luni, 4 martie 2013
Dan Odobescu a preluat controlul City Insurance
Dan Odobescu , cumnatul fostului premier Adrian Nastase si fost sef al companiei de asigurari Unita (actuala Uniqa) intre 2004 si 2006, a preluat de la un investitor italian controlul City Insurance, un asigurator de talie medie pe piata locala.
Odobescu a preluat compania prin intermediul unei societati cu raspundere limitata (SRL), cu afaceri de numai 5.400 de lei in 2011. Societatea respectiva, Vivendi International SRL, detine 85,2% din capitalul social al City Insurance, restul actiunilor revenind unui numar de 7 persoane fizice si 51 de persoane juridice, potrivit datelor de la Registrul Comertului. Odobescu, 59 de ani, detine 95% din companie.
De formatie avocat, Odobescu a fost pana in 1989 consultant juridic si de afaceri pentru companii de asigurari din Germania si alte tari din Europa de Vest. El a mai detinut o companie locala de asigurari intre 1993 si 2001, Charisma Entreprises, pe care a vandut-o grecilor de la Alpha Insurance.
Odobescu este cumnatul fostului premier Adrian Nastase (sotia sa Rodica Odobescu, fost director general al Tarom, este sora Danei Nastase).
City Insurance, o companie specializata pe nisa asigurarilor de calatorie, a fost infiintata in 1998 si are afaceri anuale de circa 300 milioane de lei. Cea mai mare parte a businessului companiei se deruleaza pe piata italiana, unde subscrie pe baza pasaportului european privind libera circulatie a serviciilor.
joi, 28 februarie 2013
Allianz-Tiriac are aplicatie online de avizare a daunelor
Allianz-Tiriac, o companie de top din piata asigurarilor generale, a lansat o aplicatie online prin care clientii pot notifica daunele auto si la locuinte sau se pot programa pentru constatarea acestora. Astfel, persoanele care detin o polita de asigurare emisa de companie si care inregistreaza daune pe contracte CASCO, de raspundere civila auto sau property pot transmite online datele necesare, notificarea online avand drept scop reducerea timpului de solutionare a dosarelor de despagubire.
In cadrul programului vor functiona 140 de centre de constatare din Bucuresti si din tara.
Allianz-Tiriac se situa la finalul anului trecut pe locul trei in piata asigurarilor generale, avand peste un milion de contracte in vigoare.
Peste 500.000 de masini circula fara RCA in Romania
Peste o jumatate de milion de masini din Romania circula fara asigurare pe sosele. Printre acestea, se numara si automobilele inmatriculate in Bulgaria. Soferii romani loviti de aceste masini, se plang ca service-urile auto din Romania nu mai accepta sa faca reparatii in baza politelor de asigurare emise de catre societatile bulgaresti de peste 8 luni.
Anul trecut, in Romania masinile inmatriculate in strainatate au provocat peste 9.800 de accidente. Aproape o treime dintre ele au fost provocate de masini inmatriculate in Bulgaria. Pentru a corecta aceasta situatie, Ministerul de Interne vrea sa limiteze dreptul romanilor de a conduce masini inmatriculate in strainatate la 30 de zile. Liviu Stoicescu, presedinte Biroul Asiguratorilor Auto din Romania, a facut declaratii cu privire la aceasta situatie.
Care este cea mai mare problema - frauda, soferi indisciplinati sau lipsa asigurarilor?
In viziunea lui Muzaffer AKTAS, Managing Director la WILLIS Re UK, toti cei trei factori mentionati in titlul acestui material reprezinta principalele provocari cu care se confrunta in momentul de fata asiguratorii pe segmentul auto.
Aflati mai multe >>
"Problema fraudei este indelung dezbatuta si este cu atat mai greu de eliminat cu cat imbraca cele mai diverse forme. Vorbim despre frauda sistematica sau ocazionala, despre frauda produsa de asigurat, uneori de politie sau chiar de asigurator", a declarat Muzaffer AKTAS.
Reprezentantul WILLIS Re UK considera si ca se impune un control mai atent al soferilor. Permisele auto acordate prea usor, numarul mare de abateri pe care un conducator auto le poate face pana la momentul in care i se suspenda permisul si pedepsele prea mici pentru evenimente majore de tipul condusului sub influenta bauturilor alcoolice sau a drogurilor - reprezinta numai cateva dintre problemele pentru care trebuie gasite solutii.
De asemenea, numarul mare de vehicule neasigurate din unele state constituie un aspect care trebuie sa isi gaseasca rezolvarea in cel mai scurt timp. Un exemplu pe care Muzaffer AKTAS ni-l va oferi in prezentarea sa este Vietnamul, tara unde peste 20% din autoturisme si peste 70% din motociclete nu au o asigurare valabila.
"Trebuie sa te coste mai mult sa nu ai asigurare decat sa inchei o polita de asigurare. Numai atunci ne putem gandi serios ca aceasta problema se va rezolva", a mai declarat Muzaffer AKTAS.
Posta Romana cauta asigurator pentru viitorul parc auto
Compania Nationala Posta Romana va organiza in aprilie o licitatie pentru contractarea de servicii de asigurare obligatorie de raspundere civila auto, pentru o perioada de un an, pentru un numar de 607 autovehicule. Valoarea estimata a contractului de asigurare a parcului auto este de 839.700 lei, potrivit anuntului de participare publicat de companie pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice.
Compania va atribui contractul pe baza criteriului "cel mai scazut pret", la licitatie avand posibilitatea sa participe toti asiguratorii autorizati de CSA pe linia asigurarilor RCA.
Garantia de participare la licitatie este de 12.000 lei, iar termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 10 aprilie 2013.
Parcul auto al Postei Romane numara 607 autovehicule, din care 516 autoutilitare tip furgon, 82 vehicule tip autosasiu si 9 remorci, potrivit caietului de sarcini.
In cursul acestei luni, Posta Romana a anuntat ca va organiza in aprilie o licitatie deschisa pentru cumpararea celor 607 autovechicule (noi si second hand) in leasing financiar. Contractul, incheiat pe o perioada de trei ani, are o valoare estimata la 8,23 mil. EUR, cu TVA.
Potrivit caietului de sarcini, contractul de leasing include si asigurarea CASCO pentru autovehicule, care acopera "despagubiri pentru avarii in stationare sau in mers, cu fransiza zero, conform conditiilor de asigurare, pe teritoriul Romaniei".
Posta Romana trebuie sa achizitioneze de urgenta cele 607 autovehicule, ca urmare a faptului ca in luna aprilie expira contractul de leasing operational incheiat in anul 2008 pentru 727 de masini prin PORSCHE Mobility, compania trebuind sa returneze peste 90% din flota auto inchiriata, potrivit Hotnews.ro.
AXA Romania se orienteaza catre segmentul corporate
AXA Romania a incheiat anul 2012 cu un volum al primelor brute subscrise de 32,5 mil. lei, in crestere cu aproximativ 31% comparativ cu nivelul de 24,8 mil. lei din 2011 (date preliminare). Avansul inregistrat de companie nu a fost insa suficient pentru atingerea obiectivului financiar propus pentru anul trecut, de dublare a cifrei de afaceri pana la 50 mil. lei.
Pe parcursul anului 2012, "primele corespunzatoare politelor nou subscrise (...) pentru clientii individuali au inregistrat o crestere semnificativa de 74%. (...) AXA a continuat sa isi consolideze si operatiunile de asigurari de grup, primele corespunzatoare politelor nou subscrise pentru clientii corporativi inregistrand, de asemenea, o crestere de 20%", se arata in comunicatul de presa al asiguratorului.
"Aceste rezultate pozitive sustinute se datoreaza in mare parte investitiilor in dezvoltarea retelei de distributie, precum si a investitiilor media in comunicarea sustinuta pe care AXA a avut-o cu consumatorii romani pe intreg parcursul anului trecut. AXA Romania si-a extins operatiunile prin cresterea retelei de distributie de la 41 la 51 de agentii in 2012, avand astazi peste 700 de consultanti financiari la dispozitia clientilor si potentialilor sai clienti din intreaga tara", a declarat Violeta CIUREL, Presedinte si CEO al AXA Romania.
In ceea ce priveste rezultatele pe principalele clase de asigurari din portofoliul companiei, AXA Romania a realizat subscrieri de 21,7 mil. lei pe clasa asigurarilor de viata si anuitatilor, reprezentand 66,7% din totalul afacerilor. Prime brute in valoare de 9,2 mil. lei au fost inregistrate pe clasa asigurarilor de sanatate (28,3% din total) si 1,3 mil. lei pentru asigurari de casatorie si de nastere (4,1% din total).
Excluzand afacerile realizate pe liniile de asigurari de sanatate, respectiv si de accidente si boala, si referindu-ne strict la segmentul asigurarilor de viata, cota de piata a AXA a crescut de la 1% in 2011, la 1,3% la finalul lui 2012.
Anul trecut, AXA Romania a lansat o serie de produse dedicate mai multor tipuri de clienti, precum cele patru pachete de asigurari de sanatate MedProtector si asigurarea cu componenta de investitie controlabila, AXA revizuind, de asemenea, si asigurarea cu componenta de pensie. Pentru 2013, planul de dezvoltare vizeaza sectorul corporate.
"Ne vom concentra pe profesionalizarea continua a retelei noastre de retail, dar si pe dezvoltarea diviziei dedicate segmentului corporativ, mai ales ca in acest moment avem deplina incredere in competitivitatea si complexitatea ofertei noastre de solutii financiare pentru angajatii companiilor mari si medii", a afirmat Violeta CIUREL.
La sfarsitul anului trecut, piata asigurarilor de viata totaliza 1,8 mld. lei, in crestere cu 3,8% fata de anul anterior. Cei mai mari jucatori din piata au fost ING Asigurari de Viata, BCR Asigurari de Viata VIG si METROPOLITAN Life, aceste trei societati realizand peste doua treimi din totalul pietei de asigurari de viata, in timp ce primele 10 companii au generat 93% din totalul subscrierilor. Click aici pentru a vedea topul companiilor de asigurari de viata la finalul anului 2012.
Sursa: 1asig.ro
miercuri, 27 februarie 2013
Deputatii au aprobat infiintarea Autoritatii de Supraveghere Financiara
Camera Deputatilor a adoptat marti, cu 286 de voturi "pentru", 5 voturi "impotriva" si 20 de abtineri, Ordonanta de urgenta nr. 93/2012 privind infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF).
Avand in vedere obiectul si continutul sau, proiectul de act normativ face parte din categoria legilor organice, Camera Deputatilor fiind prima Camera sesizata. In continuare, proiectul de lege va intra in dezbaterea comisiilor din Senat, camera decizionala.
Ordonanta de urgenta are ca obiect de reglementare infiintarea Autoritatii de Supraveghere Financiara, ca autoritate administrativa autonoma, de specialitate, cu personalitate juridica, independenta, autofinantata, care isi exercita activitatea prin preluarea tuturor atributiilor si prerogativelor Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) si Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
marți, 26 februarie 2013
Romanii nu sunt de acord cu introducerea sistemului de coplata
Peste jumatate dintre romani nu sunt de acord cu introducerea sistemului de coplata in sectorul sanitar, conform unui studiu realizat de Aspen Romania si preluat de Mediafax.
Masura urmeaza sa fie aplicata din martie si presupune introducerea unei sume fixe, de maximum 10 lei. Potrivit studiului, 68% dintre persoanele intervievate considera ca introducerea coplatei pentru serviciile spitalicesti nu va avea un efect semnificativ in privinta imbunatatirii serviciilor oferite, 78% dintre romani dezaproba intentia Ministerului Sanatatii de a reduce numarul serviciilor medicale oferite gratuit prin intermediul asigurarii obligatorii de sanatate.
In privinta increderii in institutiile medicale, serviciul SMURD conduce cu 88%, urmate de serviciile medicale private cu 75% si ambulanta cu 49%. CNAS se bucura de increderea a 12% dintre romani, iar Ministerul Sanatatii de doar 11%.
Cele mai apreciate spitale publice din Capitala sunt Universitar, Militar Central si Floreasca. Dintre respondentii care au declarat ca sufera de o boala cronica pentru care li s-a prescris tratament de lunga durata, 62% au declarat ca in ultimele trei luni li s-a intamplat frecvent sa nu gaseasca medicatia prescrisa in mai mult de 3 farmacii, sau chiar sa nu o gaseasca deloc.
La studiu au raspuns 3.268 de oameni, cu varste intre 20 si 60 de ani. Datele au fost culese in orase, intre 1 si 12 februarie 2013.
Sursa: Mediafax
AXA Asigurari investeste inca 10 milioane de euro anul acesta
Gigantul francez din industria asigurarilor AXA intentioneaza sa cheltuiasca anul acesta 10,5 milioane de euro pentru extinderea retelei de vanzari si campania de promovare a subsidiarei din Romania. Investitiile francezilor, care au intrat pe piata in 2010, ar urma sa ajunga astfel la circa 40 mil. euro.
AXA a investit pana la sfarsitul anului trecut 29,3 milioane de euro in dezvoltarea unei retele de 51 de agentii, atragerea a 700 de consultanti financiari si promovare. La acestea se adauga si cheltuielile initiale cu achizitia companiei Omniasig Life, baza pe care francezii si-au dezvoltat afacerile locale.
AXA Asigurari a ajuns anul trecut la afaceri de 32,5 milioane de lei (7,3 mil. euro), in crestere cu 31%. Compania a ratat totusi tinta de 45 milioane de lei prime brute subscrise anuntata la jumatate anului trecut, ceea ce ar fi insemnat practic o dublare a afacerilor fata de 2011.
AXA nu a urcat nici anul trecut in topul celor mai mari companii din asigurari de viata, ocupand pozitia a 11-a, potrivit unor surse din piata.
Cei mai mari jucatori din asigurari de viata sunt ING Asigurari, BCR Asigurari de Viata si Alico. AXA anuntase planuri ambitioase odata cu lansarea oficiala pe piata locala si viza o retea teritoriala de o suta de unitati, recrutarea a 2.000 de consultanti, dar si un loc intre primii cinci asiguratori de viata intr-un interval de trei ani.
Sursa: Ziarul Financiar
vineri, 22 februarie 2013
Schimbari pe podiumul asigurarilor generale
Primele 10 companii active pe segmentul de asigurari
generale au raportat pentru anul 2012 un volum total de prime brute subscrise
de circa 6,1 mld. lei (1,4 mld. EUR), in crestere in valoare absoluta cu circa
400 mil. lei fata de anul 2011, arata datele financiare preliminare
centralizate de Revista de Specialitate INSURANCE Profile.
ASTRA Asigurari revine pe prima pozitie a ierarhiei
alcatuite dupa criteriul subscrierilor, devansand cu circa 81 mil. lei OMNIASIG
VIG, companie care s-a aflat in fruntea acestui clasament atat la jumatatea
anului 2012, cat si la finele primelor trei trimestre. ALLIANZ-TIRIAC
completeaza podiumul, cu afaceri de aproape 807 mil. lei, in vreme ce GROUPAMA
Asigurari (761 mil. lei) si ASIROM VIG (512 mil. lei) ocupa urmatoarele doua
pozitii.
Dintre companiile care alcatuiesc Top 10, cele mai
semnificative majorari in valori absolute ale volumului de subscrieri au fost
raportate de EUROINS Romania (+160 mil. lei) si UNIQA Asigurari (+122 mil.
lei). In acelasi timp, la polul opus, cele mai mari scaderi le-au inregistrat,
potrivit estimarilor, OMNIASIG VIG, de -175 mil. lei (n.red.: pentru anul 2011
au fost insumate rezultatele BCR Asigurari si OMNIASIG) si GENERALI Romania, de
-58 mil. lei.
Rezultatele preliminare inregistrate de piata
asigurarilor pentru anul 2012 le veti putea citi in premiera in Numarul 1/2013
al Revistei de Specialitate INSURANCE Profile.
Sursa: Xprimm
marți, 19 februarie 2013
Daunele produse de caderea meteoritilor sunt acoperite de asigurarile facultative
Detinatorii unei polite de asigurare facultativa pentru
locuinte sau CASCO, sunt despagubiti in cazul undei de soc provocate de
explozii si caderii unui meteorit, precum cel care a cazut in Rusia saptamana
trecuta. Meteoritul a explodat deasupra Muntilor Urali din Rusia centrala,
provocand in sase orase pagube totale estimate la 33 mil. USD.
Majoritatea daunelor au fost provocate de undele de soc
produse de dezintegrarea meteoritului in atmosfera. Academia rusa de stiinte a
calculat ca meteoritul a intrat in atmosfera cu o viteza de 54.000 kilometri la
ora si s-a dezintegrat la circa 50 de kilometri altitudine. Inainte de a intra
in atmosfera terestra, meteoritul avea o greutate de zece tone si a explodat de
noua ori cu o forta a deflagratiei de 20 de ori mai mare decat a bombei de la
Hiroshima.
Forta exploziilor a fost intr-atat de puternica incat a
distrus ferestre, televizoare, antene de satelit etc., si au fost ranite cateva
sute de persoane. De asemenea, cel putin 4.000 de locuinte si sedii de firme au
suferit daune, urmand ca in decurs de o saptamana toate ferestrele sparte sa
fie inlocuite, avand in vedere temperaturile scazute din regiune de minus 12°C in timpul zilei.
Pietele de asigurari dezvoltate au de regula produse
multi-risc cu polite complexe care acopera toate riscurile, iar acestea includ
si pagube provocate de caderea unui meteorit. Asadar, in cazul in care daunele
produse de caderile de corpuri nu sunt listate printre excluderi in politele
incheiate, acestea sunt, in general, acoperite.
Noua taxa auto aprobata de guvern
In sedinta de guvern de astazi a fost aprobat proiectul
referitor la timbrul de mediu, denumirea sub care este promovata noua taxa
auto. Despre noua taxa auto se vorbeste de la inceputul acestui an.
In formula actuala, aceasta nemultumea producatorii
auto, in conditiile in care fixeaza, considera acestia, niveluri reduse pentru
masinile puternic poluante. Ca urmare, in cea mai recenta sedinta de guvern
autoritatile au propus ca pentru achizitia de masini putin poluante sau
electrice sa se acorde prime.
Ce prevede proiectul de pe site-ul ministerului
In raport cu actuala formula a taxei de prima
inmatriculare, formula timbrului de mediu ia in calcul integral emisiile de carbon.
Conform propunerii prezentate, timbrul de mediu va lua
in calcul doar emisiile poluante de dioxid de carbon, spre deosebire de
sistemul actual in care este calculata si cilindreea. Emisia de dioxid de
carbon va fi luata in calcul integral la stabilirea valorii timbrului de mediu,
in conditiile in care in prezent aceste emisii au o proportie de doar 30% la
stabilirea taxei auto.
Pentru masinile non-euro, euro 1 sau euro 2, timbrul de
mediu are o valoare mai mica decat taxa de prima inmatriculare sau de prima
vanzare. Diferenta poate ajunge si la 90%.
Pentru motorizarile euro 3 sau euro 4, care constituie
ponderea majoritara a masinilor din circulatie, timbrul de mediu are o valoare
cu circa 10- 15% mai mare decat cea a taxei de prima inmatriculare, sustine
Rovana Plumb, ministrul Mediului. In unele cazuri diferenta este insa mult mai
mare.
Masinile cu motorizari euro 6, masinile electrice si
masinile hibrid nu vor plati timbrul de mediu. In ceea ce priveste tehnologiile
Euro 5 nivelul taxei va fi asemanator cu nivelul taxei actuale, in unele cazuri
fiind insa usor mai redus.
Alte prevederi importante ale proiectului de ordonanta
- Se aplica doar autoturismelor M1 (destinate
transportului de persoane care au, in afara scaunului conducatorului, cel mult
opt locuri pe scaune), cu maxim 8+1 locuri.Vehiculele comerciale vor plati taxa
auto in actuala forma, chiar si dupa aprobarea timbrului de mediu
- Se aplica o singura data pentru intreaga perioada de
rulare a vehiculului
- Masinile care nu au achitat taxa de prima
inmatriculare sau au primit inapoi taxa de prima inmatriculare printr-o decizie
a instantei trebuie sa achite noul timbru de mediu.
O noutate pe care ar putea-o aduce deciziile din sedinta
de guvern de astazi este taxarea diferentiata a masinilor in functie de
combustibilul folosit, respectiv benzina sau motorina, propunerea ministrului
Mediului, Rovana Plumb, fiind ca masinile pe motorina sa fie plateasca un
impozit mai mare, deoarece sunt mai poluante.
De asemenea, in sedinta de guvern de miercurea trecuta
Ponta a promis ca va institui prime pentru masinile putin poluante (hibride) si
pentru cele electrice.
Timbrul de mediu ar urma sa intre in vigoare in cursul
lunii martie.
Sursa: Evenimentul Zilei
Deputatii decid azi cine va putea sa vanda asigurari facultative de locuinta
O propunere legislativa care ar putea zdruncina piata
asigurarilor facultative de locuinte se afla pe ordinea de zi a sedintei de
plen a Camerei Deputatilor. Proiectul, o initiativa din 2010 a Deputatului
Mihai Tudose, modifica un articol din Legea nr. 260/2008.
Astfel, doar companiile actionare PAID ar mai putea sa
vanda asigurari facultative de locuinta, care sa acopere cele trei riscuri
obligatorii - cutremur, alunecare de teren sau inundatie. Desi Senatul a
respins modificarea actului normativ, Camera Deputatilor este for decizional in
acest caz.
Aceasta propunere va afecta in mod direct trei mari
jucatori de pe piata asigurarilor facultative: Allianz-Tiriac, Asirom si
Omniasig, care nu fac parte din actionariatul PAID.
Ca urmare, daca deputatii vor aproba proiectul, cele
trei companii vor fi nevoite sa intre in actionariatul PAID, in contextul in
care CSA a adoptat o norma prin care a facilitat procedura de intrare in PAID
pentru alte companii de asigurare interesate. Pana in prezent, insa, nici unul
din marii jucatori nu a aratat oficial vreo intentie in acest sens.
In proiectul propus de deputatul Mihai Tudose, se
mentioneaza ca "prin aceasta propunere de modificare si completare a Legii
nr. 260/208, se doreste introducerea unor preceduri de ordin tehnic in Legea nr.
260/2008 specifice activitatii de asigurare, astfel incat sa se asigurare
premisele necesare pentru o buna functionare a mecanismelor instituite prin
acest act normativ, ca de exemplu: asigurarea unei mai bune flexbilitati in
modificarea valorii sumelor asigurate obligatoriu si a primelor, in functie de rezultatele
din anii anteriori, precum si limitarea posibilitatii de control asupra PAID a
unor societati de asigurare care fac parte din grupuri, in detrimentul
societatilor de asigurare care nu fac parte dintr-un grup, corelandu-se astfel
precederile Legii nr. 260/208 cu cele din Legea nr. 32/2000 cu modificarile si comepltarile
ulterioare.
Sursa: Wall-Street
Camera Deputatilor decide astazi cine are dreptul sa vanda asigurari facultative de locuinta
O propunere legislativa care ar putea zdruncina piata
asigurarilor facultative de locuinte, se afla pe ordinea de zi a sedintei de
plen a Camerei Deputatilor.
Proiectul, o initiativa din 2010 a Deputatului Mihai
Tudose, modifica un articol din Legea nr. 260/2008. Astfel, doar companiile
actionare PAID ar mai putea sa vanda asigurari facultative de locuinta, care sa
acopere cele trei riscuri obligatorii - cutremur, alunecare de teren sau inundatie.
Desi Senatul a respins modificarea actului normativ, Camera Deputatilor este
for decizional in acest caz.
Proiectul de lege prevede ca alineatul (9) al
articolului 3 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Nu intra sub incidenta prezentei legi persoanele
fizice si juridice, care incheie o asigurare facultativa a locuintelor, care sa
acopere toate riscurile prevazute in asigurarea obligatorie, in conditiile in
care aceste polite facultative sunt emise de asiguratorii membri PAID".
Adoptarea acestei propuneri afecteaza in mod direct trei
mari jucatori de pe piata asigurarilor facultative: ALLIANZ-TIRIAC, ASIROM si
OMNIASIG, care nu fac parte din actionariatul PAID.
Recent, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a adoptat
o norma prin care a facilitat procedura de intrare in PAID pentru alte companii
de asigurare interesate, insa pana la aceasta ora nici unul din marii jucatori
nu si-a manifestat oficial intentia de a deveni actionar al PAID.
Sursa: Xprimm
luni, 18 februarie 2013
Harababura in raportarea reclamatiilor la asigurari
Societatile de asigurare au obligatia sa prezinte pe
site-urile proprii o statistica a numarului de petitii pe care clientii le-au
depus catre CSA. Legislatia prevede structura dupa care trebuie publicate
aceste statistici, dar fiecare societate a interpretat indicatorii cum a crezut
de cuviinta, astfel ca datele nu sunt comparabile.
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a dispus
printr-un ordin din 2012, ca fiecare societate de asigurare sa isi informeze
clientii printr-o pagina dedicata pe propriul website, asupra numarului de
reclamatii si petitii pe care clientii le-au depus la CSA.
Statistica trebuie sa cuprinda date din anul precedent,
precum si cele mai recente trei luni.
De asemenea, pe langa numarul de petitii inregistrate,
societatile trebuie sa ofere detalii despre numarul total de petitii
intemeiate, numarul de petitii intemeiate referitoare la dosare de dauna,
respectiv dosare de dauna achitate, precum si numarul de petitii finalizate
nefavorabil.
Datele nu pot fi interpretate de clienti
Clientii care ar dori sa isi formeze o imagine de
ansamblu asupra pietei sau ar dori sa compare doua societati de asigurare in
functie de numarul clientilor nemultumiti, se afla in fata unei situatii
imposibile.
Societatile de asigurare au interpretat diferit
indicatorii solicitati prin legislatie astfel incat datele privind numarul de
petitii intemeiate poate insemna pentru o societate “numarul de reclamatii
solutionate in favoarea clientilor”, in timp ce pentru alte societate cifrele
trecute in tabel au o cu totul alta semnificatie.
Mai mult, niciuna dintre societatile de asigurare nu
ofera detalii, explicatii sau definitii cu privire la indicatorii utilizati.
Este adevarat, nici ordinul CSA nu este mai clar si nu
ofera definitii cu privire la ceea ce ar trebui sa reflecte statisticile.
Ordinul cuprinde o definitie generala a petitiei, respectiv orice reclamatie
sau sesizare prin care un asigurat isi exprima nemultumirea.
Chiar si asa insa, din mai 2012 si pana in prezent, se
pare ca CSA nu a observat diferentele de interpretare a datelor si nici
societatile de asigurare nu au venit sa ceara lamuriri.
Cat de multi reclamanti au societatile de asigurare?
Daca ar fi sa adunam totusi numarul total de petitii
prezentate de societatile de asigurare, in luna ianuarie, 1.276 de clienti au
facut reclamatii la CSA. Totalul nu include si reclamatiile facute de clientii
Carpatica Asig, deoarece site-ul societatii de asigurare, si implicit
statisticile oferite clientilor, sunt indisponibile, dar include reclamatiile
clientilor Asirom, Omniasig, Groupama, Generalli Asigurari, Allianz Tiriac,
Astra, Uniqa si Euroins.
Cele mai multe reclamatii s-au facut impotriva Astra
Asigurari, 359 petitii depuse, si Euroins, cu 424 petitii catre CSA.
Cele mai putine reclamatii s-au depus impotriva Allianz,
respectiv 21, Generalli Asigurari, cu 23 petitii, si Groupama, cu 27 de
petitii.
Mai interesant este insa numarul de petitii solutionate
nefavorabil, prin care se poate presupune ca se raporteaza numarul de clientii
carora CSA nu le-a dat dreptate.
Conform datelor prezentate de societatile de asigurare,
cu exceptia Carpatica, numarul acestora se ridica la 276, respectiv 21,6% din
total. In concluzie, peste 88% dintre clientii care au depus o petitie la CSA
au primit o solutionare pozitiva.
Procentul cel mai ridicat se regaseste in cazul Astra
Asigurari, unde din 359 de petitii doar 2 clienti nu au avut dreptate, si in
cazul Euroins, unde din 424 de petitii, doar 8 au fost solutionate nefavorabil.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)