marți, 30 aprilie 2013

Autoritatea de Supraveghere Financiara incepe de marti sa isi exercite oficial atributiile

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF)
Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), institutia care preia atributiile de control asupra pietelor financiare (asigurari, pensii private si piata de capital), incepe astazi 30.04.2013 sa functioneze, insa deocamdata nu se stie cum va arata organigrama acesteia.

ASF va comasa Comisia de Supraveghere a Asigirrarilor (CSA), Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) si Comisia Nationala de Valori Mobiliare (CNVM), institutii care vor disparea.

ASF va avea sediul in Bucuresti, pe strada Foisorului, Sector 3, acolo unde pana astazi a functionat CNVM.

Autoritatea va fi condusa de un consiliu format din 17 membri numiti de Parlament saptamana trecuta. Parlamentul l-a numit presedinte pe liberalul Dan Radu Rusanu. Prim-vicepresedinte este economistul Daniel Daianu, iar cei trei vicepresedinti responsabili pentru una dintre cele trei piete sunt Daniel Tudor (asigurari), Mircea Ursache (piata de capital) si Ion Giurescu (pensii private). 

Adaptarea la noile modele financiare europene, eficienta, reducerea cheltuielilor si o coordonare mai buna si mai rapida cu BNR in vederea asigurarii stabilitatii financiare sunt principalele argumente ce au stat la baza deciziei de infiintare a autoritatii.

Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a declarat ca in Centrul istoric din Bucuresti, in jurul Palatului vechi al BNR, se va forma un centru financiar, unde va putea functiona si Autoritatea de Supraveghere Financiara.
Aflati mai multe >>

marți, 16 aprilie 2013

Brokerii de asigurari s-au mentinut pe plus

Brokeri de asigurari
Goana dupa cota de piata a companiilor de asigurari le-a determinat sa lucreze mai mult cu brokerii si sa le ofere comisioane mai mari, astfel incat din 2008 pana in 2012 afacerile brokerilor s-au mentinut pe profit. „Lucrurile au stat mai bine in industria locala de brokeraj anul trecut decat pe piata de asigurari. Rezultatul cu mulat a fost unul pozitiv in pofida pierderilor con semna te de unii brokeri“, a declarat recent la un seminar al ZF pe tema asigurarilor Bogdan Andriescu, presedintele UNSICAR.


Primele intermediate de companiile de brokeraj in asigurare au revenit anul trecut pe un trend ascendent dupa o scadere de 2,6% in 2011 si au cumulat 3,6 miliarde de lei (800 mil. euro), cu 15% peste nivelul de anul trecut.


Articolul integral poate fi citit aici: www.vreauasigurare.ro
Aflati mai multe >>

Legea malpraxisului in curand in dezbatere publica

Malpraxis medical
Proiectul noii legi a malpraxisului, care va stabili modul de verificare si evaluare a faptei reclamate, ar putea fi pus in dezbatere publica in doua-trei saptamni, a anuntat ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu. 

Primul lucru care se schimba, si cel mai important, este sa asezam modul in care se controleaza si se evalueaza fapta presupusa de malpraxis. Expertii care vor veni sa controleze si sa spuna daca este sau nu malpraxis vor fi mult mai independenti si mult mai obiectivi (...) Prin noul proiect, va fi evaluat si modul de despagubire. Colegiul Medicilor nu va fi exclus din acest proces, a spus Nicolaescu. 

A doua noutate ce va fi adusa de proiect vizeaza preluarea unei parti din responsabilitate de catre firmele de asigurari, care incaseaza de ani buni multi bani pentru riscul profesional. Pana acum, nu au platit nimic, a explicat demnitarul. Potrivit ministrului Sanatatii, proiectul de lege, coordonat de secretarul de stat Raed Arafat, ar putea fi pus in dezbatere publica in doua-trei saptamni. Poate, pana in 30 iunie, sa fie adoptat. Daca nu, din septembrie, a mai spus Nicolaescu.
Aflati mai multe >>

Angela Toncescu posibil candidat la functia de presedinte al ASF


Angela Toncescu (foto) este la un pas de a fi numita in consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF). Numirea acesteia se discuta in cadrul USL, care va nominaliza in Parlament zece dintre membrii ASF. Poreclita de mass-media „ReIgina asigurarilor", Toncescu fusese pusa in fruntea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), in 2006, de catre PNL.

Potrivit unor surse politice, unii liberali nu ar mai fi de acord cu numirea acesteia in ASF, asa ca ea cauta sprijin in randul parlamentarilor PSD ...


Articolul integral poate fi citit aici: www.vreauasigurare.ro
Aflati mai multe >>

Licitatia pentru asigurarea flotei Tarom a fost suspendata

Aeronava Tarom lovita de fulger
Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a suspendat licitatia organizata de operatorul aerian Tarom pentru asigurarea flotei, in urma unei contestatii depuse de Astra, actualul asigurator al aeronavelor companiei de stat. "Admite cererea de suspendare a procedurii formulata de Asigurare-Reasigurare Astra, in contradictoriu cu Compania Nationala de Transporturi Aeriene Romane Tarom. Prezenta decizie este obligatorie pentru parti (...). Impotriva prezentei decizii se poate formula plangere, in termen de 5 zile de la comunicare", se arata intr-o decizie a CNSC din 10 aprilie. 

La inceputul lunii aprilie, Tarom a anuntat ca va organiza o licitatie pentru achizitionarea de servicii de asigurare a flotei, in baza unui contract cu o valoare estimata la 2,4 milioane de dolari. Data prevazuta pentru inceperea procedurilor de adjudecare este 1 mai, se arata in anuntul Tarom. Flota companiei a fost asigurata in ultimii ani de Astra Asigurari. "In prezent este in vigoare intre Tarom si Astra Asigurari contractul de servicii de asigurare CASCO pentru aeronave civile si piese de schimb (inclusiv asigurare de reducere a fransizei CASCO deductibile la aeronave si motoare de schimb), asigurare de raspundere fata de pasageri, bagaje, marfa, posta, terti. Acest contract a intrat in vigoare la data de 1 mai 2012 si expira la data de 30 aprilie 2013. 

In perioada 2008-2012 prestatorul serviciilor de asigurare mentionate mai sus a fost de asemenea Astra Asigurari, pe baza de contracte cu durata de valabilitate a cate 12 luni, fiecare contract fiind incheiat in urma procedurilor de licitatie deschisa. Nu putem comunica sumele aferente acestor contracte din motive de confidentialitate prevazute in clauzele contractuale", a comunicat Tarom, potrivit Mediafax. Cu o flota de 24 de aeronave, Tarom este cel mai mare client local in domeniul asigurarilor de mijloace de transport aerian.
Aflati mai multe >>

luni, 15 aprilie 2013

Analiza cu privire la piata asigurarilor

Imaginea conturata de evolutia afacerilor dupa primele trei luni din 2013 nu lasa loc pentru prea mult optimism privind evolutia pietei in perioada urmatoare, cele mai optimiste prognoze indicand un avans moderat al asigurarilor pe intregul an ...



Articolul integral poate fi citit aici: www.vreauasigurare.ro
Aflati mai multe >>

Pentru o simpla zgarietura la masina un roman poate pierde si jumatate de zi la politie sau la asigurari

Pentru o simpla zgarietura la masina un roman poate pierde si jumatate de zi la politie sau la asigurari. Apoi, soferii merg la service unde mai au de asteptat cateva zile pentru reparatii. In aceste conditii multi soferi prefera sa circule cu autoturismele avariate daca nu au asigurare facultativa. Reprezentantii atelierelor auto estimeaza ca peste doua milioane de masini sunt in aceasta situatie, desi legea ii obliga pe propietari sa le repare. O alta cauza pentru ignorarea stricaciunilor ar fi neincrederea in companiile de asigurari. Patronii de service -uri sustin ca una din doua masini circula cu diverse avarii, desi legea ii obliga pe soferi sa remedieze orice zgarietura in 30 de zile de la constatare. In caz contrar pot fi amendati cu 160 de lei si retinerea talonului.
Aflati mai multe >>

Presedintele Romaniei intoarce legea ASF in Parlament

Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF)Presedintele Romaniei a trimis spre reexaminare legea privind infiintarea Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF). Presedintele solicita, printre altele, ca viitori conducatori ai Autoritatii sa aiba minimum zece ani de experienta in domeniu si sa nu fie rude cu parlamentari. ASF ar urma sa supravegheze piata asigurarilor, piata bursiera si pensiile private, comasand astfel, sub aceeasi umbrela, CSA, CNVM si CSSPP, actualii arbitri ai celor trei piete. in total, ASF va supraveghea active de peste 10 mld. euro. Structura conducerii a fost negociata de catre partidele parlamentare.
Aflati mai multe >>

De ce nu se scumpeste polita RCA

Pe piata RCA, pretul face diferenta. La aceasta concluzie au ajuns anul trecut si cateva dintre societatile care blamau „preturile de dumping". Anii de pierderi le-au convins, se pare, sa-si schimbe abordarea. De mai bine de trei ani, in Romania se vorbeste constant despre cresterea iminenta si substantiala a preturilor pe care soferii le platesc pentru asigurarea RCA. In realitate insa, in niciunul dintre acesti ani nu am avut de-a face cu un asemenea fenomen, iar evolutiile din 2012 par sa confirme faptul ca, in tara noastra, pretul este singurul care dicteaza ...

Articolul integral poate fi citit aici: www.vreauasigurare.ro
Aflati mai multe >>

vineri, 12 aprilie 2013

Politele travel au scazut cu 10% anul trecut


Asigurari turistice
Anul trecut, valoarea primelor brute subscrise pe segmentul de asigurari turistice s-a diminuat cu peste 10 puncte procentuale (pana la 13 mil. EUR) fata de 2011, in pofida unei cresteri cu pana la 2% a numarului plecarilor romanilor in strainatate - care s-au ridicat la aproximativ 10 milioane -, potrivit site-ului ANAT - Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania. Astfel, "in ciuda unui debut rezervat, anul 2012 ne-a oferit argumente sa consideram ca turismul nu se afla in recesiune", declara Corina MARTIN, Presedinte ANAT.

Pana in anul 2007, piata de asigurari de calatorii in strainatate a cunoscut evolutii crescatoare semnificative, pe fondul obligativitatii achizitionarii acestora la iesirea din tara. In 2008, raportat la 2007, subscrierile aferente acestor polite au cunoscut primul declin in valoare absoluta cu circa 900 mii euro, ajungand la 13,1 mil. EUR - perioada care coincide cu primul an dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, a aparitiei Cardului European ca alternativa la asigurare, respectiv declansarea crizei globale. Un an mai tarziu, in 2009, totalul pietei a ajuns pana la 10 mil. EUR, pentru ca la finalul anului 2012 sa reajunga la o valoare apropiata celei din 2008.

Cardul european, turismul si criza nu sunt singurii factori cu care trebuie sa lupte asiguratorii pentru cresterea vanzarilor de asigurari turistice. Poate una dintre cele mai importante trasaturi ale acestui tip de polite este caracterul sezonier, statisticile INSSE indicand ca romanii pleaca in strainatate (atat in calatorii de vacanta, cat si in vizite la prieteni) in lunile august, iulie si decembrie, respectiv calatorii de afaceri - in lunile august, iulie si mai.

In ciuda crizei economice, este de asteptat ca si in 2013 numarul romanilor care aleg destinatii externe pentru a-si petrece vacanta sa fie in crestere, reprezentantii agentiilor de turism anuntand ca rezervarile pentru sejururi in strainatate au crescut cu peste 20%.

"Avem si multe rezervari fata de anul trecut, cam cu 20%. Aceasta este media. Sunt unele agentii care au vandut si cu 30 - 40% mai mult fata de anul trecut. Isi cumpara vacante mai devreme pentru ca sunt mai ieftine. S-a folosit foarte bine produsul de early booking - inscrieri timpurii", a explicat Dragos RADUCAN, Vicepresedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, citat de Digi 24. Potrivit oficialilor Federatiei Patronatelor din Turism, suma medie pe care o aloca romanii vacantelor in strainatate este cuprinsa intre 500 EUR si 560 EUR.
Aflati mai multe >>

In curand daca iti vei alege service-ul, vei plati mai mult la CASCO

Service auto CASCO
Asiguratorii din Romania au devenit mult mai atenti la cheltuielile cu despagubirile pe CASCO, limitand prin diverse metode posibilitatea clientilor de a-si alege service-ul in care isi repara masina. Majoritatea companiilor de profil din piata aveau deja liste cu unitati reparatoare partenere, catre care isi indrumau clientii. Avantajul de care beneficia clientul era ca isi recupera masina imediat ce reparatia era finalizata si primea acceptul de plata din partea asiguratorului, urmand ca plata efectiva sa se faca la o data ulterioara. In caz contrar, clientul trebuia sa astepte pana cand asiguratorul efectua plata catre service sau sa achite din propriul buzunar si sa recupereze suma de la asigurator. 

Insa, treptat, aceste conditii au fost introduse in contractele de asigurare, astfel incat, inca de la momentul incheierii politei, clientul stie unde isi poate repara masina. Si, spre deosebire de cazurile de dauna pe RCA, unde pagubitii au dreptul nemijlocit de a-si alege singuri locul unde va fi efectuata reparatia, contractele CASCO sunt facultative si permit astfel de clauze. 

"Motivele acestei abordari sunt, de fapt, tarifele ridicate pe care le practica unele service-uri reprezentanta pentru piesele de schimb si pentru manopera. Aceeasi reparatie poate fi efectuata, le fel de usor si de rapid, la un pret mai mic, intr-un service multibrand", afirma o sursa din piata. 

Totusi, majoritatea companiilor de asigurari nu au interzis in vreun fel accesul la alte unitati reparatoare, insa pentru a-si determina clientii sa aleaga unul din service-urile lor partenere, ofera reduceri substantiale, de pana la 18% din prima de asigurare. 

Unul dintre asiguratori a adoptat o abordare usor diferita, impunand prin contract ca masinile mai vechi de 3 ani sa fie reparate numai in anumite service-uri sau, contra unei prime suplimentare, aceasta conditie sa fie anulata. Acelasi asigurator nu practica insa o astfel de politica pentru vehiculele mai noi de 3 ani. 

Nu in ultimul rand, exista si companii care renunta la introducerea de fransize la dauna in cazul in care clientul alege sa mearga pentru reparatie intr-un service partener. 

"Nu se face rabat de la calitate, ci se urmareste detinerea unui control asupra costurilor. Rata daunei pe CASCO este deja peste 100%", a adaugat acesta. "In acelasi timp, cine doreste un service reprezentanta, va trebui doar sa plateasca ceva mai mult." 

Cifrele par sa intareasca argumentele de mai sus. Comparativ cu anul 2011, anul trecut daunele platite pe CASCO au scazut usor ca valoare absoluta pana la aproape 1,95 mld. lei (-1,96%), insa incasarile au fost tot in scadere, atingand doar 1,91 mld. lei. Daca se iau in considerare si celelalte cheltuieli administrative sau comisioanele incasate de brokeri, se observa cu usurinta ca rata combinata a depasit cu mult 100%. 

Sumele mari platite pentru despagubiri i-au determinat in unele cazuri pe asiguratori sa aduca piesele de schimb de la furnizori proprii direct in service-ul unde urma a fi efectuata reparatia. 

Practica a fost insa contestata de mai multe unitati reparatoare, motivul fiind ca o parte din asiguratori opteaza pentru montarea pe masini a unor piese de calitate indoielnica, care ar pune in pericol siguranta masinii si a pasagerilor, singurul scop fiind de a reduce cheltuielile cu despagubirile. 

In acelasi timp, unul dintre motivele pentru care clientii insista sa isi repare masinile in service-urile reprezentanta este pastrarea garantiei. Acest aspect a fost insa reglementat inca din 2010, moment in care Comisia Europeana a introdus un set de reguli conform carora producatorii auto nu mai pot cere clientilor sa-si repare masinile avariate in perioada de garantie doar in retelele de service agreate, astfel incat clientii pot opta pentru orice unitate reparatoare autorizata de Registrul Auto Roman. Acestea din urma vor trebui insa sa acorde garantia aferenta reparatiei in sine. 

Produsele de asigurare, mai ales cele facultative, vor deveni din ce in ce mai dinamice, pe masura ce asiguratorii cauta echilibrul intre incasari si daune platite. De aceea, clientii trebuie sa fie mult mai bine informati inainte de a cumpara un anumit produs.
Aflati mai multe >>

Ce nise de piata au gasit asiguratorii pentru echilibrarea portofoliilor

Despagubirile ridicate achitate in contul asigurarilor auto si frecventa tot mai mare a daunelor au fortat companiile locale sa-si indrepte atentia si catre alte segmente de piata care sa le asigure profituri consistente din vanzarea de polite, principalele vizate fiind asigurarile de garantii si cele de raspundere civila generala. 

Asiguratorii au raportat anul trecut incasari din prime de circa 424 mil. lei (95 mil. euro) din asigurari de raspundere civila generala si subscrieri de 153 mil. lei (34 mil. euro) in contul asigurarilor de garantii. 

Cresterile pe cele doua clase au fost de 58% si respectiv 35%. Rata daunei pe clasa asigurarilor de raspundere generala, polite care acopera pagubele produse de asigurati tertilor ca urmare a neglijentei, erorilor sau omisiunilor este destul de mica, aceasta situandu-se la circa 25% anul trecut, in scadere fata de 2011. 

O alta clasa de asigurari care in ultimii ani a starnit atentia asiguratorilor este cea a asigurarilor de garantii. Aceste polite sunt incheiate de obicei pentru proiectele de infrastructura pentru ca firmele care participa la procedurile de achizitie publica au nevoie de astfel de asigurari. Segmentul asigurarilor de garantii s-a dovedit profitabil, ponderea daunelor achitate in volumul primelor subscrise fiind de sub 5%. Asigurarile de garantii s-au dovedit profitabile, ponderea daunelor achitate in volumul primelor subscrise fiind de sub 5%.
Aflati mai multe >>

Sir Richard Branson despre puterea delegarii, analiza riscurilor, importanta brandingului


Sir Richard Branson, fondatorul Virgin GroupSir Richard Branson, fondatorul Virgin Group - un imperiu care cuprinde peste 400 de companii - printre care linii aeriene, o companie de telefonie mobila, una bancara - a discutat miercuri cu editorul coordonator Eric Schurenberg. Interviul exclusiv a animat conferinta GrowCo organizata de Inc in New Orleans.



Sir Richard Branson - despre puterea delegarii, analiza riscurilor, importanta brandingului si de ce isi doreste sa modifice radical conceptul de zbor spatial. Iata cateva din punctele memorabile ale interviului Inc.



Virgin Group Logos1. O afacere poate fi demarata cu foarte putini bani


Cand Branson avea 15 ani, a decis sa infiinteze o revista pentru tineri, prin intermediul careia acestia sa isi expuna opiniile cu privire la sangerosul razboi din Vietnam. Nu avea bani-nu avea nici macar maruntis pentru a da un telefon. Cand mama sa a gasit un colier si l-a dus la politie, a avut surpriza sa descopere ca nu-l revendica nimeni. Ca urmare, l-a vandut si i-a dat lui Branson cateva sute de dolari. Banii i-a investit in reclama, care a determinat aparitia publicatiei sale.


2. Porneste de la mic spre mare



In loc sa isi extinda afacerea cu inregistrari in mod exponential, Branson a infiintat 30 de companii muzicale diferite. In loc sa le populeze cu manageri orgoliosi, Branson le-a dat sansa unor angajati "de jos" sa inainteze spre functia de conducere, in companiile mai mici. Competitia s-a dezvoltat treptat. Fiecare companie stia mereu cand a esuat si cand a reusit. Azi, Virgin este o entitate uriasa si are venituri de 20 miliarde dolari-strategia lui Branson este respectata cu sfintenie (antreprenoriala).


3. Poti sa te lupti ca David cu Goliat, daca stii sa actionezi corect



Cand Branson a lansat Virgin Atlantic, s-a luptat cu rivali precum TWA, Pan Am si Air Florida. "Am mentionat aceste nume", spune Branson, "deoarece niciuna din companii nu mai exista in prezent". De ce au esuat altii? Nu s-au concentrat asupra clientilor, explica Branson.


4. O idee trebuie sa imbunatateasca vietile oamenilor



Branson a explicat ce anume il anima pe un antreprenor. "Daca puteti imbunatati vietile oamenilor, o sa aveti o afacere prospera".


5. Daca nu visezi, n-o sa obtii nimic



Branson finanteaza Virgin Galactic pentru a transforma calatoriile spatiale intr-un turism mai accesibil pentru oamenii de rand - chiar daca un loc ar costa mii de dolari. In conditiile in care guvernele au supravegheat dintotdeauna calatoriile spatiale, doar cativa oameni au reusit sa ajunga dincolo de nori, in ultimii 60 de ani. Branson vrea sa revolutioneze industria spatiala. "Oamenii din aceasta camera, care au sub 50 de ani", a declarat Branson, "daca vor sa mearga in spatiu, vor avea aceasta ocazie".


6. Detaliile sunt foarte importante



Richard Branson are tot timpul un notebook in dotare, astfel incat sa isi scrie toate conversatiile. Nu vrea sa uite nimic. Ia laptopul cu el pretutindeni. "Cand ma imbat cu angajatii mei...este clar ca n-o sa mai tin minte tot ce am zis, astfel incat e mai bine sa notez", a ras Branson.


7. Poti infiinta o afacere, poti alege o denumire, dar daca oamenii nu stiu nimic despre tine, o sa esuezi, n-o sa vinzi nimic



Cand a fost lansata Virgin Atlantic, era o companie mica, pe o piata dominata de jucatori vizibili. Branson a facut eforturi sustinute pentru a aduce V.A. pe harta companiilor aeriene, inclusiv "cascadorii de PR", cum ar fi traversarea Atlanticului cu barca, intr-un timp cat mai scurt. "Cand barca s-a scufundat, brandul Virgin a ramas la suprafata apei", povesteste Branson. De asemenea, Branson a incercat sa fie primul om care traverseaza Atlanticul la bordul unui balon cu aer cald. Din fericire, miliardarul a fost salvat de cateva elicoptere si Virgin a ajuns in primele pagini ale ziarelor.


8. Gaseste pe altcineva care sa iti conduca afacerea in fiecare zi



Branson recomanda liderilor sa-si gaseasca un asistent de baza, care sa conduca afacerea in fiecare zi; sefii trebuie sa mai lucreze si de acasa, astfel incat sa poata medita asupra intregii afaceri.


9. Protejeaza-te impotriva celor mai pesimiste posibilitati. Asigura-te ca le cunosti



Cand te aventurezi intr-o afacere, ia in considerare cel mai pesimist scenariu si urmeaza-ti calea. "Ai putea spune - OK, ma simt atat de prost, incat o sa imi pun casa la ipoteca". "Am facut asta de doua-trei ori, impotriva vointei sotiei mele", a declarat Branson.


10. "Cred ca, din cauza dificultatii cu care spun "NU", fiecare zi din viata mea seamana cu o aventura"



Branson nu se multumeste cu putin. Nu refuza nicio oportunitate, chiar daca presupune un zbor in jurul globului pamantesc.
Aflati mai multe >>

joi, 11 aprilie 2013

Piata asigurarilor auto

Piata asigurarilor auto
Rentabilitatea asigurarilor generale, care include segmentul politelor auto, este negativa, in conditiile in care incasarile asiguratorilor sunt depasite de cheltuielile aferente emiterii politelor si acoperirii daunelor, a afirmat ieri la o conferinta pe tema asigurarilor Bogdan Andriescu, presedintele asociatiei brokerilor UNSICAR, explicand ca anul trecut pierderile asiguratorilor au fost acoperite de actionari.

"Pe segmentul RCA, de exemplu in 2012 rata combinata a depasit 124%, iar pe CASCO a atins 127%, in conditiile in care rata daunei s-a situat la aproape 83% pe RCA si la peste 88% pe CASCO", a spus Andriescu, citat de Mediafax, adaugand ca actionarii au acoperit anul trecut pierderile asiguratorilor, avand aporturi la capitalul companiilor locale de aproape 800 milioane de lei. Afirmand ca piata locala a asigurarilor este dependenta de politele auto, fenomen care s-a accentuat dupa declansarea crizei financiare, Andriescu a aratat ca segmentul auto s-a dovedit a fi de fapt "un dictator plin de slabiciuni". "In 2008, ponderea CASCO si RCA in totalul subscrierilor pentru asigurari generale era de peste 76% si de 61% in subscrierile totale ale pietei. In 2012, segmentul auto a atins 61,5% din subscrierile pe asigurari generale si spre 50% din primele subscrise pe intreaga piata", a spus reprezentantul UNSICAR. 

Numarul despagubirilor pentru vatamari corporale si daune morale este in crestere 


Pe partea de despagubiri scaderea subscrierilor pe segmentul auto a avut ca efect si diminuarea numarului de indemnizatii platite, a continuat Andriescu. "Mai putine polite vandute, mai putine despagubiri. Mai putine, dar de valori din ce in ce mai mari. Numarul cererilor de despagubire pentru vatamari corporale si daune morale este in crestere, iar rezervele constituite de asiguratori trebuie sa se ridice la nivelul pretentiilor formulate de persoanele pagubite. Sumele imobilizate in rezervele tehnice sunt substantiale si pot afecta semnificativ atat rata daunei, cat si marja de solvabilitate a asiguratorilor", a afirmat seful UNSICAR. 

RCA nu poate fi majorat din cauza nivelului de trai al consumatorilor 


Cresterea in ritm galopant a obligatiilor de plata pentru daune nepatrimoniale ar trebui sa se reflecte in mod direct in pretul pe care fiecare sofer trebuie sa-l plateasca pentru asigurarea RCA. 

"Este foarte adevarat ca evolutia pozitiva a volumului despagubirilor ar fi trebuit acompaniata cu o crestere corespunzatoare a tarifelor de prima. Insa nu trebuie sa uitam ca aceasta criza financiara a pus la grea incercare capacitatea companiilor de a raspunde rapid la permanentele schimbari ale conditiilor de piata", a aratat Andriescu. In plus, a mentionat seful UNSICAR, piata de asigurari este dependenta de nivelul de trai al consumatorilor, indiferent ca sunt persoane fizice sau juridice. "Atata timp cat consumatorii de produse de asigurari se vor confrunta cu probleme legate de siguranta si nivelul salariului sau, in cazul clientilor corporate, de scaderea cifrei de afaceri, aceasta industrie nu poate reintra pe o crestere sustinuta", a mentionat seful asociatiei brokerilor. 

Potrivit datelor CSA, piata asigurarilor auto (RCA si CASCO) genereaza circa 50% din subscrierile asiguratorilor locali, care anul trecut au crescut cu 5,8%, la 8,27 miliarde de lei. Subscrierile din polite auto au insumat 4,1 miliarde de lei, din care RCA 2,13 miliarde de lei. 

Pe de alta parte, Dan Constantinescu, membru in Consiliul CSA, a afirmat ieri ca promovarea de catre asiguratori a unei strategii de dezvoltare bazata pe pret va fi sortita esecului, in conditiile in care avansul indemnizatiilor platite l-a depasit pe cel al primelor subscrise.
Aflati mai multe >>

Informatizarea sistemului de Asigurari de Sanatate

Informatizarea sistemului de Asigurari de SanatateCu toate ca informatizarea sistemului de sanatate ar putea aduce multe avantaje, printre care eliminarea fraudelor sau un control strict al costurilor, acest proces ridica o serie de probleme, in principal legate de confidentialitatea datelor. Pana acum s-au facut cativa pasi in informatizarea sistemului de sanatate din luna ianuarie, anul curent, a devenit obligatorie reteta electronica, urmeaza sa se puna in circulatie cardul de sanatate, iar de anul viitor pacientii ar trebui sa aiba si un dosar electronic. 


Desi exista unele dificultati de implementare ale acestor sisteme, cele mai mari probleme sunt cele teoretice. Vasile Barbu, presedinte al Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor (ANPP), a explicat ca, in mare, nu ar trebui sa apara disfunctionalitati legate de securitatea datelor, insa ar trebui sa se ia in calcul si cazurile in care ar putea aparea probleme de confidentialitate. Potrivit acestuia, este vorba de informatiile privind compatibilitatea in cazul transplanturilor, unde daca anumite date sunt cunoscute de terte parti exista riscul incheierii unor "tranzactii". "Acestea sunt niste scenarii pe care autoritatile trebuie sa le ia in calcul si sa gaseasca solutii de securizare a datelor", a afirmat Vasile Barbu. 

Presedintele ANPP a mai declarat ca ar mai putea aparea probleme in cazul persoanelor care sufera de anumite afectiuni si care nu vor sa fie cunoscute, aceasta pentru ca ar putea fi discriminate de angajatori. De asemenea, ar mai putea aparea dificultati atunci cand o persoana vrea sa isi incheie o asigurare privata de sanatate, iar asiguratorul ar avea acces in sistemul de date. "In acest caz se pot solicita niste prime de asigurare foarte mari sau ar putea fi refuzata incheierea politei doar pentru faptul ca asiguratorul a scormonit in istoricul medical", a spus Vasile Barbu. 

Acesta a explicat ca principalele probleme apar atunci cand terte parti pot accesa informatiile medicale personale. Dosarul electronic, obligatoriu din ianuarie 2014 Intrebat daca este posibil ca in ianuarie 2014 sa fie finalizat dosarul electronic al pacientului, presedintele ANPP a raspuns afirmativ, explicand ca o parte din datele medicale ale oamenilor sunt deja in sistem, iar celelalte informatii pot fi completate pe parcurs. "Dosarul electronic al pacientului trebuie sa fie accesat online pe baza cardului de sanatate. Pacientul trebuie sa poata si el sa vada tot istoricul lui medical, cand a fost spitalizat, ce diagnostic a primit, ce tratament etc", a mai afirmat Vasile Barbu. 

Cristian Hotoboc, presedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Paraclinice Palmed, spune ca teoretic s-a implementat reteta electronica, dar practic exista anumite dificultati. "Trebuie sa se mai puna in functiune un anumit modul pentru ca aceasta sa poata functiona in parametri normali", a declarat acesta. Potrivit lui, despre dosarul electronic inca se mai discuta. "Probabil dupa ce vor fi definitivate pachetul de baza si cardul de sanatate va urma sa fie implementat si dosarul medical electronic, dar mai e mult pana acolo", a explicat Cristian Hotoboc. 

Medicii de familie nu vor distribui cardul de sanatate Rodica Tanasescu, presedinte al Asociatiei Medicilor de Familie, spune ca problemele legate de reteta electronica sunt cauzate de faptul ca multe spitale, nu toate, in mod ilegal, nu elibereaza pacientilor aceste retete electronice si medicii de familie sunt pusi in situatia de a alege intre a lasa pacientii fara medicamente sau a incalca legea. "Despre dosarul electronic nu am mai auzit nimic, probabil se lucreaza la implementarea lui", a mai afirmat Rodica Tanasescu. 

In ceea ce priveste cardurile de sanatate, presedintele Asociatiei Medicilor de Familie a spus ca medicii de familie nu vor fi cei care le vor distribui. "Cardurile nationale le asteptam, le vom folosi cand vor fi gata, dar nu le vom distribui", a declarat ea, adaugand ca ministrul Sanatatii a acceptat ideea ca aceste carduri sa nu fie distribuite de medicii de familie, probabil vor fi distribuite prin Posta. "Cardul de sanatate este o legatura intre asigurator si asigurat. Medicul de familie are un contract cu asiguratorul de prestari servicii medicale, nu administrative", a continuat Rodica Tanasescu. 

Vasile Barbu a mai explicat ca in implementarea cardului de sanatate "nu se mai misca nimic". "Probabil se asteapta dosarul electronic", a afirmat el, adaugand ca ar avea sens implementarea in acelasi timp a dosarului electronic si a cardului. Despre reteta electronica, presedintele ANPP spune ca functioneaza, in mare parte, bine. "Reteta electronica functioneaza bine. Exista anumite probleme, se mai blocheaza Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) intre anumite ore, dar acestea sunt cazuri izolate. Problemele sunt mai putine acum, lucrurile incep sa se mai aseze", a continuat acesta. Alte probleme care mai apar sunt, conform lui, reprezentate de faptul ca la medicii de familie unii pacienti neasigurati apar ca fiind asigurati si invers. 

Potrivit datelor Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, aproximativ 87% dintre medici au prescris cel putin o reteta in format electronic, pana la sfarsitul anului 2012, si cel putin 90% dintre farmacii au eliberat o reteta electronica. La finele anului trecut cardul electronic a fost lansat intr-un program-pilot, la Arad. Cardul este obligatoriu de la 1 ianuarie 2013 pentru toti cetatenii romani de peste 18 ani si va contine datele de identificare ale posesorului: numele acestuia, codul unic de asigurat (format din 20 de caractere si diferit de CNP), precum si informatii medicale despre detinator. Cardul va permite identificarea calitatii de asigurat si va oferi medicilor o serie de date medicale cu risc vital ale pacientilor.
Aflati mai multe >>