miercuri, 3 decembrie 2014
Protest al service-urilor auto in fata ASF
Cateva sute de persoane au protestat, marti, in fata Palatului Parlamentului, mitingul fiind organizat de Asociatia Societatilor de Service Auto Independente (ASSAI) invocand "comportamentul protectionist" pe care Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) il practica fata de companiile de asigurari.
"Noi cerem Parlamentului Romaniei sa demita de urgenta intreaga conducere a ASF, in frunte cu domnul Misu NEGRITOIU, desfiintarea ASF si infiintarea unei noi institutii cu adevarat profesioniste, in care angajarile sa se faca pe criterii obiective. Nu in ultimul rand, solicitam adoptarea de urgenta a Legii 400/2014, privind constituirea Corpului Expertilor si Evaluatorilor Tehnici Auto din Romania (CEETAR), proiect de lege care se afla in prezent in dezbatere parlamentara", a declarat Presedintele ASSAI, Cristian MUNTEAN, citat de Agerpres.
ASSAI a solicitat urmatoarele:
1. Stoparea cresterii nejustificata si necontrolata a pretului RCA, asa cum s-a intamplat pe parcursul ultimului an;
2. Interzicerea de urgenta a oricaror declaratii, masuri si activitati ale ASF de natura sa stimuleze societatile de asigurari sa-si continue politica de majorare a tarifelor RCA si pe parcursul anului 2015;
3. Abrogarea de urgenta a Normei RCA 23/2014 recent adoptate de catre ASF dat fiind ca: prin prevederile stipulate, norma permite firmelor de asigurari sa subevalueze cu pana la 30% plata despagubirii acordate pagubitului RCA in caz de dauna totala; limiteaza libera concurenta intre service-urile auto; scade protectia pagubitului RCA. Despagubirea trebuie sa fie justa, legala si sa acopere intregul prejudiciu produs;
4. Adoptarea unor norme RCA care sa creasca gradul de protectie si respect fata de pagubitii RCA - material transmis de catre ASSAI in data de 08 septembrie 2014, masuri ignorate de ASF;
5. Abrogarea de urgenta a Normei 24/2014 privind reclamatiile depuse de catre petenti;
6. Eliminarea despagubirilor subevaluate platite pagubitilor de catre Asiguratori. In 85% din cazuri, firmele de asigurari achita plati partiale (subevaluate) ale despagubirii;
7. Respectarea termenului legal de despagubire la nivel national de catre firmele de asigurari. In peste 83% din cazuri, firmele de asigurari achita plata despagubirii dupa expirarea termenului legal;
8. Retragerea licentelor de functionare pentru zona RCA a societatilor de asigurari care nu mai indeplinesc criteriile de solvabilitate minima stabilita prin lege si care functioneaza ilegal de peste 6 luni de zile pe piata din Romania. Concret, este vorba despre Astra Asigurari si Carpatica Asig, societati de asigurari aflate in etapa premergatoare falimentului.
9. Eliminarea clauzelor abuzive din contractele de asigurare CASCO verificate si girate de catre ASF;
10. Retragerea dreptului de constatare si evaluare inspectorilor de daune auto platiti de firmele de asigurari care nu au studiile, experienta si neutralitatea obligatorii instrumentarii unui dosar de dauna in mod competent si impartial. Actualii angajati ai firmelor de asigurari au ca obiectiv tergiversarea si ingreunarea instrumentarii dosarului de daune, fiind bonusati la salariu proportional cu valoarea sumelor "salvate de la plata". Prin urmare, ASSAI solicita inlocuirea de urgenta a acestor inspectori de dauna platiti de societatile de asigurari cu experti independenti CEETAR.
Protestul s-a derulat intre orele 11.00 si 13.00 in fata Palatului Parlamentului, in Parcul Izvor, iar intre orele 14.00 si 16.00, la sediul ASF.
Posturi similare in categoria Asigurari
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu