miercuri, 3 decembrie 2014
Raspunsul ASF la solicitarile ASSAI si COTAR
Referitor la solicitarile Asociatiei Societatilor de Service Auto Independente (ASSAI) si ale Confederatiei Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR), Autoritatea de Supraveghere Financiara a facut urmatoarele precizari:
Autoritatea de Supraveghere Financiara nu intervine asupra nivelului primelor de asigurare, acestea fiind liber stabilite de catre fiecare societate de asigurare. Tarifele de prima sunt notificate catre ASF, dar nu sunt supuse aprobarii. Calculele actuariale care stau la baza stabilirii tarifelor de prima sunt realizate utilizand date statistice acumulate de asiguratori in anii anteriori si au in vedere despagubirile datorate in baza politelor RCA, precum si diferite criterii de risc.
Asiguratorii au obligatia de a-si stabili tarifele de prima astfel incat sa garanteze permanent indeplinirea tuturor obligatiilor ce decurg din incheierea de asigurare RCA. ASF urmareste modul in care asiguratorii isi achita obligatiile asumate in baza politelor si prin masurile adoptate (inclusiv recent) vizeaza imbunatatirea activitatii pe acest segment.
La nivelul celor 11 societati care au dreptul sa emita polite RCA, rata combinata a daunei (un indicator care are in vedere nivelul despagubirilor platite, al rezervelor de dauna constituite si nivelul veniturilor incasate) este de 117%. Corectarea acestui dezechilibru trebuie facuta, dar nu presupune automat o majorare a preturilor, ci poate sa insemne si reducere de costuri. ASF transmite asiguratorilor ca recentele modificari ale normei RCA nu trebuie sa reprezinte pretexte pentru ca acestia sa isi acopere pierderi anterioare prin intermediul politei RCA.
In prima jumatate a anului 2014, numarul dosarelor de dauna avizate in baza unei polite RCA a fost de 135.962 (in scadere cu 14% fata de 30 iunie 2013), iar numarul dosarelor de dauna platite a fost de 146.197 (in scadere cu 9% fata de primul semestru 2013).
"Pentru o cuantificare a sumelor platite de asiguratori (si rezervelor constituite) precizam ca despagubirile platite pentru segmentul RCA au fost, in primele 6 luni ale anului, in valoare de 1,03 miliarde lei. De asemenea, la data de 30 iunie 2014, asiguratorii RCA aveau constituite rezerve de dauna (avizate) in valoare 1,44 miliarde lei (+15% fata de 30 iunie 2013), iar rezerva pentru daune neavizate s-a majorat cu 19% fata de 30 iunie 2013, pana la 902,09 milioane lei", se arata in comunicatul ASF.
"Precizam ca in aceasta perioada, petitiile depuse de catre asigurati/pagubiti in privinta despagubirii RCA au fost in numar de 4112 (care integreaza si petitiile referitoare la plati mai mici sau plati cu intarziere), adica circa 3% din numarul de dosare de daune avizate si 0,1% din numarul total al contractelor RCA incheiate in aceasta perioada. Aceasta arata fara urma de indoiala ca procentele avansate de ASSAI (peste 80% dintre dosare s-ar finaliza prin plati mai mici sau plati cu intarziere) sunt nerealiste, in conditiile in care doar ASF are capacitatea de a centraliza aceste date, iar potrivit propriilor centralizari (comunicate public), numarul petitiilor reprezinta mai putin de 3% din numarul de dosare de dauna avizate (dintre care unele petitii sunt neintemeiate)", se mai spune in document.
Rolul ASF nu este sa impuna un anumit pret pentru un instrument financiar, ci sa vegheze la buna functionare a pietei financiare non-bancare (care include si limitarea distorsiunilor care pot avea si efecte sistemice) si la respectarea drepturilor utilizatorilor de servicii. ASF reaminteste ca in acest moment doua societati de asigurare se afla in procedura de redresare financiara, iar motivele, printre altele, se refera si la nerespectarea parametrilor de solvabilitate de catre societatile respective. ASF isi exprima speranta ca procedurile de redresare financiara vor avea ca rezultat insanatosirea financiara a societatilor respective (alternativa falimentului lor aducand costuri suplimentare asupra intregului sistem de asigurari din Romania si implicit costuri mai mari si pentru asigurati).
ASF are un dialog permanent cu participantii din piata asigurarilor, cea mai recenta intalnire extinsa avand loc joi, 27 noiembrie 2014. La intalnire au participat si reprezentantii ASSAI. Scopul intalnirii a fost coordonarea in aplicarea normelor ASF pe piata asigurarilor, in beneficiul asiguratilor si al stabilitatii pietei, prin cresterea increderii in produsele de asigurare.
ASF considera ca pentru cresterea increderii consumatorilor in produsele de asigurare este esentiala intelegerea din partea tuturor participantilor la piata a situatiei de fapt, a rolului de reglementator si supraveghetor national al ASF, dar si al rolului fiecarui participant.
Masurile recent adoptate de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara au caracter prudential, intaresc soliditatea industriei asigurarilor si asigura predictibilitatea tarifelor RCA, cu impact direct asupra protectiei asiguratilor/beneficiarilor de asigurari.
Raspunsul oficial publicat pe site-ul ASF aici.
Raspunsul oficial publicat pe site-ul ASF aici.
Posturi similare in categoria Asigurari
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu