luni, 18 februarie 2013
Mai putin de 350.000 de case mai erau asigurate printr-o polita obligatorie la inceputul lui 2013
Numarul politelor obligatorii de locuinta (PAD) a ajuns
la putin peste 331 mii in prima luna din acest an, fiind intr-o usoara crestere
fata de luna precedenta, insa la jumatate fata de ianuarie 2012. Astfel,
procentul de acoperire in asigurare obligatorie este de sub 4% la nivel
national, arata datele PAID, companie care gestioneaza incheierea asigurarilor
obligatorii de locuinta.
Legislatia referitoare la sistemul asigurarilor
obligatorii de locuinta a ramas nemodificata, iar in acest context, viitorul PAID
este incert, tinand cont de faptul ca subscrierile sunt in scadere, iar
compania ar putea intra in criza de lichiditati, apreciaza unii specialisti din
piata.
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a adoptat recent
o norma prin care a facilitat procedura de intrare in PAID pentru alte companii
de asigurare interesate. Pana la aceasta data insa, nimeni nu si-a manifestat
intentia in acest sens, printre jucatorii importanti din piata care nu sunt
actionari ai PAID numarandu-se companiile membre VIENNA Insurance Group,
OMNIASIG si ASIROM, precum si ALLIANZ-TIRIAC. In prezent, din PAID fac parte 12
companii de asigurare.
Capitalul social al companiei este de 4,5 mil. EUR. PAID
a fost constituit in noiembrie 2009, si dupa doi ani de crestere, asigurarile obligatorii
de locuinta au inregistrat un declin semnificativ in 2012, din cauza
neaplicarii amenzilor de catre autoritatile locale, dar si a numeroaselor
modificari ale legislatiei secundare, sau a concentrarii asiguratorilor pe
vanzarea politelor facultative de locuinta.
Cei mai mari jucatori pe piata de asigurari de locuinte
(obligatorii si facultative) sunt ASTRA, OMNIASIG VIG, ALLIANZ-TIRIAC, GROUPAMA
si GENERALI Romania.
Sursa: 1asig.ro
Infiintarea ASF se amana pana pe 15 aprilie
Comisia Juridica din Camera Deputatilor a amanat cu o
luna infiintarea Autoritatii de Supraveghere Financiara, pana la data de 15
aprilie, dar a avizat favorabil proiectul de lege. Astfel, potrivit
amendamentelor adoptate de Comisie se precizeaza ca "ASF preia de la CNVM,
de la CSA si de la CSSPP, pe baza de protocoale de predare-preluare incheiate
cu fiecare dintre acestea, in termen de 15 zile de la data numirii membrilor
Consiliului ASF, dar nu mai tarziu de 15 aprilie 2013, disponibilitatile
banesti existente in conturi si patrimoniul stabilit pe baza situatiilor
financiare intocmite".
De asemenea, alte modificari introduse de Comisia
Juridica vizeaza faptul ca membrii Consiliului ASF trebuie sa detina o diploma
de studii de invatamant superior de lunga durata in drept sau stiinte economice
si sa aiba experienta de minimum 10 ani in activitatea financiara bancara si
nebancara. Astfel, se schimba textul Ordonantei de Urgenta initiale, unde se
prevedea ca "selectia candidatilor se face exclusiv pe baza experientei si
calificarii profesionale in supravegherea sectorului financiar".
In acelasi timp, la capitolul incompatibilitati a mai
fost adaugat un articol care interzice calitatea de comisar ASF persoanelor
care detin "ei si/sau membrii familiilor lor pana la gradul al treilea
inclusiv, direct sau indirect, o participare de cel putin 10% din capitalul
acestor persoane juridice si entitati sau din drepturile de vot ori o
participatie care sa permita exercitarea unei influente semnificative asupra
luarii deciziilor in adunarea generala sau in consiliul de administratie a
acestora".
In sedinta din 12 februarie, Comisia Juridica a avizat
favorabil, cu amendamente, proiectul de lege privind aprobarea Ordonantei de
Urgenta a Guvernului nr. 93/2012 privind Autoritatea de Supraveghere
Financiara. Avand in vedere obiectul si continutul sau, proiectul de act
normativ face parte din categoria legilor organice, Camera Deputatilor fiind
prima Camera sesizata.
Umreaza ca pana pe data de 25 februarie, Comisia de
Buget-Finante sa prezinte raportul asupra acestui proiect.
Sursa: Xprimm
luni, 11 februarie 2013
CSA reintroduce contributia asiguratorilor RCA catre FPVS
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a reintrodus contributia
obligatorie a asiguratorilor RCA catre Fondul de Protectie a Victimelor
Strazii, stabilind un cuantum de 1% din volumul primelor brute incasate pe
aceasta clasa de asigurari.
Contributia catre FPVS fusese eliminata complet
anul trecut, conform Ordinului CSA nr.5/2012, abrogat prin Ordinul nr. 8/2013,
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 84 din 07 februarie 2013.
Potrivit CSA, masura de eliminare a contributiei pe 2012 a fost luata
pentru consolidarea pietei asigurarilor auto RCA, care a scazut puternic anul
trecut, avand in vedere ca FPVS dispunea la acel moment de rezerve suficiente
pentru a plati eventualele despagubiri.
