luni, 4 februarie 2013
Metoda Accidentul – Ultima „moda” printre hoti
Atentie la Metoda Accidentul, ultima moda printre hoti: ”Mamica,
ajuta-ma sa nu intru la puscarie!” Cine sunt romanii vizati?
Aflati mai multe >>
Hotii care prefera sa lucreze cu telefonul si cu vorba buna au gasit o
noua metoda de facut bani: o inselaciune care ii face pe parintii ingrijorati
sa scoata instantaneu banii din conturi pentru a-si ajuta copiii aflati in
necaz. Familii pacalite sau care sa spuna "NU" in ultima clipa s-au
gasit si in Bucuresti, dar si in Suceava, Bacau, Galati, Braila, Prahova,
Brasov sau Constanta. Popular, e numita metoda "Accidentul". Doi
tineri au povestit pentru gandul prin ce au trecut familiile lor, care au fost
la un pas sa piarda sume mari de bani.
Luni, politistii din Bacau au prins o intreaga retea care se ocupa cu
aceasta inselaciune si care era coordonata de doi detinuti, chiar din inchisoare,
prin telefon. Politistii ancheteaza acum 20 de persoane care ar face parte din
aceasta retea de hoti care a pacalit mai multe familii din judetul Bacau. Suma
pe care acestia reuseau sa o scoata de la o singura familie pacalita varia intre
2.000 si 5.000 de euro.
Pacaleala este simpla si nu necesita o documentare prea riguroasa din
partea hotilor. Sunt vizati parintii mai in varsta, cu copii plecati in
strainatate sau care nu mai locuiesc cu ei si se face de regula prin telefonul
fix.
O persoana telefoneaza parintilor si sustine ca este avocatul fiului
familiei respective. Uneori, pentru credibilitate, o alta persoana se da drept
fiul, care vorbeste plangand sau neclar, apoi il paseaza la telefon pe avocat. In
mod bizar, in cazurile de pana acum nu au fost folosite drept momeala pentru
parinti si fiicele.
Scenariul: fiul a fost implicat intr-un accident rutier grav si trebuie
sa plateasca bani victimei, pentru a scapa de intocmirea unui dosar penal si de
pedeapsa cu inchisoarea. Povestea poate varia, dupa cum a povestit una dintre
victime pentru gandul: fiul a fost implicat intr-o bataie si a ranit grav pe
cineva, iar banii trebuie dati cu acelasi scop, avocatului care a dat
telefonul.
"Mamica, ajuta-ma sa nu intru la puscarie"
Bucuresti, 16 ianuarie 2013. Mama lui Andrei L. raspunde la telefonul
fix. "Mamica, ajuta-ma sa nu intru la puscarie", se aude o voce gatuita,
nu prea clara. "Andrei, tu esti?", intreaba mama, deja cuprinsa de
panica. "Eu sunt, m-am accidentat, am un bandaj la gat si nu pot sa vorbesc
prea clar. Ti-l dau pe avocatul meu", spune hotul, care tocmai a aflat si
numele fiului, livrat chiar de mama ingrijorata.
"I-a spus ca e nevoie de 15.000 de lei, pe care sa ii trimita prin
Moneygram sau prin Western Union. Tipul i-a spus maica-mii ca am facut accident
cu masina si ca sa nu ma sune pe telefonul mobil, ca am intrat in sala de
operatie si nu mai am telefon. Eu accidentasem o fata si ma intelesesem cu ea
sa-i dau bani, ca sa nu am dosar penal, pentru ca ea era pe trecerea de
pietoni. I-a dat maica-mii si un nume de fata - Alina Stanciu din Giurgiu. Apoi
a pus-o pe maica-mea sa-i dea numarul ei de telefon mobil, ca o suna el din
nou", a povestit pentru gandul Andrei L.
Mai departe, in timp ce mama disperata si fratele lui Andrei plecasera deja
spre banca, pentru a transfera cei 15.000 de lei catre hoti, falsul avocat a
sunat din nou si a pus-o pe femeie sa tina permanent telefonul mobil deschis, cat
e la banca, ca sa nu piarda legatura si sa o ajute cu detalii despre cum sa
trimita banii.
"A fost la un pas. Norocul a fost ca maica-mea se cunoaste cu sefa
bancii respective. Cand a auzit ca isi retrage aproape toate economiile, sefa a
intrebat-o pe maica-mea ce face cu banii. Atunci, la telefon, hotul i-a zis sa
nu mai spuna si la altii ce face cu banii. Norocul a fost ca sefa bancii s-a
prins, pentru ca mai auzise cazuri. Si l-a tras pe frate-meu deoparte si i-a
spus sa verifice, sa ma sune pe mine. S-a oprit totul in ultima clipa", isi
aminteste Andrei.
"Accidentul", varianta americana: "Incerc sa il scot pe
cautiune"
O alta varianta folosita de hoti este inspirata din filmele americane,
unde functioneaza sistemul cautiunii pentru a scapa de arest, si implica
bataie, nu accident de masina.
Parintii lui Andrei P. au fost sunati pe telefonul fix in Vatra Dornei,
acolo unde locuiesc.
"Buna ziua, sunt avocatul cutare si va sun din Bucuresti. Cand a
fost ultima oara cand ati vorbit sau v-ati vazut cu baiatul dumneavoastra? S-a intamplat
ceva foarte grav despre care trebuie sa va informez", isi aminteste Andrei
P. ce i-a povestit mama sa ca a auzit la telefon.
"Maica-mii i se taie genunchii. Gandeste accident, masina, drama.
Omul isi ia un ton empatic si incearca s-o linisteasca, dupa care se apuca sa-i
explice situatia. Saracul de mine a ajuns in arest, la procuratura, in urma
unei altercatii. Mama cere detalii. Ii povesteste domnul avocat ca, intr-un
bar, doi tipi au varsat cafeaua pe mine intentionat, la care eu, manios si
degraba varsatoriu de sange nevinovat, am luat o scrumiera si l-am plesnit in
cap pe unul dintre ei. Care sta sa moara la Floreasca", povesteste Andrei
P. scenariul aplicat la Vatra Dornei.
"Risca ani grei de puscarie, doamna. Tot ce pot face eu, ca avocat
din oficiu, este sa incerc sa il scot pe cautiune. Trebuie sa-mi trimiteti
urgent niste bani", i-a spus hotul mamei lui Andrei. Presiunea era mare:
"Doamna, daca nu-i primesc in jumatate de ora, va dati seama ca sta de
sarbatori in puscarie?".
Mama lui Andrei P. a avut insa prezenta de spirit sa il roage pe avocat
sa o sune din nou in 10 minute, timp in care si-a sunat fiul, despre care a
aflat ca e teafar si nevatamat, la Bucuresti.
Hotia ca trend: "Si merge asta? Hai ca incerc si eu. Pe piata e
loc"
Pana acum, la nivel national, Politia Romana are in lucru aproximativ
20-25 de dosare penale care vizeaza retele de hoti care folosesc metoda
"Accidentul".
"Daca la inceput a mers in Bucuresti, acum au inceput sa se
retraga in restul tarii, in judete precum Brasov, Braila, Constanta, Galati sau
Prahova. In Bucuresti, lumea e mai instruita, mai abila", a explicat
pentru gandul comisarul-sef Dan Mihail Pais, de la Directia de Investigare a
Fraudelor.
Politia Romana sustine ca metoda "Accidentul" nu este un
fenomen la nivel national, insa incepand cu luna octombrie 2012 au aparut tot
mai multe cazuri.
"Hotii actioneaza pe baza unor informatii minime, date despre
telefon, daca persoanele respective au copii plecati din tara sau care nu stau in
casa cu ei. Sunt vizate persoanele mai in varsta, care au totusi o bruma de
bani. Hotii se dau avocati si cer ca banii sa fie transferati de obicei prin
Western Union", a mai explicat comisarul-sef Pais, pentru gandul.
Metoda in sine nu este noua, s-a schimbat doar scenariul si modul de
operare. "Daca parintii sunt batrani, iar copiii sunt plecati din tara, ei
se dau direct fiul si cer bani in cont: uite sunt in SUA si am avut accident si
nu mai am bani. Inainte se facea cu aur sau valuta false. Mergeau prin diverse
localitati si spuneau, uite, am ramas in drum si nu am lei la mine, tot ce am
este valuta asta sau aurul asta. Era un metal galben, fals", povesteste
comisarul Pais cum te pacalesc hotii.
Metoda "Accidentul" s-a raspandit in ultima vreme la fel ca
si celelalte moduri de operare care vin si trec precum moda, printre hoti.
"Tu ce faci? Uite, asta. Si merge? Hai ca incerc si eu! Asa sunt hotii intre
ei. Pe piata e loc", spune Dan Mihail Pais.
Metoda "Accidentul" se incadreaza la infractiunea de inselaciune
si poate fi pedepsita cu inchisoare de la 3 la 15 ani.
Cazuri recente in Prahova, Brasov sau Suceava
Saptamana trecuta, un hot care folosea metoda "Accidentul" in
judetul Prahova a fost prins de politisti in flagrant, pentru ca un parinte
care fusese sunat sa-si ajute copilul a avut prezenta de spirit sa spuna ca se intalneste
direct cu hotul la banca, sa-i dea banii, dar a alertat si politia. Hotul a
fost luat ca din oala.
La Brasov, in ianuarie, o batrana de 71 de ani a fost inselata cu
aproape 2.000 de euro, de catre un necunoscut care a sunat-o si i-a spus ca
fiul ei este la spital in stare grava si are nevoie urgenta de bani pentru a
scapa de dosar penal, in urma unui presupus accident rutier. Hotii i-au cerut
femeii 2.500 de euro, insa ea a reusit sa stranga cu greu aproape 2.000 de
euro, imprumutandu-se de la o prietena. Pentru credibilitate, hotii l-au imitat
chiar pe fiu, care i-a spus plangand mamei, la telefon, sa faca rost rapid de
bani.
Politistii au reusit sa anuleze in ultimul moment tranzactia bancara,
dupa ce nora femeii a aflat povestea si a sunat la Politie.
Tot in ianuarie, in judetul Suceava, doua persoane au fost inselate
prin aceasta metoda.
O femeie a trimis 3.000 de euro in mai multe conturi, indicate la
telefon de un presupus avocat.
O persoana a sunat-o pe femeie pe telefonul fix, discutand, in prima
faza, cu fata acesteia de 12 ani, apoi cu mai multi membri ai familiei, carora
le-a spus ca este fiul lor si le-a spus ca a avut un accident rutier si este
internat in spital, cu gatul in ghips. De asemenea, persoana respectiva le-a
spus ca ar fi accidentat o femeie, apoi l-a dat la telefon pe avocatul sau,
care i-a convins pe membrii familiei respective ca trebuie sa trimita 3.000 de
euro pentru ca rudele femeii accidentate sa nu depuna plangere la Politie.
Femeia a incercat sa isi sune fiul pe telefonul mobil, dar acesta nu i-a raspuns,
astfel ca a trimis pana la urma banii hotilor.
Tot in judetul Suceava, langa Falticeni, un batran de 72 de ani a
platit 15.000 de lei pentru a-si scapa fiul de dosar penal. Omul a fost sunat
pe telefonul fix de o persoana care i-a spus ca este fiul sau, ca a provocat un
accident de circulatie si se afla internat in spital si ca nu poate sa discute
prea mult din cauza ca are leziuni, lasandu-l in continuare sa discute cu
avocatul sau. Acesta i-a precizat barbatului ca, pentru a se intelege cu
victima accidentului produs de fiu, o femeie care are fracturate picioarele si
este in stare critica, este nevoie de 15.000 de lei. Batranul a trimis banii in
doua transe, fara sa incerce sa ia legatura cu fiul sau.
Sfaturi de la Politie pentru a evita "plasa"
Primul sfat al politistilor pentru a evita o astfel de inselaciune este
sa verificati daca ruda respectiva este intr-adevar ranita sau a avut un
accident, dandu-i un telefon. Trebuie retinut ca nici Politia, nici Parchetul,
nu retin telefoanele mobile ale celor implicati intr-un accident rutier. De
asemenea, cereti date despre unitatea medicala, de politie sau parchet unde
s-ar afla ruda si sunati pentru confirmare acolo.
Politia mai indeamna ca, in cazul in care sunteti sunati de astfel de
persoane si nu reusiti sa aflati daca informatiile sunt corecte, sa solicitati
o intalnire directa pentru a le da banii si sa sunati in acelasi timp la 112,
cerand ajutorul Politiei.
Pentru a impiedica "documentarea" hotilor despre familia
dumneavoastra, Politia recomanda sa fiti atenti la persoanele cu care intrati in
contact, pe strada, in jurul blocului, aparent intamplator: "Este posibil
ca acestea sa va urmareasca, sa incerce sa se imprieteneasca cu dumneavoastra
si sa afle detalii despre familie sau vecini. Nu primiti in locuinta persoane
care pretind ca sunt de la diverse societati comerciale (de furnizare a unor
servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decat dupa ce ati verificat
actul de identitate si legitimatia de serviciu si va creeaza convingerea ca au
calitatea invocata. Nu le furnizati acestora informatii despre membrii familiei
dumneavoastra sau despre vecini".
De asemenea, Politia recomanda ignorarea mesajelor in care vi se spune
ca ati fost desemnat castigator, la concursuri la care nu ati participat.
Politia mai recomanda sa nu furnizati date confidentiale prin telefon, daca
apelul provine de la un numar ascuns sau un numar de mobil pe care nu-l
cunoasteti. Este de evitat si trimiterea de copii dupa buletin sau carti de
credit prin email sau fax.
Sursa: Gandul
OMNIASIG asigura APA NOVA
Apa Nova, compania care gestioneaza
distributia apei si canalizarea din municipiul Bucuresti, a atribuit contractul
pentru asigurarea de business interruption, daune materiale si terorism
companiei OMNIASIG, pentru suma de 1,33 mil. lei.
In urma negocierilor, a fost aleasa oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic, cealalata companie participanta la licitatie fiind sucursala din Bucuresti a AIG Europe Limited Londra, care a inaintat suma de 1,62 mil. lei, conform portalului dgmarket.ro.
Aflati mai multe >>
In urma negocierilor, a fost aleasa oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic, cealalata companie participanta la licitatie fiind sucursala din Bucuresti a AIG Europe Limited Londra, care a inaintat suma de 1,62 mil. lei, conform portalului dgmarket.ro.
Estimat initial la valoarea de 1,9 mil. lei,
contractul de asigurare acopera riscul de intrerupere a activitatii, daune
materiale la proprietati si echipamente, dar si riscul de terrorism, si a fost
atribuit in data de 27 decembrie 2012, pentru o perioada de patru ani.
Obiectivele care vor fi asigurate sunt caseta
de ape uzate aferente raului Dambovita, statia de epurare a apelor uzate Glina
si patrimoniul APA Nova Bucuresti S.A.
Sursa: 1asig.ro
RCA-ul nu te scapa tot timpul de raspundere
Principalul rol al politei RCA este ca pagubitul sa isi primeasca
compensarea pentru daunele produse din culpa de proprietarul sau de utilizatorul
unui vehicul asigurat. Insa polita RCA nu ii fereste mereu de responsabilitate
pe cei vinovati. Chiar daca asiguratorul ii va compensa mai intai pe cei
pagubiti, conform legii, acesta are dreptul sa isi recupereze banii, in anumite
situatii.
Aflati mai multe >>
"Asiguratorul RCA poate face regres impotriva propriului asigurat
in cazurille prevazute de Art. 58 din Legea 136/1995. Concret, pentru conducere
sub influenta bauturilor alcoolice (peste 8 la mie), conducere fara permis sau
cand fapta este produsa cu intentie", a explicat Madalin ROSU, Directorul
Diviziei Daune, GENERALI Romania.
Mai exact, actul normativ in cauza stipuleaza ca asiguratorul RCA poate
recupera sumele platite drept despagubiri de la persoana raspunzatoare de
producerea pagubei in urmatoarele cazuri:
- accidentul a fost produs cu intentie;
- accidentul a fost produs in timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozitiile legale privind circulatia pe drumurile publice ca infractiuni savarsite cu intentie;
- accidentul a fost produs in timpul cand autorul infractiunii savarsite cu intentie incerca sa se sustraga de la urmarire;
- persoana raspunzatoare de producerea pagubei a condus vehiculul fara consimtamantul asiguratului.
Pe langa cele mentionate anterior, printre infractiunile care pot
constitui un motiv de regres se mai numara circulatia sub influenta
substantelor stupefiante sau medicamentelor cu efecte similare, precum si
participarea la intreceri neautorizate.
"Motivul principal pentru acest tip de regres este, in general,
alcoolemia, iar valorile sunt destul de mari deoarece sunt si victime cu
vatamari corporale. In Bucuresti, unde de regula dureaza mai mult, procedura de
regres variaza de la 3 luni pana la un an si jumatate si, in unele cazuri,
chiar si 3 ani", a adaugat Madalin ROSU.
Aceste reguli se aplica si soferiilor care circula in strainatate si
produc accidente din vina lor, "cu precizarea ca actiunea in instanta se
face la domiciliul paratului".
Conform statisticilor Politiei Rutiere, in perioada 2007-2011, numarul
accidentelor grave produse pe fondul consumului de alcool a crescut aproape
constant, ajungand la 301 in 2011, fata de 171 in 2007.
Din pacate insa, odata cu indroducerea constatarii amiabile, respectiv
de la jumatatea lui 2009, asiguratorilor le este mai dificil sa depisteze
cazurile de accidente usoare avand drept cauza consumul de alcool, pentru ca
soferii implicati nu mai sunt obligati sa mearga la politie, unde erau testati
in mod obligatoriu cu aparatul etilotest. In acelasi timp, reprezentantii
asiguratorilor nu au dreptul sa ii supuna pe soferi la aceasta investigatie
cand acestia se prezinta pentru constatarea pagubelor. Mai mult decat atat,
asiguratorii sustin ca soferii "se inteleg", astfel incat sa evite
situatiile in care ar ramane fara permis sau ar atrage raspunderea penala.
Sursa: 1asig.ro
CSA limiteaza pozitiile de conducere disponibile pentru cei fara experienta in asigurari
Cei care au fost angajati in ultimii cinci ani in pozitii de conducere intr-o institutie de reglementare si supraveghere in domeniul asigurarilor pot accesa mai usor decat pana acum functii similare in cadrul companiilor private, potrivit unor modificari adoptate de CSA la normele privind autorizarea si functionarea asiguratorilor.
Astfel, cei care au ocupat intr-o astfel de institutie o pozitie la nivelul minim de director al unei directii de specialitate in ultimii cinci ani, pot fi numiti intr-o pozitie de conducere executiva sau de membru al directoratului la un asigurator fara a mai sustine un interviu profesional in prezenta unei comisii a CSA. In cazul lor, nu mai este nevoie nici de indeplinirea conditiei de a avea o experienta de cel putin 5 ani in domeniul asigurarilor sau de 7 ani in domeniul financiar-bancar, dintre care cel putin 3 ani, respectiv 5 ani, intr-o functie de conducere in aceste domenii.
CSA a limitat totodata pozitiile de conducere care puteau fi ocupate de
oameni fara experienta in asigurari, astfel incat acestia mai pot fi numiti pe
pozitii de conducere doar in departamentele economico-financiar, juridic,
control intern, audit intern si tehnologia informatiei. Conform reglementarilor
anterioare, seful departamentului de evaluare medicala a asiguratilor, precum
si alte departamente existente in organigrama companiilor de profil puteau fi
conduse de oameni fara experienta specifica in domeniul asigurarilor.
O alta modificare se refera la anumite pozitii ramase vacante. Astfel, "in termen de 5 zile lucratoare de la data vacantarii unei functii detinute de o persoana semnificativa sau de o persoana desemnata intr-o functie de conducere care nu este specifica domeniului asigurarilor, asiguratorul si persoana in cauza vor comunica in scris Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor numele si functia persoanei respective, cu exceptia vacantarii functiei de actuar, pentru care se va efectua comunicarea in termen de 3 zile lucratoare".
De asemenea, pentru persoanele semnificative ale asiguratorului, cu
exceptia membrilor in Consiliul de Administratie sau Supraveghere sau in
conducerea executiva/directorat, precum si pentru persoanele desemnate in functii
de conducere care nu sunt specifice domeniului asigurarilor, termenul de numire
a unei alte persoane in aceasta functie este de 60 de zile de la data
vacantarii, cu exceptia actuarului pentru care perioada de numire este de
maximum 20 de zile calendaristice, in cazul revocarii acestuia".
Prin aceleasi modificari aduse legislatiei secundare, CSA a marit
termenul de raspuns privind acordarea autorizatiei de functionare pentru
asiguratori de la 60 de zile, la 4 luni de la data depunerii tuturor documentelor
necesare.
Schimbarile au fost aduse prin Ordinul CSA nr. 6/2013 din 23 ianuarie
2013 si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 66 pe 31
ianuarie 2013. Acesta a modificat si completat Ordinul 16/2012, care reglementa
Normele privind autorizarea si functionarea asiguratorilor.
Sursa: 1asig.ro
Cum sa intri in vizorul unui headhunter?
Te-ai intrebat vreodata cum poti atrage atentia unui headhunter pentru ca acesta sa te recomande mai deperte clientilor sai? Este mult mai productiv sa legi relatii cu cativa recrutori cheie decat sa distribui CV-ul peste tot in speranta ca va sari iepurele de undeva. Cum pot ajunge headhunterii la tine?
Prin socializare. Headhunterii socializeaza foarte mult atat direct cat
si online. Ei participa la tot felul de conventii si evenimente din industrie
si "cutreiera" site-urile de socializare precum LikedIn si Facebook.
Acestia cauta in mod constant sa cunoasca oameni noi pentru ca inteleg ca, pe
termen lung, aceste relatii le confera accesul la cei mai buni oameni din orice
domeniu. Iar astfel de oameni vor sa aduca recrutorii in fata clientilor. Asa ca,
daca vrei sa fii vanat, mergi la locul de vanatoare al head-hunterilor.
Prin recomandari. Este de mare folos pentru un recrutor cand o persoana
pe care o cunoaste deja si are incredere in ea te recomanda pentru un job. Inseamna
ca acea persoana garanteaza pentru valoarea pe care o poti aduce companiei.
Unii recrutori au creat pana si un sistem de recompensare a persoanelor care le
recomanda un candidat pe care sa il promoveze mai departe clientilor.
Cateva sfaturi pentru vanatorii de job-uri:
Conecteaza-te on-line. O mare parte din activitatea de recrutare se
desfasoara in aceste zile in mediul digital, asa ca ar fi util sa te conectezi
cu recrutorii pe LinkedIn. Identifica zonele comune cu acestia, cum ar fi
facultatea.
Ai grija sa mentionezi mai intai principalele realizari in profilul de
pe LinkedIn.
Cand adaugi pe cineva in lista ta, nu folosi texte standard. Mentioneza
insa in invitatie de ce ar trebui sa iti accepte cererea.
Pentru fiecare post detinut, scrie o singura propozitie despre rolul tau
si trei despre realizarile tale. Nu mai folosi expresia "am fost
responsabil pentru" atunci cand mentionezi realizarile. Descrie in schimb
ce ai facut, de ce ai facut si ce beneficiu a avut mai exact angajatorul in
urma actiunilor tale.
Sursa: Incomemagazine
Cum sa atragi atentia unui headhunter?
Daca vrei un job foarte bun este foarte avantajos sa iti faci o relatie
buna cu headhunterii, in conditiile in care vrei sa ti se propuna oferte de
angajare din ce in ce mai bune pentru cariera ta profesionala.
Aflati mai multe >>
A intra in vizorul unui headhunter nu reprezinta un demers facil din
mai multe motive: expertii in resurse umane sustin ca, in primul rand trebuie
ca tu sa ai un nivel ridicat de experienta, situat intre 5 si 7 ani, sa posezi
un grad ridicat de notorietate in specialitatea ta profesionala, iar mai mult,
trebuie sa corespunzi cu necesitatile actuale ale recrutorului "de
capete".
Trebuie sa stiti ca headhunterii primesc bani de la firmele care au
nevoie de serviciile lor si nu sunt platiti de candidati. Acestia se orienteaza
in activitatea lor de “vanatori de capete”, in functie de joburile pentru care
cauta profesionisti veritabili si nu in functie de nevoile sau de abilitatile
tale profesionale.
Specialistii recomanda cateva reguli obligatorii, atunci cand vrei sa
iti faci relatii cu headhunterii:
Incearca sa abordezi un headhunter, chiar daca inca nu ai nevoie de
serviciile lui. Recrutorii de profesionisti pentru posturile unor mari companii
nu isi pot permite sa propuna pentru un job important pe cineva care a ramas
fara job.
Astfel, headhunterii prefera sa colaboreze cu angajati care deja au un
post stabil si bun, dar care se gandesc si la viitor. Asa ca, acesta este
momentul in care trebuie sa initiezi intalnirea si sa ii atragi atentia
recrutorului de top asupra abilitatilor tale.
Fii pregatit in privinta profilului tau online. Este recomandat ca
in momentul in care iei legatura cu un recrutor, sa ai profilul pregatit deja.
Trebuie sa stii ca un headhunter va efectua rapid o verificare online a
experientei tale, inainte sa fie de acord sa va intalniti si sa discutati.
Este important sa atragi atentia! Asa ca, pentru a obtine efectul
scontat si pentru a face o prima impresie cat mai favorabila, ai nevoie de un
profil complet pe LinkedIn, realizat cat mai profesionist cu putinta.
3. Cerceteaza noile joburi care apar pe site-urile companiilor de
Executive Search. “Vanatorii de capete” apreciaza abordarea proactiva, asa ca
tu trebuie sa dai dovada de adaptare la orice fel de situatie.
Recomandarea expertilor este aceea de a aborda consultantul de
Executive Search pentru postul vizat de pe site-ul studiat, despre care tu consideri
ca se potriveste cel mai bine cu experienta ta profesionala. Initiativa ta va
fi cu certitudine apreciata de recrutor.
Nu merge nepregatit la intalnirea cu recrutorul si documenteaza-te
cu atentie. Pentru discutia pe care o vei purta cu headhunter-ul, ca la orice
interviu de angajare, trebuie sa mergi bine pregatit si sa dai dovada de
seriozitate si minutiozitate.
Este recomandat sa stii totul despre firma pe care acesta o reprezinta,
sa afli cat mai multe date despre persoana lui si mai ales, despre industria in
care activezi. In plus, este bine sa ai cunostinte solide despre tendintele
evolutiei domeniului tau de activitate si despre cei mai importanti “jucatori”
din domeniul tau.
Fii un bun strateg si nu te pripi, pentru ca abordarea recrutorului nu
trebuie sa fie in niciun caz superficiala!
Intretine relatia si dupa prima intalnire. Chiar daca tu apreciezi
ca sansele tale sunt mici pentru a ti se propune un job, imediat dupa ce ai
intrat in baza de date a recrutorului, nu trebuie sa te descurajezi. In aceste
momente rabdarea, perseverenta si o strategie bine gandita sunt extrem de
importante pentru succesul de mai tarziu.
Expertii recomanda sa iei parte la evenimentele din industrie unde stii
ca va veni si headunterul si sa reintaresti periodic relatia pe care o vei
stabili cu acesta. Nu trebui sa il presezi, dar nici sa nu ai initiativa deloc.
Echilibrul primeaza!
Comunicarea cu recrutorul se poate realiza si online, mai ales prin
retelele de socializare, atat de utilizate in acest moment.
Sursa: Manager
Ce venit lunar poti avea ca freelancer?
Un freelancer roman poate castiga peste 3.000 de USD pe luna, mai ales daca stie sa lucreze bine cu Adobe Photoshop, este muncitor si obtine recomandari bune de la companiile cu care lucreaza.
Anton Daniel din Galati s-a inscris in 2009 pe portalul de freelancing
Elance.com, unul dintre cele mai populare pe plan global.
”In Galati castigam in jur de 12 milioane pe luna (lei vechi - n.r.) si
munceam peste opt ore pe zi. Acum lucrez in jur de cinci-sase ore si castig
3.000-3.500 de USD pe luna. Poti sa castigi si 5.000 de USD pe luna, dar ar
insemna sa nu mai ai viata personala”, a afirmat Anton.
Galateanul are o experienta de peste cinci ani in design 2D/3D si are
un tarif de 17 USD/ora. Din fiecare 1.000 de USD castigati, ii raman la final
in jur de 600 de USD net.
Elance.com ii cere o taxa care poate ajunge la maxim 8,75% din
venituri, iar daca vrei vizibilitate mai platesti o suma lunara cuprinsa intre
cinci si 20 de USD.
Urmeaza apoi taxele care se efectueza automat din transferurile
bancare, apoi impozitele din Romania. In 2012, din circa 20.000 de USD brut, a
ramas cam cu 15.000 USD net, lucrand 5-6 ore pe zi.
Daniel Simion s-a inscris si el in 2009 pe Elance.com si este
specializat pe Adobe After Effects si Adobe Photoshop. Pretul afisat este de 22
USD/ora, dar poate varia.
”Pretul poate diferi in functie de amploarea unui proiect, de
complexitatea acestuia, de cat de bine ma inteleg cu firma respectiva. De la 22
USD/ora poate cobori la 16-17 USD/ora”, a afirmat Simion.
La inceput, romanul a fost destul de sceptic in ceea ce priveste
obtinerea de venituri substantiale de pe Elance.com. A avut nevoie de
trei-patru luni pana a fost angajat pentru primul proiect, iar banii au inceput
sa vina.
Cu un program de cinci-sase ore pe zi poate castiga lejer 3.000 de USD
pe luna. Banii ajung la freelancer in maxim 24 de ore de la finalizarea
proiectului.
Fiecare persoana primeste feedback-uri si review-uri, vizibile pe site
de catre orice companie. Cu cat este ratingul si experienta persoanei
respective mai mare, cu atat creste si tariful.
In perioada 2007-2012, freelancerii online romani au obtinut venituri
de 16.4 milioane USD prin intermediul Elance.com. Numai in 2012, romanii
inscrisi pe platforma respectiva au castigat 5 milioane USD.
Pe piata site-urilor pentru freelanceri mai activeaza nume precum
odesk.com, freelancer.com, vworker.com, project4hire.com,
forums.digitalpoint.com, jobs.smashingmagazine.com sau sitepointmarket.com.
Sursa: Manager
Povestea celei mai puternice femei din asigurari din Romania
Materialul de coperta pe care noul Business Magazin il propune cititorilor saptamana aceasta incepand de luni, cu titlul "Doamna profesoara de asigurari", prezinta povestea sefei AXA Life Insurance, Violeta Ciurel, si viziunea sa asupra evolutiei pietei asigurarilor in Romania in 2013.
Violeta Ciurel se numara printre executivii de top ai companiilor de asigurari, ea avand o experienta de 13 ani in zona teoretica a economiei, ca profesoara la ASE, 14 ani in ING Group, din care sase ani petrecuti in strainatate pe pozitii de top in cadrul grupului si peste doi ani la conducerea operatiunilor din Romania ale grupului francez AXA.
Din paginile noului numar al revistei, cititorii au ocazia sa afle povestea si traseul profesional al celei mai puternice femei in industria asigurarilor din Romania, ce a avut ea de invatat de la oamenii din acest domeniu cu care a interactionat in decursul carierei si ce calitati sunt cu adevarat necesare unui bun manager, lucruri dezvaluite in cadrul primului eveniment MEET THE CEO organizat in acest an de Business Magazin.
"In general nu mi-a placut sa ma opresc la a face un singur lucru, pentru ca imi place diversitatea in tot ceea ce fac", afirma Violeta Ciurel, precizand ca acum, chiar daca este la AXA, preda in continuare si la ASE, activitate pe care a reluat-o la intoarcerea in tara - respectiv in 2010, cand a fost recrutata de francezii de la AXA ca presedinte si CEO al AXA Life Insurance Romania.
Din numarul lansat pe piata in 4 februarie, cititorii pot afla ce se intampla pe piata de fuziuni si achizitii, idei care au schimbat cursul afacerilor, generate din studiul de caz care arata cu ce pot fi inlocuite e-urile. Tot aici, Mike Edwards, directorul fabricii Bristish American Tabacco, descrie evolutia investitiilor din ultimii ani in extinderea fabricilor din Romania ale celor trei mari producatori de tigari, British American Tabacco, Philip Morris si Japan Tabacco International.
La sectiunea Auto a revistei, cei interesati vor gasi opiniile vicepresedintelui APIA, Brent Valmar, cu privire la poluarea prin taxe si evolutia importurilor pe piata autoturismelor straine in Romania, iar rubrica dedicata antreprenorilor gazduieste povestea unei afaceri de succes, construita dupa un model de business american.
In plus fata de temele precizate revista are o serie de subiecte de actualitate, analize si comentarii, grupate in sectiunile: ECONOMIE: ABC-ul american din agribusinessul romanesc; SPECIAL: Ascensiunea inaltei Porti – Turcia, intre vis si cosmar, care pot fi citite in revista Business Magazin, disponibla doar in retelele Inmedio si Relay.
Sursa: Mediafax
Jumatate dintre medicamentele oncologice care lipsesc sunt pentru copii
Aproape jumatate dintre medicamentele oncologice care lipsesc sunt cele
pentru copii, fiind vorba despre produse ieftine, care costa intre sapte si 15
euro si pentru care nu exista tratament alternativ, a declarat prof. dr. Stefan
Curescu, de la Spitalul Judetean Timisoara.
"Cele mai mari probleme in aprovizionarea cu medicamente
oncologice sunt cele care vizeaza tratamentul copiilor. Sunt medicamente care in
Ungaria se vand cu sapte euro, iar in Serbia, cu 15 euro. Din pacate, medicatia
aceasta ieftina pentru copii nu are inlocuitori. La adulti, exista tratamente
alternative, la copii, nu. De fapt, criza oncologicelor pediatrice dureaza de
doua decenii, iar parintii isi cumpara aceste medicamente. Unii au noroc si
sunt ajutati de diverse fundatii, cum este cea din Timisoara", a spus
profesorul Curescu, luni, la conferinta "Traim in Europa, dar ne tratam in
Romania", organizata in Capitala cu ocazia Zilei Internationale de Lupta Inpotriva
Cancerului.
Cu acelasi prilej, presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de
Cancer din Romania, Cezar Irimia, a spus ca pentru pacientul roman, dupa
momentul diagnosticarii, cel mai important lucru este accesul la tratament.
"Este de notorietate faptul ca, in Romania, lista medicamentelor
gratuite si compensate nu a mai fost actualizata de mai bine de 1.800 de zile.
Aceasta inseamna, concret, ca peste 140 de molecule si indicatii noi, dintre
care multe destinate tratamentului cancerului, asteapta de aproape cinci ani sa
ajunga la pacientii diagnosticati cu cancer si sa-i ajute pe acestia in lupta
crunta cu boala. Prin comparatie, conform unui studiu european, intre momentul
aprobarii unui medicament de catre Agentia Europeana a Medicamentului si cel in
care acesta poate fi prescris in regim compensat de catre medici, in Belgia se
asteapta 392 de zile, in Suedia, 206 zile, iar in Austria, doar 88 de
zile", a mai spus Irimia.
Potrivit presedintelui FABC, din acest motiv, se creeaza o discrepanta
considerabila intre tratamentele disponibile pacientilor din alte tari europene
si cele ale pacientilor romani, dar si o ingradire a drepturilor pacientilor
romani la tratamente de ultima generatie. Astfel, a afirmat Irimia, romanii
ajung sa fie tratati cu medicamente vechi pentru afectiuni cunoscute, care s-au
transformat in boli cronice in multe tari europene, datorita progreselor in
tratament.
"In acest moment, la Comisia de Oncologie de la nivelul Casei
Nationale de Asigurari de Sanatate sunt pe listele de asteptare peste 1.000 de
bolnavi de cancer. Cu siguranta, nimeni nu isi doreste sa sufere de cancer, dar
fiecare dintre noi trebuie sa avem certitudinea ca, in cazul in care ne imbolnavim,
vom putea beneficia imediat de un tratament care sa ne salveze sau macar sa ne
prelungeasca viata. De aceea, noi speram ca drepturile pacientilor vor deveni o
prioritate, mai ales in conditiile in care avem un program national de sanatate
care ii protejeaza pe pacientii diagnosticati cu cancer, iar reglementarile
care ne privesc vor respecta criteriile transparentei, onestitatii si dreptului
la viata al pacientilor romani", a mai spus Cezar Irimia.
Presedintele FABC a mai aratat ca statul roman, prin faptul ca
blocheaza accesul terapiilor noi pe lista de compensate, incalca Carta
Drepturilor Pacientilor, semnata de toate statele europene inca din 2006. In
aceasta se specifica, in capitolul Dreptul pacientilor la calitatea asistentei
medicale: "Orice persoana, tinandu-se seama de starea sa de sanatate, are
dreptul sa primeasca ingrijirile cele mai adecvate si de a beneficia de cele
mai bune terapii si de medicamente cu cel mai bun raport cost /eficacitate.
Dreptul la calitatea ingrijirilor implica, de asemenea, dreptul la depistare si
la educatie terapeutica, ceea ce necesita o investitie financiara si in
mijloace si presupune asigurarea unui numar de specialisti corect
informati".
Anual, 75.000 de romani sunt diagnosticati cu o forma de cancer,
printre acestia aflandu-se si bolnavi in stadiu avansat, care au nevoie de
tratament intr-un timp cat mai scurt, pentru ca sansele lor de supravietuire sa
ramana la un nivel macar decent.
"Tratamentul cancerului a evoluat foarte mult in ultimii ani,
pentru majoritatea tipurilor de cancer. Exista, insa, si forme de cancer pentru
care abia in ultimii ani au aparut imbunatatiri importante in tratament. Spre
exemplu, pentru cancerul ovarian, anul trecut a aparut un nou medicament -
practic, singurul progres inregistrat in ultimii 15 ani. Din pacate, momentan,
medicamentul nu este disponibil pe scara larga pacientelor din Romania, urmare
a faptului ca nu este inclus pe lista medicamentelor gratuite si
compensate", a explicat prof. dr. Stefan Curescu.
Pentru pacientii care au sansa de a-si putea sustine singuri
tratamentul, fara ajutor din partea statului, terapiile noi au permis ca
acestia sa poata avea o viata sociala activa, precum si o calitate superioara a
vietii.
Adela Rogojinaru, cadru didactic universitar, a povestit drama prin
care a trecut dupa ce a fost diagnosticata recent cu melanom metastatic.
"Daca in septembrie 2012 nu as fi avut norocul sa fiu ajutata prin
finantare caritabila, nu m-as fi aflat astazi in fata dumneavoastra. Am reusit,
cu sprijinul unor oameni minunati, sa imi platesc singura tratamentul, fiind un
caz fericit si rar in acest sens. Va dati seama ce ar fi insemnat sa astept
cinci ani, din acest moment, pentru a avea acces la tratamemtul de care am
nevoie? Ar fi fost, practic, o condamnare la moarte. Adresez si pe aceasta cale
un apel, atat opiniei publice, cat mai ales organelor si institutiilor indreptatite,
sa puna la dispozitia pacientilor cu cancer aceste medicamente noi, pentru ca
bolnavii de cancer nu au, din pacate, timp sa astepte", a spus ea.
Rogojinaru a mai spus ca timpul de asteptare pentru solutii medicale,
ca si durata de decizie pentru finantarea acestora nu sunt simple acte
administrative, ci reprezinta, in realitate, timpul de supravietuire al
bolnavului. "Banii pentru tratarea cancerului inseamna vieti salvate sau
pierdute. Nu sunt prea multe zone de compromis, nu se poate reveni asupra unui
cancer tratat incorect sau tardiv. Accesul bolnavilor la tratamente
individualizate ar trebui sa fie neconditionat si imediat", a aratat ea.
Sursa: Mediafax
joi, 31 ianuarie 2013
Se desfiinteaza Casa de Asigurari de Sanatate?
Proiectul de buget al Ministerului Sanatatii vorbeste despre
desfiintarea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. Ministerul sustine ca
este o "eroare materiala" a Ministerului Finantelor.
Un pasaj din bugetul Ministerului Sanatatii confirma pentru prima data
intr-un document oficial intentia ministrului Nicolaescu, comunicata public in
mai multe randuri, de a desfiinta Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si
Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate. Pasajul respectiv ar
echivala cu o schimbare fara precedent in sistemul sanitar romanesc.
La solicitarea HotNews.ro si RFI, Ministerul Sanatatii a precizat ca
prevederea este o "eroare materiala la redactarea proiectului de catre
Ministerul Finantelor Publice". Comunicatul Ministerului NU neaga insa
intentia pe fond, ci doar termenul de realizare a acesteia. Surse
guvernamentale au declarat insa pentru HotNews.ro ca este greu de explicat o
astfel de eroare materiala intr-un proiect de buget care a trecut prin sedinta
de Guvern.
Pasajul, problema si efecte posibile
Anexa 3/26 la Legea Bugetului de Stat este capitolul dedicat
Ministerului Sanatatii. In preambulul bugetului defalcat pe capitole se gaseste
“Documentul Sinteza privind Prioritatile Strategice” pentru anul 2013 si pentru
perioada 2014-2016. In primele pagini se gasesc obiectivele pe care Ministerul
le urmareste. Pasajele urmatoare sunt citate din document:
“Finantarea sistemului de sanatate In acest sens se vor promova masuri
referitoare la: -separarea finantarii serviciilor de sanatate in: -pachet de
servicii de sanatate de baza, pentru toti cetatenii - asigurati si neasigurati
- pachet care va cuprinde domeniile: urgenta, preventie, programe nationale de
sanatate; -pachet de servicii medicale suplimentare pentru cetatenii asigurati
in regim privat."
“Redefinirea pachetului de servicii medicale de baza dezvoltarea in
anul 2013 a unui pachet de baza, pornind de la ghiduri clinice, protocoale de
diagnostic si tratament si trasee de ingrijire ale pacientilor pentru fiecare
tip de patologie. Pachetul de baza va fi asigurat din bugetul de stat
(respectiv fostul FNUASS devenit Agentia de Plati a Ministerului Sanatatii) si
va fi acordat pentru toata populatia, indiferent de calitatea de asigurat sau
neasigurat.
Concomitent cu definirea pachetului de servicii de baza, se va elabora
cadrul legal pentru stimularea asigurarilor privatecomplementare si
suplimentare, prin intermediul carora sa fie acoperite serviciile medicale
neincluse in pachetul de baza. Principalul mecanism stimulativ va fi constituit
de asigurarea deductibilitatii fiscale pana intr-un anumit plafon.
Termen de implementare: 2013.”
Reactia Ministerului Sanatatii
La solicitarea HotNews.ro si RFI, Ministerul Sanatatii a transmis
urmatoarea declaratie:
“In legatura cu partea descriptiva a anexei referitoare la Ministerul
Sanatatii din proiectul de buget pe anul 2013, va precizam ca s-a strecurat o
eroare materiala la redactarea proiectului de catre Ministerul Finantelor
Publice. Astfel, din programul de guvernare al USL, au fost preluate termene
pentru anul 2013, care nu au fost convenite de catre Ministerul Finantelor
Publice cu Ministerul Sanatatii. La solicitarea Ministerului Sanatatii de a
corecta aceste erori, Ministerul Finantelor Publice a decis ca respectivele
corectii sa se realizeze in Comisiile de Buget-Finante. Orice alta interpretare
este in afara strategiei in domeniul sanatatii.”
Casa Nationala de Asgurari de Sanatate nu a putut comenta din lipsa de
informatii.
Cum s-a ajuns aici?
Anul 2012 a fost un esec din punct de vedere al dezbaterii publice pe
legea reformei in sanatate. Startul a fost prost, marcat de conflicte si
atacuri personale fara legatura cu fondul propunerii legislative. Dupa perioada
tumultuoasa din iarna anului trecut, a fost pusa in dezbatere publica o noua
forma a legii. Documentul a ajuns si in Parlamentul Romaniei, dar din
considerente politice (suspendarea presedintelui in vara si alegerile din
iarna), proiectul s-a blocat si nimeni nu mai discuta nimic pe marginea lui.
Ca era buna sau proasta legea din 2012 nu este subiectul acestui
articol. Mai important este faptul ca se vorbea public despre text, ca au fost
angajate consultari cu toti actorii implicati in sistem si ca procesul normal
de elaborare a unei reforme era pe cursul cel bun al gasirii unei solutii de
compromis.
In discutiile avute cu delegatia Fondului Monetar International, a
Comisiei Europene si a Bancii Mondiale, ministrul Eugen Nicolaescu a manifestat
intentia de a renunta la procesul de elaborare a unei legi de reforma sanitara.
Informatia a fost confirmata oficial de Theodor Stolojan dupa intalnirea dintre
delegatie si PDL. Stolojan confirma ceea ce surse apropiate discutiilor
spusesera anterior. Ministrul Nicolaescu ar dori sa modifice cadrul legal
existent prin Ordonante de Urgenta si sa treaca astfel de procesul normal de
dezbatere publica absolut necesar acceptarii unei asemenea schimbari atat de
catre populatie, cat si de actorii din sistem.
Mai mult, exista informatii neoficiale ca ministrul Nicolaescu ar fi
comunicat delegatiei FMI in ultimul moment intentia sa de a desfiinta Casa
Nationala de Asigurari de Sanatate, fara a avea insa acordul finantatorilor
internationali.
Posibile efecte ale schimbarii
Cu alte cuvinte, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate ar putea fi
desfiintata avand in vedere ca FNUASS nu va mai exista. Banii pe care romanii
ii platesc acum sub forma de contributie la asigurari ar ajunge direct la
Ministerul Sanatatii. Efectele unei astfel de eventuale schimbari ar fi majore
asupra intregului sistem de sanatate - de la colectarea fondurilor si pina la
cheltuirea lor.
Iata citeva intrebari legate de aplicarea unei astfel de masuri:
- Sub ce forma se vor colecta banii la buget? Va fi instituita o taxa de sanatate aplicabila ca procent din venitul brut al angajatilor?
- Ce se intampla cu actuala contributie a angajatorului? Va fi ea eliminata intr-o tentativa liberala de a relaxa fiscalitatea si de a crea locuri de munca? Cati bani vor fi colectati si cine ii va strange?
- Unde vor ajunge banii: intr-un cont colector separat sau direct la bugetul consolidat? Aici exista riscul ca Guvernul sa realoce in perioade de criza fonduri din sanatate catre alte resorturi bugetare. Va fi o prevedere care sa impiedice acest fenomen acuzat indelung in termenii bugetului consolidat?
- Care va fi baremul de deductibilitate a asigurarilor private? Daca acesta este prea jos, populatia nu va fi stimulata sa incheie asigurari private care sunt cheia sistemului in varianta Nicolaescu. Iar deductibilitatea importanta va fi cea a asigurarii complementare (cea pe care, cel putin teoretic, ar trebui sa o incheie fiecare dintre noi) si nu cea a asigurarii suplimentare (premium).
- Care sunt asiguratorii privati interesati sa participe la acest sistem? La tentativa trecuta de reforma nu s-a intrunit numarul minim de asiguratori privati dornici sa preia responsabilitatea sanatatii romanilor. In ce conditii vor putea firmele sa intre pe piata? Care le va fi rolul? Cum vor intra in contract cu furnizorii de servicii medicale?
- Cine va avea atributii de control in sistem si cum va fi el realizat? Una din problemele ridicate de companiile de asigurari la incercarea de reforma din 2012 a fost faptul ca nu au personal instruit sa monitorizeze furnizorii de servicii. Controlul in sistemul sanitar romanesc este si asa subdimensionat si ineficient. Vor exista doua structuri: una publica si una privata?
- Se poate implementa noua varianta de sistem fara cardul electronic de sanatate? Deocamdata proiectul este intarziat, licitatiile sunt in contestare. La o organizare cu atributii atat in domeniul public (pachetul de baza) cat si in domeniul privat (pachetele complementare si suplimentare) singura modalitate de control eficient a cheltuirii banilor este cea electronica prin software specializat. In prezent ruleaza un proiect pilot in judetul Arad ale carui rezultate nu sunt cuantificate.
- Ce se va intampla cu medicamentele compensate? Ce categorii de medicamente compensate vor fi decontate de cine? Si din ce asigurare? Ministrul Nicolaescu a anuntat intentia de a modifica lista compensatelor, probabil tinand cont de recomandarile Institutului britanic NICE, facute anul trecut. Tentativa din 2012 a fost aproape esuata. Desi s-au eliminat unele medicamente de pe lista, cum ar fi Gingko Biloba, derivatele substantei active (medicamente inrudite) au ramas pe lista, asadar efectul este nesemnificativ.
- In fine, ce se va intampla cu activele CNAS si cu cele ale Caselor Judetene de Asigurari? Si cu personalul Caselor Judetene?
Asociatia Spitalelor din Romania – Florian Popa, presedinte
Prea mult nu am inteles, nu stiu ce se intentioneaza cu aceasta Agentie
de Plati, nu stiu cum vor functiona Agentiile de Plati in locul Caselor de
Asigurari. Eu inteleg de aici ca actualele Case Judetene vor fi inlocuite de
Agentii Regionale de Plati, existand si o agentie centrala. Or, asta e o
modificare care n-a mai fost in tara, n-am gasit similitudini in tari pe care
le cunosc din perspectiva organizarii sistemelor de sanatate in comunitatea
europeana. Cred ca ar trebui sa explice in primul rand ministerul ce vrea sa
faca. Daca decizia e similara cu defiintarea Caselor de asigurari de sanatate,
asta implica o schimbare serioasa in sistem, ceea ce impune o metodologie
foarte bine gandita inainte de a fi aplicata.
E foarte greu de tras o concluzie. Avem multe necunoscute ... Care pachet
de baza, care fost Fond, ce Agentii? Ar trebui facute pe rand si explicate...
Poate Agentiile astea regionale vor urma modificarii Constitutiei si aparitiei
celor 8 regiuni de care se vorbeste atata? in momentul asta nu se intelege
nimic...
Colegiul Medicilor – Vasile Astarastoae, presedinte
“Ceea ce se propune e o schimbare radicala si sunt suficient de sceptic
incat sa spun ca nu se poate realiza intr-un termen atat de scurt. Un an e
putin... De ce? Pentru ca ar trebui schimbata toata legislatia actuala. Iar
infiintarea unei agentii de plati subordonate unui minister este o transformare
in finantarea bugetului de sanatate – de la bugetul de stat si nu de la fondul
unic. Deci ori e cal, ori magar. Nu se poate asin. Trebuie in primul rand sa se
decida ce fel de sistem de sanatate vrem... Daca e finantat de la bugetul de
stat, contributia la fond va veni ca o
taxa pe sanatate, ca un nou impozit si trebuie discutat si statutul
acesteua. Sau.. ramanem cu un sistem de asigurari de sanatate, dar atunci nu
mai avem agentie de plati. Nu stiu daca e bine sau rau... Asemenea schimbare
trebuie discutata si acceptata strict politic, aici Parlamentul trebuie sa
decida care e drumul cel mai bun, dar in urma unor dezbateri. Pentru ca asa,
facute pe genunchi si la plezneala va iesi o mare harababura din punct de
vedere economic, contabil, legal ... etc."
Sursa: HotNews.ro si RFI
Generali isi propune sa vinda cu 50% mai multe polite de calatorie online
Daca pe segmentul asigurarilor de locuinta sau al celor auto, piata se confrunta cu probleme reale, sunt si categorii de produse care cunosc o crestere multumitoare in aceasta perioada.
Un exemplu il reprezinta asigurarile travel, devenite un element obisnuit pentru romanii care aleg frecvent sa isi petreaca vacantele in afara tarii. Si pentru ca suntem in plin sezon de schi, multe dintre companiile din piata au venit in intampinarea clientilor cu produse concepute special pentru nevoile celor care practica sporturi de iarna.
"Pe segmentul asigurarilor de calatorie pentru sporturile de iarna, evolutia vanzarilor a inregistrat un trend ascendent. In perioada noiembrie 2012 - ianuarie 2013 am avut o crestere de 25% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut", ne-a declarat Iuliana HAMPU, Head of Travel Office, GENERALI Romania.
La inregistrarea acestor rezultate a contribuit si strategia de vanzare folosita de companie pentru produsul sau Xtreme. Pana pe 28 februarie 2013, asiguratii beneficiaza de doua extra acoperiri, respectiv asistenta rutiera in limita a 1.000 EUR si asigurarea echipamentului de iarna in limita a 500 EUR.
De altfel, pentru GENERALI Romania, investitiile in segmentul travel au constituit mereu o prioritate. La jumatatea anului 2011, a fost relansat microsite-ul dedicat asigurarilor de calatorie www.generalitravel.ro. In acest context, conform oficialilor companiei, politele de calatorie emise online au inregistrat o crestere de 30%, la sfarsitul anului 2012, comparativ cu anul 2011, iar tendintele pentru acest an sunt cat se poate de optimiste.
"Pe segmentul online de vanzari directe ne propunem anul acesta cresteri de pana la 50% fata de 2012. Aceste cresteri sunt datorate, in mod special, faptului ca in ultima perioada tot mai multi turisti aleg sa isi petreaca vacantele in afara Romaniei si achizitioneaza servicii turistice direct prin sistemele de rezervari de profil", a adaugat Iuliana HAMPU.
Organizatia Mondiala a Turismului a declarat la inceputul acestei saptamani ca numarul turistilor de pe intregul glob a depasit, in 2012, pentru prima data, un miliard, cu 4% mai mult fata de anul anterior. De asemenea, pentru 2013 exista in continuare perspective de dezvoltare, ceea ce va conduce la o crestere fireasca a vanzarilor pe segmentul asigurarilor mediacale de calatorie.
Sursa: 1asig.ro
CSA schimba metodologia de calcul a rezervelor de daune neavizate pe RCA
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a modificat legislatia secundara privind
metodologia de calcul si evidenta a rezervelor tehnice minimale pentru
activitatea de asigurari generale, puse in aplicare prin Ordinul Presedintelui
CSA nr. 3.109/2003. Ordinul nr.5/2013, publicat in Monitorul Oficial, Partea I,
nr.59 din 28 ianuarie a.c., prevede modificarea Anexei la norma, care
stabileste metodologia de calcul a rezervei de daune neavizate
aferenta contractelor de asigurari obligatorii RCA pentru prejudicii
produse prin accidente de circulatie.
Obligativitatea noilor metode de calcul este valabila
pentru asiguratorii care la data pentru care se efectueaza calculul au subscris
riscuri pe linia RCA de cel putin 5 ani. Restul asiguratorilor
urmeaza sa utilizeze aceeasi metodologie folosind estimari statistice
corespunzatoare unui istoric de cel putin 5 ani.
"In vederea efectuarii calculului se analizeaza datele trimestriale
aferente dosarelor de dauna pentru contractele de asigurari obligatorii de
raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de
vehicule, inregistrate in ultimii 5 ani (respectiv 10 perioade semestriale)
anteriori datei pentru care se efectueaza calculul", se precizeaza in
norma.
Astfel, valorile ajustate ale daunelor platite, ale daunelor platite
cumulate si ale rezervelor de daune avizate aferente contractelor de
asigurari obligatorii de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de
vehicule, care se iau in calculul rezervei de daune neavizate, se
stabilesc pe baza datelor raportate conform tabelelor 1-3 si se raporteaza
conform tabelelor 4-6 din urmatoarea Anexa.
In calculul valorilor ajustate ale daunelor platite, daunelor platite
cumulate si ale rezervelor de daune avizate, asiguratorul va putea
exclude, potrivit normativului, dosarele de daune care au fost luate
initial in calculul rezervei de daune avizate, pentru care a facut
ulterior dovada respingerii la plata, precum si dosarele a caror valoare
depaseste 97,5% din distributia valorii daunelor inregistrate de
asigurator.
In vederea motivarii excluderii dosarelor de dauna din calculul rezervei de daune neavizate,
asiguratorul trebuie ca, la cererea CSA, sa prezinte, in format electronic,
testele statistice utilizate pentru identificarea valorilor anormale si o
evidenta separata a daunelor excluse din calculul rezervei de daune neavizate.
Pentru aceasta asiguratorul este obligat sa asigure arhivarea acestor date pe o
perioada de cel putin 10 ani.
De asemenea, in noul ordin CSA este prevazut ca, trimestrial, actuarul sa
calculeze rata daunei si rata daunei combinata pentru ultimele 12 luni si sa
efectueze teste de adecvare (run-off) a rezervelor. "Rezultatele obtinute
vor fi comunicate consiliului de administratie si/sau consiliului director
si/sau consiliului de supraveghere, dupa caz, precum si conducerii executive a
asiguratorului. Daca se constata neadecvarea rezervelor sau a primelor,
conducerea societatii va elabora un plan de masuri", se arata in actul
normativ.
Sursa: 1asig.ro
Metropolitan Life isi consolideaza prezenta in Brasov
- Metropolitan Life aduce pe plan local expertiza, puterea si stabilitatea financiara ale unui lider global cu o traditie de 145 de ani, alaturi de experienta si profesionalismul a peste 14 ani de prezenta pe piata romaneasca;
- Metropolitan Life este brandul sub care opereaza in Romania companiile afiliate grupului MetLife - Metropolitan Life Insurance Company;
- Metropolitan Life pune la dispozitia brasovenilor produse diversificate si competitive de protectie financiara, oferind cele mai bune solutii de asigurare de viata, de sanatate si planuri de pensii prin anuitati garantate;
- Aproape un sfert din brasovenii care detin asigurari de viata au ales Metropolitan Life, iar dintre acestia peste 50% au ales asigurarile de viata traditionale, cu beneficii garantate, ceea ce arata ca preferintele brasovenilor se aliniaza cu structura portofoliului companiei.
Grupul MetLife - Metropolitan Life Insurance Company, a intrat pe piata din Romania in 2010, prin achizitia Alico Asigurari si Alico Pensii in noiembrie 2010. In 2012, grupul a reconfirmat angajamentul pe care si l-a luat fata de piata din Romania prin achizitia ex-Aviva Asigurari de Viata, care si-a schimbat totodata denumirea juridica in Metropolitan Life Asigurari.
Metropolitan Life ofera clientilor sai din Brasov cunostintele si experienta acumulate ca lider global in asigurari de viata prin produse si servicii inovatoare. Metropolitan Life analizeaza nevoile reale ale clientilor la nivel local si dezvolta produse ce acopera o gama extinsa de necesitati de protectie financiara.
„Expertiza, serviciile la standarde superioare si inovatia sunt elementele care, sub umbrela unui brand global ca Metropolitan Life, ne vor ajuta sa ducem asigurarile de viata la un alt nivel, asa cum promite si denumirea brandului nostru: unul metropolitan", a declarat Theodor Alexandrescu, Chief Executive Officer.
„Aducem laolalta sub marca Metropolitan Life puterea si stabilitatea financiara ale grupului din care facem astazi parte, precum si experienta si profesionalismul a peste 14 ani pe piata locala. Compania noastra pune la dispozitie cele mai bune solutii de asigurare de viata, de sanatate si planuri de pensii prin anuitati garantate, preluand expertiza si practica pe care grupul o detine in piete mature, Metropolitan Life Insurance Company fiind lider de piata in Statele Unite in anuitati garantate si asigurari de sanatate", a adaugat Theodor Alexandrescu.
„Metropolitan Life Brasov reprezinta o echipa de peste 35 de profesionisti, care isi desfasoara activitatea in 3 agentii si care cunosc foarte bine nevoile si asteptarile clientilor la nivel local. Principalul avantaj al acestei noi strategii de aderare la liderul global Metropolitan Life este cresterea resurselor si a expertizei, iar principalii beneficiari vor fi clientii nostri. Avem o echipa extrem de bine pregatita si motivata si punem la dispozitia clientilor produse diversificate si competitive de protectie financiara marca Metropolitan Life, pe care le imbunatatim constant pentru a satisface cele mai exigente asteptari si a acoperi toate nevoile clientilor", a mentionat Nicoleta Kolumban, Director Regional Metropolitan Life.
Aproape un sfert din brasovenii asigurati au ales deja produsele Metropolitan Life, riscul acoperit prin acestea ridicandu-se la peste 100 de milioane de lei. Beneficiile primite de brasoveni pana in acest moment din despagubiri au insumat aproape 1,3 milioane lei, pentru diverse riscuri incluse in politele de asigurare de viata, de sanatate sau afectiuni grave.
In ceea ce priveste pensiile private obligatorii, aproape 17.000 de brasoveni vor primi pensia privata de la Metropolitan Life.
„Pentru clientii nostri, este esential sa aiba certitudinea ca vom fi aici pe termen lung, iar Metropolitan Life a demonstrat angajamentul ferm fata de piata din tara noastra, prin achizitiile realizate si investitia in companiile noastre. Obiectivul Metropolitan Life este sa devina lider de piata in Romania pana in anul 2016, atat prin crestere organica, cat si prin alte potentiale achizitii. In urmatorii ani, in linie cu obiectivul general al companiei, ne propunem sa dublam numarul clientilor nostri, precum si numarul agentilor care sa le ofere cele mai bune produse si servicii dedicate", a conchis Theodor Alexandrescu.
Despre Metropolitan Life in Romania
Alico Asigurari Romania S.A. (Alico Asigurari), Alico Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A. (Alico Pensii) si fosta Aviva Asigurari de Viata S.A. (Metropolitan Life Asigurari) sunt companii afiliate MetLife, Inc. Alico Asigurari si ex-Aviva Asigurari au preluat deja identitatea grupului si functioneaza sub brandul Metropolitan Life. Procesul de preluare a noului brand de catre Alico Pensii se va desfasura separat.
Companiile Metropolitan Life sunt afiliate grupului MetLife (Metropolitan Life Insurance Company) - un lider global in asigurari de viata. Brand-ul Metropolitan Life se bazeaza pe istoria si succesul grupului nostru realizate de-a lungul celor 145 de ani in care a castigat increderea a peste 90 de milioane de clienti. La origine, "metropola" de unde provine numele grupului era orasul New York, acolo unde acesta a fost infiintat in 1868. Astazi, prin filialele si companiile sale afiliate, MetLife detine pozitii de conducere in piete din Statele Unite, Japonia, America Latina, regiunea Asia Pacific, Europa si Orientul Mijlociu.
In Romania, Metropolitan Life:
- Este numarul 3 in piata de asigurari de viata, cu 16% cota de piata - 11,90% Alico Asigurari & 4,22% Aviva Asigurari
- Are peste 14 ani de activitate pe piata locala de asigurari de viata
- Este alegerea a peste 1 milion de clienti
- Este numarul 1 in asigurari garantate - accidente si imbolnavire
miercuri, 30 ianuarie 2013
Aegon a cumparat afacerile cu asigurari si pensii private ale Eureko
Grupul
Aegon este activ in Romania din 2007 si are operatiuni in Ungaria, Cehia,
Slovacia si Turcia. De asemenea, Aegon si-a anuntat recent intrarea pe piata din
Ucraina.
Tranzactia
privind cumpararea Eureko ar trebui sa se incheie in a doua jumatate a acestui
an. Dupa incheierea achizitiei, Aegon va deveni al treilea jucator din piata
pensiilor private, cu aproximativ 650.000 de participanti.
Solicitati
sa-si spuna punctul de vedere, reprezentantii companiei au avut o pozitie mai
mult decat evaziva:
"Grupul
Achmea, din care fac parte Eureko Asigurari si Eureko Societate de Administrare
a unor Fonduri de Pensii Private, a cautat dintotdeauna sa identifice oportunitati
noi in vederea dezvoltarii si consolidarii business-ului, care sa se potriveasca
din punct de vedere strategic cu planurile pe termen lung ale grupului. Drept
urmare, au existat si vor exista discutii strategice pentru a investiga si
identifica cea mai buna combinatie de oportunitati care ar aduce valoare
business-ului si clientilor nostri. Nu putem comenta orice zvon aparut in piata
in aceasta privinta", a spus Alexandru Leondari, Director Adjunct Eureko.
Eureko
Asigurari este o companie ce detine o cota de sub 1% din piata locala de asigurari,
specializata in vanzarea de asigurari de sanatate şi de viaţa. Grupul olandez
Eureko a intrat in Romania odata cu preluarea grupului elen Interamerican, in
anul 2001.
Eureko
a fost liderul pieţei de asigurari private de sanatate din Romania, dar a
pierdut aceasta poziţie in 2012. In urma cu trei ani, Eureko si-a vandut
participatia detinuta la spitalul privat Euroclinic catre furnizorul de
servicii medicale private Centrul Medical Unirea.
In
acel moment, Frans Van der Ent, country manager al Eureko, spunea ca decizia de
vanzare a Euroclinic nu a fost motivata de probleme financiare ale grupului, ci
de o reevaluare a tuturor business-urilor grupului in Romania. Eureko are ca
acţionar majoritar grupul Achmea, care in ultimii ani a iesit de pe toate
pieţele considerate neprofitabile şi a anunţat ca se va concentra asupra
afacerilor din Grecia, Turcia şi Rusia.
In
Romania, Eureko a inregistrat pierderi anuale, in mod constant in perioada
2001-2011. Rezultatul financiar al companiei aferent anului 2011, de exemplu,
arata o pierdere de 6 milioane de lei.
Grupul
olandez Aegon a intrat in Romania in 2007 prin infiintarea unei companii de
administrare de fonduri de pensii private in parteneriat cu Banca Transilvania.
Ulterior, banca a iesit din acest parteneriat, iar grupul a mai infiintat in
Romania si compania Aegon Asigurari de Viaţa.
La
jumatatea lui 2011, Aegon Asigurari de Viaţa a anunţat ca va fuziona cu
subsidiara din Polonia a grupului olandez Aegon, in cadrul unui plan de
reorganizare a operaţiunilor din Europa Centrala şi de Est.
Grupul
Aegon a traversat in ultimii ani un amplu proces de reorganizare şi a anunţat
recent ca vrea sa işi consolideze poziţia in Europa Centrala şi de Est.
Compania
de administrare a fondurilor de pensii private Eureko Pensii a inregistrat in
2011 pierderi de 8,9 milioane de lei, in scadere cu 25% faţa de 2010, iar Aegon
Pensii şi-a redus pierderile de la 1,6 milioane lei la 549.000 lei.
Sursa: Mediafax
Abonați-vă la:
Postări (Atom)