vineri, 24 august 2012

Pentru aceeasi casa vom plati doua asigurari

asigurarea obligatorie a locuintei se incheie pentru riscurile de inundatie, cutremur si alunecari de teren
De la 1 septembrie, asigurarea obligatorie a locuintei, adica asigurarea celor trei riscuri catastrofice: cutremur, inundatii si alunecari de teren, in limita valorii de 10.000/20.000 de euro se va incheia doar la cei 12 membri ai Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor naturale (PAID). Ce aduce nou ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA)? Pina acum, aveai de ales: te multumea o polita obligatorie care iti acoperea doar cele trei riscuri si valoarea despagubirii in caz de dauna totala de 10.000/20.000 de euro, plateai doar 20 de euro. Nu? Aveai optiunea de a incheia o polita facultativa, care iti acoperea valoarea reala a locuintei si pentru care se plateste o prima de asigurare cuprinsa intre 0,08% si 0,14% din valoarea imobilului. Din toamna insa, lucrurile se schimba: platesti obligatoriu cei 20 de euro pe an, iar daca vrei sa ai locuinta asigurata la valoarea reala, mai inchei si o polita facultativa la un alt asigurator. Dupa cum explica Razvan Popescu, seful Serviciului Asigurari Generale, Generali Asigurari, se revine la situatia din momentul promulgarii legii asigurarilor obligatorii de locuinte si infiintarii PAID.

Nici asigurarile de credit nu fac exceptie

Practic, in cazul in care locuinta a fost afectata de producerea unui risc catastrofic ce a produs daune sub 20.000 de euro, despagubirea va fi facuta de PAID. Daca locuinta are daune ce depasesc 20.000 de euro, 20.000 de euro vor fi despagubiri date de PAID, iar diferenta de bani pina la valoarea pagubei, de catre societatea care a emis asigurarea facultativa. Polita facultativa se va incheia la valoarea totala a imobilului minus cei 20.000 de euro asigurati la PAID si pentru care asiguratorul va aplica fransiza. Cum se va traduce asta in banii platiti de asigurat? „Deocamdata, analizam actuarial reducerile de tarif pe care le vom opera pentru introducerea fransizei obligatorii pentru riscurile PAD. Tariful fiind segmentat pe zone geografice, structuri constructive, anul constructiei, tipul constructiei, sume asigurate si nivel de inaltime, vor rezulta cel mai probabil situatii diferite“, spune Razvan Popescu. Numai ca tarifele actuale la politele facultative de locuinte includ oricum o fransiza de circa 20.000 de euro, asa ca modificarile vor fi minore.

Toate politele de asigurare a locuintei raman in vigoare pana la data expirarii

Sergiu Berceanu, managing partners Risck Control Broker de Asigurare, este de parere ca situatia din acest moment nu se va schimba prea mult, deoarece niciun asigurator neinclus in PAID nu va fi dispus sa faca un discount care sa acopere polita introdusa obligatoriu acum.
Berceanu precizeaza ca toate politele de asigurare a locuintei ramin in vigoare pina la data expirarii, moment din care asiguratii vor fi obligati sa incheie si o polita PAD. Nu fac exceptie nici locuintele achizitionate prin credit. Mai exact, pe linga asigurarea cedata bancii, se incheie si o polita PAD. Indiferent de situatie, fiecare proprietar va plati 20 de euro pe an la PAID. In Romania, existau la finele lui 2010, conform Institutului de Statistica, 8.427.941 de locuinte. Daca macar jumatate ar avea asigurare obligatorie, ar intra la PAID circa 90 de milioane de euro.




Sursa: Monitorul Express

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu