaşi condiţii, la fel cum variabilitatea condiţiilor mijloceşte variabilitatea efectelor în raport cu acţiunea aceloraşi cauze.

Interacţiunea dintre cauza şi efect are un caracter complex. Pe de o parte, fenomenele sunt, în acelaşi timp, în raporturi diferite, atât cauze cât şi efecte, iar pe de altă parte, în producerea efectelor interacţionează mai multe cauze, acestea la rândul lor acţionând în strânsă legătură cu diverse condiţii. Odată apărut, efectul poate avea un rol activ asupra cauzei care l-a generat, influenţând-o favorabil sau nefavorabil.

Condiţiile reprezintă un complex de fenomene ce nu pot genera prin ele însele comportamente infracţionale, dar care, însoţind în timp şi spaţiu cauzele şi influenţându-le, asigura o anumită evoluţie a lor pentru producerea efectului. Condiţiile pot fi necesare, întâmplătoare, suficient necesare, insuficient necesare. Condiţiile însoţind acţiunea cauzei, îşi pun pecetea pe manifestarea ei, grăbind sau încetinind, stimulând sau frânând apariţia unui anumit efect.

Dificultatea dezvăluirii relaţiilor cauzale în determinarea fenomenului infracţional derivă din faptul că acestea se corelează cu întreaga reţea a celorlalte relaţii prezente în structură şi dinamica să.

Actul infracţional, ca orice alt tip de act comportamental, reprezintă rezultatul interacţiunii dintre factorii ce structurează personalitatea individului şi factorii externi, de ambianţa. În ceea ce priveşte factorii interni, endogeni, orice persoană poate prezenta în structura sa un nucleu central mai mult sau mai puţin favorabil comportamentului infracţional, conturând sau nu o personalitate infracţională. Ambianta, condiţiile şi împrejurările exterioare pot fi favorabile sau nefavorabile dezvoltării acestui nucleu în plan infracţional.

Actul infracţional antrenează în grade diferite, practic toate structurile şi funcţiile psihice începând cu cele cognitiv-motivaţionale şi terminând ce cele afectiv-volitive, implicate fiind şi activităţile ca şi însuşirile psihice.

Actul infracţional este generat de tulburări de ordin emoţional şi volitiv, susţinut de lipsa sentimentului responsabilităţii şi al culpabilităţii, al incapacităţii subiectului de a renunţa la satisfacerea imediată a unor trebuinţe în pofida perspectivei unei pedepse.

Trecerea la actul infracţional constituie un moment critic, nodal. Această trecere reprezintă o procesualitate care cunoaşte multe inconstante în desfăşurarea ei.

O analiză strict psihologică a actului infracţional, consta în analiza modului în care personalitatea infractorului (inteligentă, afectivitate, motivaţie şi voinţa) se manifestă în pregătirea, săvârşirea şi în atitudinea postinfractionala.


Aflati mai multe >>

joi, 22 august 2013

Ponta anunta o taxa pentru soferii care vor circula intre Pitesti si Constanta

Autostrada Soarelui
Soferii care vor circula pe autostrada intre Pitesti si Constanta vor fi obligati sa achite o taxa, iar din banii astfel colectati vor fi acoperite costurile de modernizare a centurii de sud a Capitalei, reiese din declaratiile premierului Victor Ponta.

"Sa va dau si vestea proasta: centura sud se face, dar nu se face din banii nostri si va fi practic cu taxa, adica va fi de la Pitesti pâna la Constanta. Eu va zic adevarul, ca dupa aia o sa spuneti cum e cu taxa. Nu va fi mare taxa, dar...Deci, Pitesti-Constanta, intri la Pitesti si te dai jos la Constanta de pe autostrada, dar va fi cu taxa", a spus Victor Ponta in calitate de ministru interimar al Transporturilor, aflat in inspectie pe centura de sud a Capitalei.

In primavara acestui an, ministrul pentru Proiecte de Infrastructura, Dan Sova, declara ca tronsoanele de autostrada Comarnic-Brasov si Craiova-Pitesti, precum si centura sud a Bucurestiului, pe care autoritatile isi propun sa le construiasca prin concesiune pâna la alegerile din 2016, vor fi taxate dupa intrarea in exploatare, iar cuantumul taxei se va baza pe un calcul de 3 euro pe suta de kilometri.
Aflati mai multe >>

Subscrierile CARPATICA se majoreaza cu 77% in primele 6 luni. Liniile non-auto cresc cu 135%

CARPATICA Asig a incheiat primul semestru al anului 2013 cu un volum al primelor brute subscrise in jur de 229 mil. lei, in crestere cu 77% comparativ cu perioada similara din 2012, cand s-au inregistrat subscrieri de 128,75 mil lei.

Compania cu sediul la Sibiu s-a axat pe dezvoltarea portofoliului non-auto, obiectiv strategic pentru acest an, consemnand o crestere de 135% a subscrierilor aferente acestui segment.

Evolutiile cele mai semnificative au fost inregistrate de asigurarile property, al caror volum de prime brute subscrise a crescut cu 143%. Vanzarile de asigurari de locuinta au crescut cu 267%, subscrierile majorandu-se de la 2,6 mil. lei in S1/2012 la 9,56 mil. lei, la finele lui iunie 2013.

Pe un trend ascendent s-au situat si asigurarile de raspundere civila profesionala (crestere de 113%), asigurarile CMR (crestere de 71%) si cele de accidente persoane (crestere de 57%).

"Rezultatele inregistrate in acest semestru ne confirma ca proiectele implementate in 2012 si in acest an, atat la nivelul serviciilor de vanzare, cat si imbunatatirea procedurilor de solutionare a daunelor au fost percepute de clienti, de colaboratori intr-un mod care va sustine durabil cresterea companiei", a declarat Ina CRUDU, Director General al CARPATICA Asig.

"Vom continua eforturile atat in directia extinderii bazei de clienti, cat si a loializarii celor existenti, prin strategii axate pe calitatea produselor si serviciilor oferite", a precizat Ina CRUDU.

Pentru perioada analizata, valoarea totala a daunelor platite de companie a crescut cu 58,5%, de la 85,9 mil lei la 136,16 mil. lei.

Concomitent cu cresterea de 77% a volumului de prime brute subscrise, compania a inregistrat o scadere cu 30% a numarului reclamatiilor, comparativ cu perioada similara a anului trecut, de la 516 la 360 reclamatii.
Aflati mai multe >>

Cum sa iti asiguri sanatatea in strainatate?

Asigurari calatorieFrecventa in crestere a cazurilor in care romanii, aflati in vacanta sau in calatorii de afaceri, apeleaza la serviciile oferite de unitatile medicale din strainatate pentru tratament, a adus in atentia opiniei publice numeroase intrebari cu privire la cheltuielile pe care le acopera o asigurare medicala de acest gen, limita acestora si conditiile in care asiguratorul despagubeste clientii.

In primul rand ar trebuie sa facem o distinctie intre polita clasica de asigurare de calatorie in strainatate, oferita de majoritatea companiilor de asigurare din Romania si o asigurare voluntara de sanatate. Diferenta intre acestea este data de prima si suma asigurata, riscurile si serviciile cuprinse in polita, tarile in care se acopera, perioada etc.

Ce acopera asigurarea de calatorie in strainatate si cat costa?