Cuantumul contributiei suferise deja mai multe reduceri succesive in
ultimii ani. La sfarsitul anului 2008, aceasta fusese diminuata de la 1,5% la
0,5% pentru exercitiul financiar aferent anului 2009, iar ulterior, in 2010,
aceasta a fost redusa suplimentar, pana la 0,3%.
FPVS este un organism de garantare destinat platilor de despagubiri
pentru vatamari corporale sau decese, daca autorul accidentului a ramas
neidentificat, respectiv platilor de despagubiri pentru avarierea ori
distrugerea de bunuri si vatamari corporale sau decese, daca vehiculul,
respectiv tramvaiul, a fost neasigurat. De asemenea, FPVS functioneaza si ca
centru de informare si organism de compensare pentru cetatenii romani pagubiti
in afara granitelor tarii, in anumite conditii.
Sursa: Xprimm
Brokerii au adus 96% din afacerile EximAsig
In 2012, afacerile Companiei de Asigurari Reasigurari EXIM Romania
(EximAsig Romania), al carei actionar majoritar este EximBank, au fost
realizate in proportie de 96% prin intermediul brokerilor de asigurare.
"Colaborarile cu brokerii de asigurari s-au intensificat in cei aproape
trei ani de la infiintarea EximAsig Romania. Am ajuns sa detinem parteneriate
cu peste 60 de brokeri de asigurare, de la cei mai mari intermediari de pe
piata la companii de brokeraj specializate pe asigurarile de risc financiar",
a declarat Alexandru NEFEROIU, Membru in Directoratul EximAsig Romania,
responsabil de vanzari si de relatia cu brokerii.
Subscrierile inregistrate de EximAsig Romania la sfarsitul trimestrului
III 2012 s-au triplat fata de aceeasi perioada din 2011, la 19,4 mil. lei. Potrivit
rezultatelor publicate de Revista de Specialitate INSURANCE Profile, in
perioada ianuarie-septembrie 2012 EximAsig Romania ocupa locul 3 pe segmentul
asigurarilor de garantii, cu o cota de piata de 15,27% (fata 6,05% in aceeasi
perioada din 2011), si locul 5 in topul asigurarilor de credite, cu o cota de
piata de 0,38% (comparativ cu 0,93% in 3T 2011).
"Ne dorim continuarea si consolidarea relatiilor cu brokerii.
Parteneriatele deja incheiate si-au demonstrat in timp eficienta, pentru ca am
identificat formule care sa aduca beneficii atat noua, in calitate de furnizor
de produse de asigurare, cat si intermediarilor si clientilor nostri", a
adaugat Alexandru NEFEROIU.
Sursa: Xprimm
Ministerul Sanatatii vrea sa puna in dezbatere publica un nou proiect de lege a malpraxisului
Ministerul Sanatatii intentioneaza sa puna in dezbatere publica, pana la jumatatea acestui an, un nou proiect de lege a malpraxisului, informeaza un comunicat de presa al ministerului remis vineri AGERPRES.
"Ministerul Sanatatii considera ca legislatia privind rezolvarea cazurilor de culpa medicala trebuie revizuita de urgenta avand in vedere situatiile tot mai dese in care medici romani sunt suspicionati sau acuzati de malpraxis. Noile prevederi trebuie sa introduca notiuni si criterii clare pentru o mai buna gestionare a situatiilor de culpa medicala sau a suspiciunilor de culpa medicala, inclusiv a modului de stabilire si aplicare a sanctiunilor. Ministerul Sanatatii intentioneaza organizarea unor ample dezbateri pe marginea proiectului de act normativ cu profesionistii din sistemul sanitar, cu societatea civila, asociatii ale pacientilor, Colegiul Medicilor, companiile de asigurari si reprezentanti ai Baroului National, astfel incat pana la jumatatea acestui an sa finalizeze un proiect de lege pe care sa-l inainteze Parlamentului spre aprobare", precizeaza sursa citata.
Sursa: AGERPRES
Aflati mai multe >>
"Ministerul Sanatatii considera ca legislatia privind rezolvarea cazurilor de culpa medicala trebuie revizuita de urgenta avand in vedere situatiile tot mai dese in care medici romani sunt suspicionati sau acuzati de malpraxis. Noile prevederi trebuie sa introduca notiuni si criterii clare pentru o mai buna gestionare a situatiilor de culpa medicala sau a suspiciunilor de culpa medicala, inclusiv a modului de stabilire si aplicare a sanctiunilor. Ministerul Sanatatii intentioneaza organizarea unor ample dezbateri pe marginea proiectului de act normativ cu profesionistii din sistemul sanitar, cu societatea civila, asociatii ale pacientilor, Colegiul Medicilor, companiile de asigurari si reprezentanti ai Baroului National, astfel incat pana la jumatatea acestui an sa finalizeze un proiect de lege pe care sa-l inainteze Parlamentului spre aprobare", precizeaza sursa citata.
Sursa: AGERPRES
Ministerul Sanatatii va revizui Legea malpraxisului pana la jumatatea anului
Legislatia privind rezolvarea cazurilor de culpa medicala trebuie
revizuita de urgenta, pana la jumatatea anului, avand in vedere situatiile tot
mai dese in care medici romani sunt suspectati sau acuzati de malpraxis,
informeaza Ministerul Sanatatii.
Astfel, MS intentioneaza sa puna in dezbatere publica, pana la
jumatatea lui 2012, un nou proiect de lege a malpraxisului.
Ministerul considera ca legislatia privind rezolvarea cazurilor de
culpa medicala trebuie revizuita de urgenta, avand in vedere situatiile tot mai
dese in care medici romani sunt sunt suspicionati sau acuzati de malpraxis.
Noile prevederi trebuie sa introduca notiuni si criterii clare pentru o
mai buna gestionare a situatiilor de culpa medicala sau a suspiciunilor de
culpa medicala, inclusiv a modului de stabilire si aplicare a sanctiunilor, se
arata intr-un comunicat al Ministerului Sanatatii.
Ministerul Sanatatii intentioneaza organizarea unor ample dezbateri pe
marginea proiectului de act normativ cu profesionistii din sistemul sanitar, cu
societatea civila, asociatii ale pacientilor, Colegiul Medicilor, companiile de
asigurari si reprezentanti ai Baroului National, astfel incat, pana la
jumatatea acestui an, sa fie finalizat un proiect de lege pe care, ulterior
sa-l inainteze Parlamentului spre aprobare.
Sursa: Mediafax
Lance Armstrong dat in judecata de o campanie de asigurari
Compania de asigurari SCA Promotions a anuntat, joi, ca l-a dat in
judecata pe Lance Armstrong si ca reclama cel putin 12 milioane de dolari, suma
ce reprezinta primele acordate fostului rutier american pentru victoriile sale
din Turul Frantei, precum si daune.
Conform spuselor lui Jeff Dorough avocatului companiei, plangerea a
fost depusa la un tribunal din Dallas, documentul avand 35 de pagini.
"In prezent toata lumea stie ca Lance Armstrong a insistat in ceea
ce ar putea fi cea mai elaborata si cea mai scandaloasa minciuna cu sange rece
din istoria sportului. Acum este momentul ca domnul Armstrong sa faca fata
consecintelor actiunilor sale. Acestea includ returnarea tuturor sumelor ce
i-au fost varsate de SCA, peste 12 milioane de dolari in total", se arata in
plangea SCA Promotions.
Suma reclamata de companie reprezinta cele 7,5 milioane de dolari constand
in bonusurile primite de Armstrong, precum si 5 milioane de dolari - daune si
cheltuieli de judecata.
Mark Fabiani, unul dintre avocatii lui Lance Armstrong, contactat de
AFP, a declarat ca acordul din 2006 dintre SCA si fostul rutier in valoare de
7,5 milioane de dolari, ii interzice asiguratorului sa pretinda rambursarea
sumei.
Uniunea Ciclista Internationala a anuntat, in luna octombrie, ca i-a
retras lui Lance Armstrong cele sapte titluri din Turul Frantei, dupa un raport
al Agentiei Antidoping Americane in care rutierul texan era acuzat de dopaj
sistematic. Recent, Armstrong a recunoscut pentru prima oara in public, intr-un
interviu acordat realizatoarei TV Oprah Winfrey, ca a luat produse dopante in
timpul carierei sale cicliste, dupa mai mult de zece ani in care a negat acest
lucru.
Sursa: Mediafax
joi, 7 februarie 2013
Consecintele infractiunilor la volan: soferii vinovati suporta pagubele pe RCA sau CASCO din buzunarul propriu
Companiile de asigurari nu raman indiferente la accidentele provocate de soferii care au comis infractiuni pe drumurile publice, deoarece acestea reprezinta motive de regres pe RCA impotriva propriului asigurat, in timp ce, pe Casco, constituie excluderi.
Spre exemplu, ASIROM a avut anul trecut 168 de cazuri de recuperare a despagubirilor platite in baza asigurarii RCA, majoritatea fiind datorate alcoolemiei extrem de ridicate. "Pe lista figureaza insa si cazuri de infractiuni savarsite cu intentie si chiar de conducere fara consimtamantul asiguratului. Dauna medie pentru aceste evenimente este de aproape patru ori mai mare decat dauna medie pe societate", a afirmat Radu IONESCU, Director Departament Asigurari Auto, ASIROM.
In astfel de cazuri, recuperarea prejudiciului depinde foarte mult de suma platita pagubitilor, dar si de puterea sau rezervele financiare ale vinovatului. Astfel, procedura de recuperare poate include chiar si executarea silita a unor bunuri din patrimoniul asiguratului. "Poate dura de la cateva luni la cativa ani, iar uneori... toata viata. Sunt cazuri de accidente soldate cu vatamari corporale, deces, infirmitati pe viata (care obliga asiguratorul la plata unor prestatii periodice, sub forma de pensie). In cat timp se poate recupera de la un om fara serviciu, de exemplu, suma de 100.000 EUR? Avand in vedere limitele de raspundere ale asigurarii RCA in momentul de fata, exista destul de multe cazuri in care despagubirile solicitate de partea vatamata si platite de asiguratori sunt mult mai mari decat aceasta suma", a adaugat Radu IONESCU.
In acelasi timp, infractiunile la regimul de circulatie pe drumurile publice constituie excluderi si in cazul politelor Casco la toate companiile din piata.
Mai putine amenzi pentru consum de alcool, dar la fel de multe accidente grave
Numarul soferilor amendati pentru consumul de alcool la volan a scazut anul trecut pana la aproape 17.400, fata de 20.400 in 2011, se arata in datele furnizate de Politia Rutiera pentru XPRIMM Newsletters. Totusi, este ingrijorator ca mai mult de jumatate dintre acestia aveau o alcoolemie peste limita de 0,8 mg alcool/1.000 ml sange, desi au fost cu aproape 1.500 mai putini decat in 2011. Acest fapt le-a atras in mod automat raspunderea penala.
De asemenea, numarul accidentelor grave petrecute pe fondul consumului de alcool a crescut usor, de la 643 de cazuri in 2011, pana la 657 anul trecut, iar consecintele au urmat aceeasi linie: 158 de morti, 684 de raniti grav si 385 de raniti usor.
Baza legala a regresului impotriva propriului asigurat, dupa despagubirea tertului prejudiciat, o reprezinta Art. 58 din Legea nr. 136/1995 care stipuleaza ca asiguratorul RCA poate recupera sumele platite drept despagubiri de la persoana raspunzatoare de producerea pagubei in urmatoarele cazuri:
- accidentul a fost produs cu intentie;
- accidentul a fost produs in timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozitiile legale privind circulatia pe drumurile publice ca infractiuni savarsite cu intentie;
- accidentul a fost produs in timpul cand autorul infractiunii savarsite cu intentie incerca sa se sustraga de la urmarire;
- persoana raspunzatoare de producerea pagubei a condus vehiculul fara consimtamantul asiguratului.
Pe langa cele mentionate anterior, printre infractiunile care pot constitui un motiv de regres sau de excludere se mai numara circulatia sub influenta substantelor stupefiante sau medicamentelor cu efecte similare, precum si participarea la intreceri neautorizate, precum si circulatia fara permis de conducere.
Sursa: Xprimm
ASTRA Asigurari se indreapta catre America Latina
ASTRA Asigurari a anuntat ca isi continua planurile de extindere a activitatii in plan international, in America Latina. Pentru inceput, asiguratorul va subscrie riscuri in Ecuador, urmand ca in urmatorii doi ani sa isi dezvolte afacerile si in Peru, Columbia si Bolivia. Asiguratorul isi confirma astfel strategia inceputa in urma cu trei ani prin extinderea in Ungaria, tara careia i-au urmat Germania si Slovacia. Valoarea investitiilor in sucursalele ASTRA Asigurari deschise in afara tarii se ridica la circa 8 mil. EUR.
In ceea ce priveste America Latina, "vom subscrie in prima parte a anului 2013 din Romania, iar liniile de business vor fi pentru inceput property, riscuri catastrofale, aviatie si maritime", se arata in comunicatul de presa al companiei. Ca urmare a intentiei de extindere a activitatii in Ecuador, ASTRA Asigurari a obtinut calificativul "AA+", din partea unei agentii locale de rating din America Latina, PACIFIC Credit Rating.
Ratingul acordat de catre aceasta este superior celui al Romaniei, tara de provenienta a ASTRA Asigurari - de mentionat fiind faptul ca aceste calificative nu le pot depasi pe cele ale tarii de provenienta. O posibila explicatie ar fi o diferenta semnificativa in scala de rating practicata de PACIFIC Credit Rating sau in modul de acordare - fata de marile agentii internationale. Spre exemplu, in cazul de fata, Romania are un rating "BB+", cu perspectiva stabila de evolutie, acordat de STANDARD&POOR's, in timp ce MOODY's a acordat tarii noastre "Baa3" si FITCH "BBB-". Acestea sunt, alaturi de A.M. Best cele patru mari agentii de rating recunoscute in plan international, cu care lucreaza majoritatea jucatorilor din industria financiar-bancara si de asigurari. De altfel, A.M. Best este si singura entitate specializata in industria de asigurari.
Potrivit unui raport al agentiei PACIFIC Credit Rating, "rating-ul 'AA+' se acorda societatilor cu o capacitate excelenta de respectare a conditiilor contractuale, lichiditate si profitabilitate foarte buna, factor de risc minim si impact pozitiv in dezvoltarea economiei locale si implicit a pietei de asigurari".
Pe piata din Ecuador activau 44 de companii de asigurare la nivelul anului 2012, dintre care 42 de companii locale si doua companii straine, care opereaza in baza dreptului de stabilire, COFACE si PAN AMERICAN Life Insurance Company, potrivit autoritatii de supraveghere financiara - Superintendencia de Bancos y Seguros.
Afacerile totale inregistrate pe piata asigurarilor din Ecuador dupa primele noua luni ale anului trecut s-au ridicat la 434 mil. USD, 317,4 mil. USD fiind aferente subscrierilor din asigurari generale, restul de 116,5 mil. USD fiind realizate pe segmentul life.
Sursa: 1asig.ro
Huidu condamnat la patru de ani de inchisoare cu suspendare
Pedeapsa in cazul fostului realizator TV Serban Huidu, trimis in judecata
pentru ucidere din culpa in urma accidentului soldat cu trei morti, din
octombrie 2011, a fost majorata de la doi ani de inchisoare cu suspendare la
patru ani, tot cu suspendare, a decis, joi, Curtea de Apel Brasov. Decizia Curtii de Apel Brasov este definitiva.
Conform aceleiasi decizii, Serban Huidu are interdictia de a se urca la
volan pentru o perioada de sase ani.
Huidu nu a fost prezent in sala de judecata in momentul pronuntarii
sentintei.
Rudele victimelor accidentului considera ca aceasta pedeapsa este
nedreapta.
"Nu-mi vine sa cred, nu mai avem ce sa facem", a spus fiul
lui Stefan Lungu Balog, una dintre victimele accidentului produs de Serban
Huidu.
In 31 ianuarie, procurorii si avocatii familiilor victimelor
accidentului provocat de Serban Huidu au solicitat judecatorilor Curtii de Apel
Brasov casarea sentintei de condamnare a acestuia la doi ani si sase luni de inchisoare
cu suspendare si rejudecarea cauzei, pentru o pedeapsa mai mare, cu executare.
In mai 2012, Serban Huidu a fost trimis in judecata pentru ucidere din
culpa, in urma accidentului soldat cu trei morti produs in octombrie 2011 zona
localitatii Timisul de Sus din judetul Brasov.
In urma accidentului provocat de Huidu si-au pierdut viata Ioan Garbis,
Magda Draghici si Stefan Lungu Balog, cei trei fiind colegi la o firma din
Brasov. In 16 octombrie 2011, ei se indreptau cu un autoturism Dacia spre
Aeroportul Otopeni. Serban Huidu circula dinspre Capitala spre Brasov, iar la
iesirea din localitatea Timisul de Sus, intr-o zona in care sunt curbe, a
intrat cu masina pe contrasens si a izbit autoturismul Dacia in care se aflau
cele trei persoane. Huidu se afla in masina impreuna cu sotia sa, cu cei doi
copii in varsta de doi si patru ani si cu bona acestora.
In 29 iunie 2012, Serban Huidu a fost condamnat de Judecatoria Brasov
la doi ani si sase luni de inchisoare cu suspendare pentru ucidere din culpa,
iar familiile victimelor accidentului au facut recurs la decizia judecatorilor.
De asemenea, la sfarsitul anului trecut Judecatoria Brasov a decis ca
familiile victimelor accidentului provocat de Huidu sa primeasca daune de
360.000 de euro.
Judecatoria Brasov a decis ca fiica Magdei Draghici, Ioana Campean, sa
primeasca daune morale in valoare de 120.000 de euro si daune materiale de
circa 1.900 de lei. De asemenea, pentru sotia lui Stefan Lungu Balog s-au
stabilit daune morale tot de 120.000 de euro si materiale de 5.500 de lei
reprezentand cheltuieli cu inmormantarea si 5.000 de euro reprezentand
contravaloarea autoturismului Dacia Logan distrus in accident. Totodata, fiul
lui Stefan Lungu Balog va primi 120.000 de euro ca daune morale.
Potrivit minutei Judecatoriei Brasov, aceste daune in valoare totala de
peste 360.000 de euro trebuie achitate de firma de asigurari
Asigurare-Reasigurare Astra, unde Huidu avea contract de asigurare.
Sursa: Mediafax
miercuri, 6 februarie 2013
Accesul mai rapid la medicamente generice ieftine, aprobat de deputatii europeni
Un proiect legislativ conform caruia pacientii ar trebui sa aiba acces
mai rapid la medicamente generice mai ieftine a fost adoptat miercuri de
deputatii europeni, masurile urmand sa oblige autoritatile sa respecte noi
termene si cerinte de transparenta la stabilirea preturilor si la rambursare.
Deputatii europeni propun astfel o limita de 60 de zile pentru
deciziile cu privire la stabilirea preturilor si la rambursarea pentru
medicamente generice, astfel incat acestea sa fie disponibile mai repede, iar
pacientii si sistemele de asigurari sociale sa poata economisi bani. Deciziile
privind noile medicamente vor respecta termenul actual de 180 zile, se
precizeaza intr-un comunicat de Parlamentul European.
"Este inacceptabil faptul ca intarzierile in stabilirea preturilor
si a termenelor de rambursare pentru medicamente pot depasi, uneori, 700 de
zile. Sunt convinsa ca practici corecte pe piata noastra farmaceutica ar fi atat
in beneficiul pacientilor, cat si al sistemelor nationale de asistenta
medicala", a declarat europarlamentarul Antonyia Parvanova din Bulgaria,
raportoare pentru acest proiect, care va negocia un acord cu ministrii UE.
Textul proiectului legislativ a fost adoptat cu 559 voturi pentru, 54 impotriva si 72 de abtineri.
Autoritatile din statele membre ar trebui sa faca publice numele
expertilor si ale membrilor lor, precum si declaratiile lor de interese, pentru
a asigura transparenta si integritatea procesului lor decizional, sustine
Parlamentul European.
De asemenea, autoritatile ar trebui sa fie obligate sa publice, cel
putin o data pe an, lista medicamentelor care intra sub incidenta sistemului
public de asigurari de sanatate, precum si preturile lor.
Potrivit Comisiei Europene, produsele generice sunt, in medie, cu 40%
mai ieftine decat medicamentele originale de marca, dupa ce au fost disponibile
pe piata timp doi ani.
Sursa: Mediafax
luni, 4 februarie 2013
Eureko Romania a numit un nou director general
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a aprobat numirea in functia de director general Eureko Asigurari si membru al Consiliului de Administratie a lui Carmen Radu. Ea il inlocuieste pe Frans van der Ent.
Eureko urmeaza sa fie preluata de catre grupul Aegon.
Carmen Radu s-a alaturat companiei acum 4 ani ca director de operatiuni si director general adjunct al companiei de asigurari. Din 2009, a fost coordonatorul sectiunii de asigurari de sanatate din cadrul UNSAR.
Noul director are o experienta de peste 19 ani in piata serviciilor financiare, detine un master in studii economice si a absolvit programul de management „Ashridge Executive Education Programme”, Anglia.
Frans van der Ent va ramane in continuare membru al Consiliului de Administratie, fiind implicat in activitatile ambelor companii: Eureko Asigurari si Eureko Pensii.
„Misiunea mea va fi aceea de a transpune in practica ultimele decizii ale grupului Achmea in ceea ce priveste operatiunile de asigurari din Romania”, a declarat Carmen Radu.
Grupul Achmea (din care face parte Eureko) si Aegon au semnat saptamana trecuta un acord de transfer al portofoliilor de asigurari de viata si pensii ale grupului Achmea din Romania. Tranzactia urmeaza sa fie supusa procesului de autorizare de catre autoritatile competente din Romania si se asteapta sa fie finalizata in a doua jumatate a anului 2013.
Portofoliile de asigurari de viata si pensii private ale Eureko vor fi integrate in operatiunile grupului Aegon din Romania.
Sursa: DailyBusiness
Platinum Asigurari a fost preluata de Grupul german Gothaer
Grupul german Gothaer a intrat oficial pe piata asigurarilor din
Romania, dupa ce a achizitionat Platinum Asigurari Reasigurari, companie ce
si-a schimbat denumirea in Gothaer Asigurari Reasigurari la inceputul lunii
februarie, urmand sa faca investitii de peste 15 milioane de euro.
Gothaer Finanzholding AG, entitatea care administreaza activitatile
financiare ale grupului Gothaer, a preluat in luna octombrie pachetul majoritar
de actiuni (67%) al Platinum Asigurari Reasigurari S.A. Oficialii companiei nu au dorit sa precizeze valoarea tranzactei.
Strategia pentru 2013 si anii urmatori
Anca Babaneata, CEO Gothaer Asigurari Reasigurari, a declarat ca
societatea urmeaza sa realizeze investitii in valoare de peste 15 milioane de
euro in urmatorii 3 ani, din care circa 8 milioane de euro in acest an.
In aceasta suma intra cheltuielile cu crearea infrastructurii,
dezvoltarea prezentei teritoriale, angajati, tehnologie, marketing si
dezvoltarea de produse noi.
„Atentia companiei se concentreaza pe dezvoltarea afacerilor in zona
retail, precum si pe segmentul companiilor mici si mijlocii. In ceea ce
priveste cifra de afaceri, Gothaer Asigurari Reasigurari isi propune sa ajunga
la un volum de prime brute subscrise de peste 60 de milioane de euro pana in
2017”, a precizat Anca Babaneata.
In ceea ce priveste produsele, oferta Gothaer Asigurari Reasigurari va
cuprinde produse adresate atat persoanelor fizice cat si celor juridice si va
include atat tipurile de asigurari specifice nevoilor individuale private,
precum asigurarile de locuinte, Casco si sanatate, cat si o gama larga de
produse adresate antreprenorilor, companiilor mici si mijlocii si angajatilor.
Un segment de piata complet nou pe care Gothaer il va dezvolta in
premiera in Romania este reprezentat de asigurarile dedicate industriei de
energie regenerabila, segment pe care grupul are experienta pe piata din
Germania si pe care doreste sa-l dezvolte si pe piata locala.
„In urmatorii 5 ani, Gothaer isi propune sa atraga profesionisti de
top, creand peste 250 de noi locuri de munca”, a mai spus Anca Babaneata,
adaugand ca societatea isi va extinde structura de vanzari prin deschiderea de
noi sucursale in principalele zone urbane din Romania.
In prezent, Gothaer Asigurari Reasigurari are 150 de angajati si
sucursale in orase precum Bucuresti, Ploiesti, Buzau, Arad, Deva si altele.
“Rebranding-ul Platinum in Gothaer Asigurari Reasigurari se bazeaza pe
o strategie de business comuna si reprezinta un pas important in dezvoltarea
entitatii locale, pentru a deveni un jucator cheie pe piata asigurarilor din
Romania. Pentru Gothaer Group, preluarea Platinum a reprezentat platforma
ideala de a intra intr-o piata emergenta si promitatoare cum este cea din
Romania, miscarea facand parte din strategia grupului de a se extinde in Europa
Centrala si de Est”,a declarat Jurgen Meisch, CFO al grupului german de
asigurari.
Conform acestuia, grupul a analizat si preluarea altor companii din
Top10 de pe piata din Romania, insa considera ca unele dintre acestea vor avea
dificultati financiare pe viitor din cauza ca nu au resurse sufiente, iar
daunele sunt in crestere.