Asigurarea de calatorie in strainatate acopera, de obicei, riscuri care ajung la zeci de mii de euro, pentru sume medii de la 5-10 EUR pana la cateva sute de euro, pretul fiind stabilit in functie de perioada asigurata, varsta clientului, cat si de zona acoperita. Acestea sunt valabile oriunde in lume, difera insa suma de acoperire functie de tara: de obicei, pentru spatiul european, suma acoperita este in limita a 50.000 EUR, in timp ce pentru alte tari sumele pot fi in limita a 15.000 sau 30.000 EUR. Spre exemplu, o asigurare premium de calatorie in strainatate oferita in Romania de catre MONDIAL Assistance, unul dintre liderii la nivel mondial in domeniu, are suma asigurata de pana la 100.000 EUR, se incheie doar pentru 90 de zile si ofera posibilitatea asiguratului sa se trateze atat in sistemul medical privat cat si cel de stat. "Pretul unei astfel de polite pentru o persoana este de 173 de lei pentru 31 de zile, riscurile acoperite incluzand intreruperea calatoriei, costuri de spitalizare, asigurarea bagajelor, accidente, raspunderea civila etc. Se acopera inclusiv acutizarea bolilor cronice si nu se percepe prima suplimentara pentru persoanele peste 65 ani, polita fiind valabila in Europa, statele Marii Mediterane, Maroc, Rusia si Iordania", ne-a declarat Romeo BOCANESCU, Director General, DESTINE Broker.

O asigurarea medicala internationala poate oferi protectie de pana la 1,9 mil. EUR


In ceea ce priveste asigurarile voluntare de sanatate, acestea au o prima de asigurare peste medie, cu o limita de despagubire corespunzatoare, incluzand un spectru mult mai larg de servicii oferite asiguratilor. Majoritatea asiguratorilor din Romania ofera polite de asigurari de sanatate cu tratament in unitatile medicale private sau de stat in Romania, se poate opta insa si pentru o polita de asigurare care sa acopere aceste servicii in strainatate. Atentie insa, aceste polite au prevazut expres tarile in care se ofera acoperire si suma asigurata. Spre exemplu, polita de asigurare medicala internationala oferita de BUPA, unul din liderii internationali in domeniu, care opereaza si in Romania, asigura acoperirea oricarui tratament spitalicesc esential de care ati avea nevoie in strainatate, in caz ce urgenta sau vizita planificata, suma de acoperire fiind de maxim 1.875.000 EUR. Aceasta include inclusiv chirurgia, tratamentul pentru cancer si imagistica primite fie in spital fie ca pacient nespitalizat. "Pretul pentru o astfel de asigurare difera functie de varsta asiguratului si pachetele de servicii alese, spre exemplu, pachetul de baza pentru o persoana in varsta de 35 ani poate ajunge la 2.400 EUR pe an, care poate fi platit si in 12 rate", explica Romeo BOCANESCU.

La incheierea unei astfel de polite clientul va completa si o fisa medicala unde se precizeaza, alaturi de altele, bolile preexistente, de cele mai multe ori asiguratul fiind supus si unei investigatii medicale. "In cazul in care persoana asigurata apeleaza la serviciile unei unitati medicale in strainatate, functie de conditiile stipulate in polita si de contractele pe care le are asiguratorul cu unitatea medicala din tara respectiva (valabil si pentru cei care au o asigurare de calatorie), se va merge fie pe decontare directa cu spitalul sau asiguratul va achita serviciile de tratament urmand ca ulterior sa deconteze aceste sume la asigurator. In orice caz, este esential ca asiguratul sa anunte compania despre survenirea cazului asigurat, la unul dintre numerele de telefon care se regasesc in polita, ulterior acestia fiind indrumati de catre un operator call-center in vederea solutionarii problemelor aparute", conchide oficialul citat.
Aflati mai multe >>

Asigurarile de calatorie ii ajuta pe turistii romani care si-au programat vacante in Egipt

Sfinx Egipt
Ca urmare a tensiunilor din Egipt, turistii care au programate sejururi in acesta tara vor putea sa isi recupereze banii de la agentiile de turism sau sa opteze pentru un alt pachet de calatorie, informeaza Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania (ANAT). De asemenea, cei care se afla deja in Egipt pot utiliza si ei politele de calatorie in anumite circumstante.
"Urmarile manifestarilor de tulburari civile sunt acoperite prin polita travel doar in situatia in care acestea au izbucnit in perioada cat turistul se afla deja in strainatate. Situatia din Egipt este cunoscuta in intreaga lume si exista avertizari din partea MAE de a nu calatori in zonele de conflict", a explicat Cristina TANASE, Sef Serviciu Asigurari Persoane, GOTHAER Asigurari.
Pe de alta parte, "in cazul in care asiguratul stie de aceasta revolta si, totusi, pleaca in tara respectiva, nu este acoperit prin polita de calatorie", a subliniat Daniela ION, Coordonator al Departamentului de Asigurari Travel in cadrul GENERALI Romania.

Citeste articolul integral pe: www.vreauasigurare.ro
Aflati mai multe >>

luni, 12 august 2013

Marti 13 zi cu ghinion? Statisticile ALLIANZ-TIRIAC nu confirma superstitia

numarul 13
Avand in vedere apropierea zilei de 13 august singura zi de marti 13 din acest an si superstitiile asociate acestei date, ALLIANZ-TIRIAC a realizat o analiza statistica la nivelul portofoliului sau auto. Analizele efectuate arata ca, pentru clientii companiei, marti 13 nu pare a fi o zi neaparat nefasta. In prima zi din saptamana (lunea) si in luna februarie au loc cele mai multe incidente auto, peste mediile multianuale. In schimb, cele mai putine incidente auto se inregistreaza in zilele de sarbatoare: prima zi de Craciun si prima zi din an.

Marti 13 in tiparele statistice pentru soferii cu masini asigurate la ALLIANZ-TIRIAC


Statisticile ce prezinta situatia daunelor auto din ultimii 3 ani pentru portofoliul ALLIANZ-TIRIAC arata ca numarul dosarelor de daune Casco si RCA avand ca data de inregistrare a incidentelor una dintre cele 6 zile de marti 13 din anii 2010, 2011 si 2012 nu consemneaza deviatii relevante fata de media aferenta tuturor celor 1096 de zile ale perioadei 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2012. In 3 din aceste zile, numarul de incidente auto a fost mai mare fata de media multianuala situata la circa 300 de dosare de despagubire deschise zilnic de ALLIANZ-TIRIAC in contul politelor Casco si RCA emise de companie, in timp ce, pentru celelalte 3 zile de marti 13, numarul incidentelor inregistrate a fost inferior mediei amintite. 

Pentru perioada 2010-2012, cel mai mare numar de dosare de daune avand ca data de accident o zi de marti 13 a fost de 386 (in aprilie 2010), in timp ce numarul minim a fost atins in ziua de marti 13 decembrie 2011, cu 220 dosare de despagubire auto. Coincidenta sau nu, pentru portofoliul auto ALLIANZ-TIRIAC, media numarului de dosare de despagubire avand ca date de accident zilele de marti 13 este sensibil egala cu media multianuala aferenta tuturor celor 1096 de zile ale perioadei analizate (2010-2012).

Particularitati statistice: risc sporit in februarie si in zilele de luni


Modelarea datelor statistice privind daunele inregistrate in intervalul 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2012 la nivelul portofoliului auto ALLIANZ-TIRIAC evidentiaza ca februarie este luna cea mai nefasta atat din perspectiva frecventei incidentelor auto, cat si a valorii despagubirilor platite. In medie, in fiecare zi a lunilor februarie din ultimii 3 ani incheiati s-au inregistrat cu 20% mai multe incidente auto despagubite de ALLIANZ-TIRIAC, comparativ cu media zilnica multianuala. Totodata, valoarea indemnizatiilor aferente incidentelor intamplate in februarie a fost de 1,5 mil. lei zilnic, valoare cu peste 13 procente mai mare decat media zilnica aferenta intregii perioade analizate, de 3 ani.

Pentru clientii ALLIANZ-TIRIAC, statisticile par a indica faptul ca, mai degraba, ziua de luni aduce 3 ceasuri rele. In perioada 2010-2013, in fiecare prima zi a saptamanii s-au inregistrat, in medie, aproape 400 de incidente acoperite de polite Casco si RCA emise de ALLIANZ-TIRIAC. Mai mult decat atat, 11 din primele 13 zile in care s-a inregistrat cel mai mare numar de incidente auto sunt zile de luni. Data de 15 februarie 2010 se afla pe primul loc in acest clasament, in respectiva zi de luni soferii cu autovehicule asigurate la ALLIANZ-TIRIAC inregistrand nu mai putin decat 837 de incidente auto, pentru care compania de asigurari a platit despagubiri de peste 3 mil. lei. 