Astfel, Jurgen Meisch considera ca Platinum a fost cea mai buna
alegere, in special datorita faptului ca este orientata catre profit.
Intrebat daca Gothaer are in plan noi achizitii in Romania, Jurgen
Meisch a spus ca in prezent nu sunt luate in calcul astfel de planuri.
„Nu spun niciodata 'niciodata'. Insa, acum ne focusam toate
investitiile catre Gothaer Asigurari Reasigurari. Nu avem in prezent planuri
pentru alte achizitii. Totusi, nu eliminam aceasta posibilitate”, a declarat
Jurgen Meisch.
"Grupul Gothaer se bazeaza pe aproape 200 de ani de experienta in
domeniul asigurarilor. Impreuna cu managementul si cu infrastructura Gothaer
Asigurari Reasigurari, ne asteptam sa devenim un jucator cheie in urmatorii 5
ani pe piata asigurarilor non-life din Romania”, a mai spus oficialul grupului
german de asigurari.
Platinum Asigurari a inregistrat in 2012 prime brute subscrise de 8,4
milioane de euro in 2012, aproape dublu fata de 2011, cand au fost de 4,27
milioane de euro.
Gothaer Finanzholding AG a cumparat 67% din actiunile Platinum, restul
de actiuni fiind detinute in mod egal de Constantin Toma, presedinte al
Consiliului de Administratie Gothaer Asigurari Reasigurari si de Efraim Naimer,
membru al Consiliului de Administratie Gothaer Asigurari Reasigurari.
Sursa: DailyBusiness
Procurorii brasoveni cer o pedeapsa mai mare pentru Huidu
Procurorii si avocatii familiilor victimelor accidentului provocat de Serban
Huidu au solicitat judecatorilor Curtii de Apel Brasov casarea sentintei de
condamnare a acestuia la doi ani si sase luni de inchisoare cu suspendare si
rejudecarea cauzei, pentru o pedeapsa mai mare, cu executare.
Aflati mai multe >>
Procurorii Parchetului Judecatoriei Brasov si avocatii familiilor
vitimelor accidentelui provocat de Huidu au solicitat, joi, judecatorilor
Curtii de Apel casarea sentintei Judecatoriei Brasov, care l-a condamnat pe
Huidu la doi ani si sase luni cu suspendare si rejudecarea cauzei.
Procurorii Parchetului Judecatoriei Brasov si avocatii familiilor
victimelor au cerut o pedeapsa mai mare cu executare, considerand ca aceasta
este singura modalitate prin care fostul realizator tv ar putea constientiza
gravitatea faptei.
Huidu a venit la ora 12.30 la Curtea de Apel Brasov, iar la ora 16.30 a
fost preluata cauza sa, in tot acest timp el stand in sala, fara sa faca vreo
declaratie.
In mai 2012, Serban Huidu a fost trimis in judecata pentru ucidere din
culpa, in urma accidentului soldat cu trei morti produs in octombrie 2011 zona
localitatii Timisul de Sus din judetul Brasov.
In urma accidentului provocat de Huidu si-au pierdut viata Ioan Garbis,
Magda Draghici si Stefan Lungu Balog, cei trei fiind colegi la o firma din
Brasov. In 16 octombrie 2011, ei se indreptau cu un autoturism Dacia spre
Aeroportul Otopeni. Serban Huidu circula dinspre Capitala spre Brasov, iar la
iesirea din localitatea Timisul de Sus, intr-o zona in care sunt curbe, a
intrat cu masina pe contrasens si a izbit autoturismul Dacia in care se aflau
cele trei persoane. Huidu se afla in masina impreuna cu sotia sa, cu cei doi
copii in varsta de doi si patru ani si cu bona acestora.
In 29 iunie 2012, Serban Huidu a fost condamnat de Judecatoria Brasov
la doi ani si sase luni de inchisoare cu suspendare pentru ucidere din culpa,
iar familiile victimelor accidentului au facut recurs la decizia judecatorilor.
De asemenea, la sfarsitul anului trecut Judecatoria Brasov a decis ca
familiile victimelor accidentului provocat de Huidu sa primeasca daune de
360.000 de euro.
Judecatoria Brasov a decis ca fiica Magdei Draghici, Ioana Campean, sa
primeasca daune morale in valoare de 120.000 de euro si daune materiale de
circa 1.900 de lei. De asemenea, pentru sotia lui Stefan Lungu Balog s-au
stabilit daune morale tot de 120.000 de euro si materiale de 5.500 de lei
reprezentand cheltuieli cu inmormantarea si 5.000 de euro reprezentand
contravaloarea autoturismului Dacia Logan distrus in accident. Totodata, fiul
lui Stefan Lungu Balog va primi 120.000 de euro ca daune morale.
Potrivit minutei Judecatoriei Brasov, aceste daune in valoare totala de
peste 360.000 de euro trebuie achitate de firma de asigurari
Asigurare-Reasigurare Astra, unde Huidu avea contract de asigurare.
Sursa: Mediafax
Avocatul lui Huidu: sistemul ABS s-a activat de trei ori automat
Familiile victimelor accidentului provocat de Serban Huidu au declarat in instanta, ca pedeapsa de inchisoare cu suspendare este echivalenta cu
achitarea, in timp ce avocatii lui Huidu au sustinut ca nu se poate aplica o
pedeapsa cu executare, neputand fi determinata cauza accidentului.
Aflati mai multe >>
Avocatii familiilor victimelor accidentului provocat de Huidu, care au
solicitat joi, judecatorilor Curtii de Apel casarea sentintei Judecatoriei
Brasov, care l-a condamnat pe Huidu la doi ani si sase luni cu suspendare si
rejudecarea cauzei, au sustinut ca pedeapsa de inchisoare cu suspendare este
echivalenta cu achitarea.
"Solicitam stabilirea unui cuantum mai ridicat al pedepsei. S-ar
impune executarea efectiva a pedepsei, deoarece aceasta modalitate l-ar face pe
Huidu sa constientizeze gravitatea faptei sale", a spus in fata instantei
procurorul care instrumenteaza acest dosar.
De asemenea, Valentin Bodea, avocatul Ioanei Campean, fiica uneia
dintre victime, a spus ca "pedeapsa de doi ani si sase luni cu suspendare
echivaleaza cu achitarea, pentru ca nu simte rigorile legii decat in suflet,
dar si acolo exista anumite dubii“.
Avocatul familiei Balog, Bucur Borcoman, a spus, la randul sau, ca inchisoarea
cu suspendare "este ridicola“ si a cerut si el casarea sentintei si
rejudecarea cauzei.
Huidu a venit la instanta in jurul orei 12.30 insotit de cei doi
avocati ai sai. El nu a vrut sa faca nicio declaratie in fata judecatorilor,
mentinandu-si declaratiile anterioare. Desi cauza sa a fost judecata abia la
ora 16.30, Huidu nu a parasit sala de judecata in acest interval.
Avocatii acestuia au cerut respingerea recursului ca nefondat pe motiv
ca "nu viteza cu care conducea Huidu a stat la baza producerii
accidentului" si ca "nu se poate determina cauza pentru care a ajuns
pe contrasens".
Unul dintre avocatii lui Serban Huidu a precizat ca viteza stabilita la
87 km/h cu care rula fostul realizator TV nu l-ar fi putut determina sa ajunga
pe contrasens, ci ar fi trebuit sa aiba peste 102 km/h pentru aceasta.
Avocatii au mai subliniat ca, inainte de accident, computerul de bord
al masinii lui Huidu a inregistrat faptul ca sistemul ABS, destinat sa previna
blocarea rotilor la franare, a fost activat automat de trei sau patru ori, din
cauza carosabilului alunecos, si ca acesta ar fi fost motivul pentru care i-a
derapat masina.
La termenul de joi al procesului de la Curtea de Apel Brasov, unde a
fost atacata cu recurs sentinta in cazul lui Serban Huidu, procurorii
Parchetului Judecatoriei Brasov si avocatii familiilor victimelor au cerut o
pedeapsa mai mare cu executare, considerand ca aceasta este singura modalitate
prin care fostul realizator tv ar putea constientiza gravitatea faptei.
Instanta a ramas in pronuntare pentru 7 februarie.
In mai 2012, Serban Huidu a fost trimis in judecata pentru ucidere din
culpa, in urma accidentului soldat cu trei morti produs in octombrie 2011 in
zona localitatii Timisul de Sus din judetul Brasov.
In urma accidentului provocat de Huidu si-au pierdut viata Ioan Garbis,
Magda Draghici si Stefan Lungu Balog, cei trei fiind colegi la o firma din
Brasov. In 16 octombrie 2011, ei se indreptau cu un autoturism Dacia spre
Aeroportul Otopeni. Serban Huidu circula dinspre Capitala spre Brasov, iar la
iesirea din localitatea Timisul de Sus, intr-o zona in care sunt curbe, a
intrat cu masina pe contrasens si a izbit autoturismul Dacia in care se aflau
cele trei persoane. Huidu se afla in masina impreuna cu sotia sa, cu cei doi
copii in varsta de doi si patru ani si cu bona acestora.
In 29 iunie 2012, Serban Huidu a fost condamnat de Judecatoria Brasov
la doi ani si sase luni de inchisoare cu suspendare pentru ucidere din culpa,
iar familiile victimelor accidentului au facut recurs la decizia judecatorilor.
De asemenea, la sfarsitul anului trecut Judecatoria Brasov a decis ca
familiile victimelor accidentului provocat de Huidu sa primeasca daune de
360.000 de euro.
Judecatoria Brasov a decis ca fiica Magdei Draghici, Ioana Campean, sa
primeasca daune morale in valoare de 120.000 de euro si daune materiale de
circa 1.900 de lei. De asemenea, pentru sotia lui Stefan Lungu Balog s-au
stabilit daune morale tot de 120.000 de euro si materiale de 5.500 de lei
reprezentand cheltuieli cu inmormantarea si 5.000 de euro reprezentand
contravaloarea autoturismului Dacia Logan distrus in accident. Totodata, fiul
lui Stefan Lungu Balog va primi 120.000 de euro ca daune morale.
Potrivit minutei Judecatoriei Brasov, aceste daune in valoare totala de
peste 360.000 de euro trebuie achitate de firma de asigurari
Asigurare-Reasigurare Astra, unde Huidu avea contract de asigurare.
Sursa: Gandul
Abonați-vă la:
Postări (Atom)