Daca inceputul saptamanii pare a fi mai putin fast pentru clientii ALLIANZ-TIRIAC, sfarsitul de saptamana arata mult mai bine, conform statisticilor companiei. Sambata si duminica se inregistreaza cel mai mic numar de incidente auto zilnice, media aferenta fiecareia dintre aceste zile ale saptamanii situandu-se sub 190. 

Pagube minime si cele mai putine incidente auto de sarbatori 


In fiecare dintre ultimii 3 ani, atat frecventa, dar si severitatea incidentelor auto inregistreaza cele mai scazute niveluri in zilele de sarbatori legale. Spre exemplu, prima zi de Craciun din 2012 a fost data la care, la nivelul portofoliului auto ALLIANZ-TIRIAC s-a inregistrat numarul minim de incidente: 50. Pentru fiecare dintre aceste 50 de dosare de daune Casco si RCA, asiguratorul a platit, in medie, despagubiri de sub 3.000 lei. 

In ultimii 3 ani, numarul dosarelor de daune Casco si RCA deschise ca urmare a producerii de accidente in fiecare zi de 25 decembrie si in fiecare zi de 1 ianuarie, a fost mai mic de 100. Asadar, in aceste zile de sarbatori legale, la nivelul portofoliului ALLIANZ-TIRIAC se produc de cel putin 3 ori mai putine incidente auto decat media zilnica multianuala.
Aflati mai multe >>

ASF a adoptat noile norme privind asigurarea obligatorie a locuintelor

Asigurarea obligatorie a locuintei
Polita de asigurare obligatorie a locuintei va putea fi achizitionata si de la companiile de asigurare care nu fac parte din PAID, dar care vor incheia protocoale de colaborare cu Pool-ul, se arata intr-un document publicat pe site-ul ASF. Pretul unei polite obligatorii ramane 10 EUR sau 20 EUR, in functie de materialul din care este construita locuinta, si asigura o despagubire maxima de 10.000 EUR, respectiv 20.000 EUR. Cei care doresc asigurarea locuintei pentru o suma mai mare (asigurare facultativa) au optiunea sa incheie suplimentar contracte de asigurare pentru acoperirea eventualelor pagube care depasesc plafonul asigurat obligatoriu si pentru alte riscuri. In acest caz, asigurarea obligatorie (polita PAD) si cea facultativa trebuie incheiate separat.

In cazul celor care au in prezent asigurari facultative ce includ riscurile de cutremur, alunecari de teren si inundatii, politele raman in vigoare pana la expirare, moment din care proprietarii sunt obligati sa incheie o polita PAD. Obligatia se refera doar la cumpararea unei asigurari PAD (de 10 sau 20 EUR), extinderea acoperirii pentru ceea ce depaseste plafoanele de 10.000 EUR sau 20.000 EUR fiind la alegerea clientilor.

"Subscrierea va fi mai usoara si va ajuta la cresterea gradului de cuprindere in asigurare a locuintelor din Romania. Pentru ca asiguratii sa aiba certitudinea ca polita este emisa in conditiile legii, ASF a elaborat un certificat de asigurare care dovedeste subscrierea acestei polite si mentioneaza pretul exact", se arata intr-un document publicat pe site-ul institutiei. 

Amintim ca asigurarea locuintelor este obligatorie de la momentul intrarii in vigoare a Legii 260/2008, obligatia constand in cumpararea unei polite PAD emisa de catre PAID. De asemenea, dupa publicarea in Monitorul Oficial din 24 iulie 2013 a Legii nr. 243/2013 pentru modificarea legislatiei privind asigurarea obligatorie a locuintelor, ASF a demarat un proces de consultare a pietei la nivelul PAID - Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale si UNSAR si a adoptat pe 7 august a.c. normele de aplicare. 

Odata ce vor fi publicate, noile norme vor permite vanzarea politelor obligatorii in toata reteaua societatilor de asigurare membre PAID sau a celor care au un protocol de colaborare incheiat cu PAID. 

Potrivit datelor preliminare ale recensamantului populatiei si locuintelor, in Romania existau 8,5 milioane de locuinte. La finele anului trecut, mai erau asigurate 43% din totalul locuintelor, dupa ce, cu un an in urma, gradul de acoperire prin asigurare a fondului locativ atinsese un maxim de 60%. Astfel, toate modificarile cadrului legislativ specific si confuziile create au facut ca peste 1,3 milioane de polite de asigurare de locuinta sa nu mai fie reinnoite in 2012, numarul de contracte in vigoare fiind cu 1,06 milioane mai mic pe segmentul asigurarilor facultative si cu 243 mii mai redus pe cel al politelor obligatorii, fata de 2011.
Aflati mai multe >>

Ministerul Afacerilor Externe recomanda incheierea de asigurari celor care calatoresc in Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe
Ministerul Afacerilor Externe a emis la finele saptamanii trecute o atentionare de calatorie prin care recomanda persoanelor care calatoresc cu autoturismul in Bulgaria sa incheie asigurari antifurt si sa consulte periodic pe pagina web a institutiei (www.mae.ro) rubrica Sfaturi de calatorie - Alerte de calatorie

"Infractiuni de tipul furtului din buzunare, inselaciunilor sau furtului din masini pot aparea in zone aglomerate (gari, statii, parcari, centre comerciale, benzinarii sau zone de servicii pe autostrazi). S-au semnalat cazuri de agresiune si furt de autovehicule pe soselele nationale", atentioneaza Ministerul in cadrul rubricii privind conditiile de calatorie din Bulgaria, tara cu un nivel mediu al criminalitatii.

Prin urmare, MAE recomanda ca deplasarile cu autoturismul sa se efectueze numai pe timpul zilei si pe artere rutiere principale (drumuri europene si autostrazi), iar masinile sa fie incuiate si asigurate cu sisteme de alarma. De asemenea, documentele si valorile personale, biletele de calatorie, banii, cartile de credit trebuie sa fie pastrate in locuri sigure si sa nu fie expuse in mod vizibil asupra detinatorilor sau in masini.

In cazul turistilor care calatoresc cu autobuzul sau trenul, bagajele trebuie supravegheate pe intreaga durata a calatoriei, iar pentru iesirile in orase, in special in zonele aglomerate, documentele personale ar trebui lasate la hotel si pastrata numai o copie a actelor de identitate (pasaport, permis de sedere).

"In cazul in care vi se solicita sa opriti autoturismul si aveti suspiciuni in legatura cu adevarata calitate a persoanelor respective, va recomandam evitarea opririi si deplasarea pana la cel mai apropiat post fix sau mobil de politie, pentru relatarea situatiei si solicitarea de sprijin. In cazul unor incidente care afecteaza siguranta persoanei sau a bunurilor, va recomandam sa contactati politia locala precum si cel mai apropiat oficiu consular roman", mai recomanda Ministerul.

Totodata, la sectiunea Conditii de Calatorie, se precizeaza ca asigurarea medicala este obligatorie in Bulgaria, MAE recomandand inainte de a pleca intr-o calatorie la Sud de Dunare incheierea unei asigurari medicale de sanatate sau obtinerea Cardului European de Sanatate. Acesta ofera acces la serviciile de asistenta medicala necesare in orice tara a Uniunii Europene, in sistemul public.

"Este recomandabil sa incheiati si o asigurare medicala suplimentara, valabila in tara de destinatie si cele de tranzit. In baza unei asemenea asigurari, facultative, aveti acces la serviciile de urgenta atat din sistemul public de sanatate, cat si din cel privat (in functie de tipul politei de asigurare). La incheierea unei asemenea asigurari verificati coordonatele partenerului societatii de asigurare in tara de destinatie si de transit", se specifica pe site-ul MAE.

Incheierea politelor de asigurare trebuie facuta in Romania, neexistand posibilitatea incheierii lor in Bulgaria, potrivit sursei citate.
Aflati mai multe >>