vineri, 22 februarie 2013

Schimbari pe podiumul asigurarilor generale


Podiumul asigurarilor generale
Primele 10 companii active pe segmentul de asigurari generale au raportat pentru anul 2012 un volum total de prime brute subscrise de circa 6,1 mld. lei (1,4 mld. EUR), in crestere in valoare absoluta cu circa 400 mil. lei fata de anul 2011, arata datele financiare preliminare centralizate de Revista de Specialitate INSURANCE Profile.

ASTRA Asigurari revine pe prima pozitie a ierarhiei alcatuite dupa criteriul subscrierilor, devansand cu circa 81 mil. lei OMNIASIG VIG, companie care s-a aflat in fruntea acestui clasament atat la jumatatea anului 2012, cat si la finele primelor trei trimestre. ALLIANZ-TIRIAC completeaza podiumul, cu afaceri de aproape 807 mil. lei, in vreme ce GROUPAMA Asigurari (761 mil. lei) si ASIROM VIG (512 mil. lei) ocupa urmatoarele doua pozitii.

Dintre companiile care alcatuiesc Top 10, cele mai semnificative majorari in valori absolute ale volumului de subscrieri au fost raportate de EUROINS Romania (+160 mil. lei) si UNIQA Asigurari (+122 mil. lei). In acelasi timp, la polul opus, cele mai mari scaderi le-au inregistrat, potrivit estimarilor, OMNIASIG VIG, de -175 mil. lei (n.red.: pentru anul 2011 au fost insumate rezultatele BCR Asigurari si OMNIASIG) si GENERALI Romania, de -58 mil. lei.

Rezultatele preliminare inregistrate de piata asigurarilor pentru anul 2012 le veti putea citi in premiera in Numarul 1/2013 al Revistei de Specialitate INSURANCE Profile.


Top 10 societati de asigurare primul trimestru 2013


Sursa: Xprimm
Aflati mai multe >>

marți, 19 februarie 2013

Daunele produse de caderea meteoritilor sunt acoperite de asigurarile facultative

Meteoritul din Russia
Detinatorii unei polite de asigurare facultativa pentru locuinte sau CASCO, sunt despagubiti in cazul undei de soc provocate de explozii si caderii unui meteorit, precum cel care a cazut in Rusia saptamana trecuta. Meteoritul a explodat deasupra Muntilor Urali din Rusia centrala, provocand in sase orase pagube totale estimate la 33 mil. USD.


Majoritatea daunelor au fost provocate de undele de soc produse de dezintegrarea meteoritului in atmosfera. Academia rusa de stiinte a calculat ca meteoritul a intrat in atmosfera cu o viteza de 54.000 kilometri la ora si s-a dezintegrat la circa 50 de kilometri altitudine. Inainte de a intra in atmosfera terestra, meteoritul avea o greutate de zece tone si a explodat de noua ori cu o forta a deflagratiei de 20 de ori mai mare decat a bombei de la Hiroshima.

Pagube produse de explozia meteoritului din Russia
Forta exploziilor a fost intr-atat de puternica incat a distrus ferestre, televizoare, antene de satelit etc., si au fost ranite cateva sute de persoane. De asemenea, cel putin 4.000 de locuinte si sedii de firme au suferit daune, urmand ca in decurs de o saptamana toate ferestrele sparte sa fie inlocuite, avand in vedere temperaturile scazute din regiune de minus 12°C in timpul zilei.
Pagube produse de explozia meteoritului din Russia
Pietele de asigurari dezvoltate au de regula produse multi-risc cu polite complexe care acopera toate riscurile, iar acestea includ si pagube provocate de caderea unui meteorit. Asadar, in cazul in care daunele produse de caderile de corpuri nu sunt listate printre excluderi in politele incheiate, acestea sunt, in general, acoperite.
Aflati mai multe >>

Noua taxa auto aprobata de guvern


Noua taxa auto aprobata de guvern
In sedinta de guvern de astazi a fost aprobat proiectul referitor la timbrul de mediu, denumirea sub care este promovata noua taxa auto. Despre noua taxa auto se vorbeste de la inceputul acestui an.

In formula actuala, aceasta nemultumea producatorii auto, in conditiile in care fixeaza, considera acestia, niveluri reduse pentru masinile puternic poluante. Ca urmare, in cea mai recenta sedinta de guvern autoritatile au propus ca pentru achizitia de masini putin poluante sau electrice sa se acorde prime.

Ce prevede proiectul de pe site-ul ministerului


In raport cu actuala formula a taxei de prima inmatriculare, formula timbrului de mediu ia in calcul integral emisiile de carbon.

Conform propunerii prezentate, timbrul de mediu va lua in calcul doar emisiile poluante de dioxid de carbon, spre deosebire de sistemul actual in care este calculata si cilindreea. Emisia de dioxid de carbon va fi luata in calcul integral la stabilirea valorii timbrului de mediu, in conditiile in care in prezent aceste emisii au o proportie de doar 30% la stabilirea taxei auto.

Pentru masinile non-euro, euro 1 sau euro 2, timbrul de mediu are o valoare mai mica decat taxa de prima inmatriculare sau de prima vanzare. Diferenta poate ajunge si la 90%.

Pentru motorizarile euro 3 sau euro 4, care constituie ponderea majoritara a masinilor din circulatie, timbrul de mediu are o valoare cu circa 10- 15% mai mare decat cea a taxei de prima inmatriculare, sustine Rovana Plumb, ministrul Mediului. In unele cazuri diferenta este insa mult mai mare.

Masinile cu motorizari euro 6, masinile electrice si masinile hibrid nu vor plati timbrul de mediu. In ceea ce priveste tehnologiile Euro 5 nivelul taxei va fi asemanator cu nivelul taxei actuale, in unele cazuri fiind insa usor mai redus.

Alte prevederi importante ale proiectului de ordonanta


- Se aplica doar autoturismelor M1 (destinate transportului de persoane care au, in afara scaunului conducatorului, cel mult opt locuri pe scaune), cu maxim 8+1 locuri.Vehiculele comerciale vor plati taxa auto in actuala forma, chiar si dupa aprobarea timbrului de mediu

- Se aplica o singura data pentru intreaga perioada de rulare a vehiculului

- Masinile care nu au achitat taxa de prima inmatriculare sau au primit inapoi taxa de prima inmatriculare printr-o decizie a instantei trebuie sa achite noul timbru de mediu.

O noutate pe care ar putea-o aduce deciziile din sedinta de guvern de astazi este taxarea diferentiata a masinilor in functie de combustibilul folosit, respectiv benzina sau motorina, propunerea ministrului Mediului, Rovana Plumb, fiind ca masinile pe motorina sa fie plateasca un impozit mai mare, deoarece sunt mai poluante.

De asemenea, in sedinta de guvern de miercurea trecuta Ponta a promis ca va institui prime pentru masinile putin poluante (hibride) si pentru cele electrice.

Timbrul de mediu ar urma sa intre in vigoare in cursul lunii martie.


Sursa: Evenimentul Zilei
Aflati mai multe >>

Deputatii decid azi cine va putea sa vanda asigurari facultative de locuinta


Polita de asigurare a locuintelor impotriva dezastrelor naturale
O propunere legislativa care ar putea zdruncina piata asigurarilor facultative de locuinte se afla pe ordinea de zi a sedintei de plen a Camerei Deputatilor. Proiectul, o initiativa din 2010 a Deputatului Mihai Tudose, modifica un articol din Legea nr. 260/2008.

Astfel, doar companiile actionare PAID ar mai putea sa vanda asigurari facultative de locuinta, care sa acopere cele trei riscuri obligatorii - cutremur, alunecare de teren sau inundatie. Desi Senatul a respins modificarea actului normativ, Camera Deputatilor este for decizional in acest caz.

Aceasta propunere va afecta in mod direct trei mari jucatori de pe piata asigurarilor facultative: Allianz-Tiriac, Asirom si Omniasig, care nu fac parte din actionariatul PAID.

Ca urmare, daca deputatii vor aproba proiectul, cele trei companii vor fi nevoite sa intre in actionariatul PAID, in contextul in care CSA a adoptat o norma prin care a facilitat procedura de intrare in PAID pentru alte companii de asigurare interesate. Pana in prezent, insa, nici unul din marii jucatori nu a aratat oficial vreo intentie in acest sens.

In proiectul propus de deputatul Mihai Tudose, se mentioneaza ca "prin aceasta propunere de modificare si completare a Legii nr. 260/208, se doreste introducerea unor preceduri de ordin tehnic in Legea nr. 260/2008 specifice activitatii de asigurare, astfel incat sa se asigurare premisele necesare pentru o buna functionare a mecanismelor instituite prin acest act normativ, ca de exemplu: asigurarea unei mai bune flexbilitati in modificarea valorii sumelor asigurate obligatoriu si a primelor, in functie de rezultatele din anii anteriori, precum si limitarea posibilitatii de control asupra PAID a unor societati de asigurare care fac parte din grupuri, in detrimentul societatilor de asigurare care nu fac parte dintr-un grup, corelandu-se astfel precederile Legii nr. 260/208 cu cele din Legea nr. 32/2000 cu modificarile si comepltarile ulterioare.


Sursa: Wall-Street
Aflati mai multe >>

Camera Deputatilor decide astazi cine are dreptul sa vanda asigurari facultative de locuinta


Sedinta de plen a Camera Deputatilor
O propunere legislativa care ar putea zdruncina piata asigurarilor facultative de locuinte, se afla pe ordinea de zi a sedintei de plen a Camerei Deputatilor.

Proiectul, o initiativa din 2010 a Deputatului Mihai Tudose, modifica un articol din Legea nr. 260/2008. Astfel, doar companiile actionare PAID ar mai putea sa vanda asigurari facultative de locuinta, care sa acopere cele trei riscuri obligatorii - cutremur, alunecare de teren sau inundatie. Desi Senatul a respins modificarea actului normativ, Camera Deputatilor este for decizional in acest caz.

Proiectul de lege prevede ca alineatul (9) al articolului 3 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Nu intra sub incidenta prezentei legi persoanele fizice si juridice, care incheie o asigurare facultativa a locuintelor, care sa acopere toate riscurile prevazute in asigurarea obligatorie, in conditiile in care aceste polite facultative sunt emise de asiguratorii membri PAID".

Adoptarea acestei propuneri afecteaza in mod direct trei mari jucatori de pe piata asigurarilor facultative: ALLIANZ-TIRIAC, ASIROM si OMNIASIG, care nu fac parte din actionariatul PAID.

Recent, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a adoptat o norma prin care a facilitat procedura de intrare in PAID pentru alte companii de asigurare interesate, insa pana la aceasta ora nici unul din marii jucatori nu si-a manifestat oficial intentia de a deveni actionar al PAID.


Sursa: Xprimm
Aflati mai multe >>

luni, 18 februarie 2013

Harababura in raportarea reclamatiilor la asigurari


Societatile de asigurare au obligatia sa prezinte pe site-urile proprii o statistica a numarului de petitii pe care clientii le-au depus catre CSA.
Societatile de asigurare au obligatia sa prezinte pe site-urile proprii o statistica a numarului de petitii pe care clientii le-au depus catre CSA. Legislatia prevede structura dupa care trebuie publicate aceste statistici, dar fiecare societate a interpretat indicatorii cum a crezut de cuviinta, astfel ca datele nu sunt comparabile.

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a dispus printr-un ordin din 2012, ca fiecare societate de asigurare sa isi informeze clientii printr-o pagina dedicata pe propriul website, asupra numarului de reclamatii si petitii pe care clientii le-au depus la CSA.

Statistica trebuie sa cuprinda date din anul precedent, precum si cele mai recente trei luni.

De asemenea, pe langa numarul de petitii inregistrate, societatile trebuie sa ofere detalii despre numarul total de petitii intemeiate, numarul de petitii intemeiate referitoare la dosare de dauna, respectiv dosare de dauna achitate, precum si numarul de petitii finalizate nefavorabil.

Datele nu pot fi interpretate de clienti


Clientii care ar dori sa isi formeze o imagine de ansamblu asupra pietei sau ar dori sa compare doua societati de asigurare in functie de numarul clientilor nemultumiti, se afla in fata unei situatii imposibile.

Societatile de asigurare au interpretat diferit indicatorii solicitati prin legislatie astfel incat datele privind numarul de petitii intemeiate poate insemna pentru o societate “numarul de reclamatii solutionate in favoarea clientilor”, in timp ce pentru alte societate cifrele trecute in tabel au o cu totul alta semnificatie.

Mai mult, niciuna dintre societatile de asigurare nu ofera detalii, explicatii sau definitii cu privire la indicatorii utilizati.

Este adevarat, nici ordinul CSA nu este mai clar si nu ofera definitii cu privire la ceea ce ar trebui sa reflecte statisticile. Ordinul cuprinde o definitie generala a petitiei, respectiv orice reclamatie sau sesizare prin care un asigurat isi exprima nemultumirea.

Chiar si asa insa, din mai 2012 si pana in prezent, se pare ca CSA nu a observat diferentele de interpretare a datelor si nici societatile de asigurare nu au venit sa ceara lamuriri. 

Cat de multi reclamanti au societatile de asigurare?


Daca ar fi sa adunam totusi numarul total de petitii prezentate de societatile de asigurare, in luna ianuarie, 1.276 de clienti au facut reclamatii la CSA. Totalul nu include si reclamatiile facute de clientii Carpatica Asig, deoarece site-ul societatii de asigurare, si implicit statisticile oferite clientilor, sunt indisponibile, dar include reclamatiile clientilor Asirom, Omniasig, Groupama, Generalli Asigurari, Allianz Tiriac, Astra, Uniqa si Euroins.

Cele mai multe reclamatii s-au facut impotriva Astra Asigurari, 359 petitii depuse, si Euroins, cu 424 petitii catre CSA.

Cele mai putine reclamatii s-au depus impotriva Allianz, respectiv 21, Generalli Asigurari, cu 23 petitii, si Groupama, cu 27 de petitii.

Mai interesant este insa numarul de petitii solutionate nefavorabil, prin care se poate presupune ca se raporteaza numarul de clientii carora CSA nu le-a dat dreptate.

Conform datelor prezentate de societatile de asigurare, cu exceptia Carpatica, numarul acestora se ridica la 276, respectiv 21,6% din total. In concluzie, peste 88% dintre clientii care au depus o petitie la CSA au primit o solutionare pozitiva.

Procentul cel mai ridicat se regaseste in cazul Astra Asigurari, unde din 359 de petitii doar 2 clienti nu au avut dreptate, si in cazul Euroins, unde din 424 de petitii, doar 8 au fost solutionate nefavorabil.
Aflati mai multe >>

Polita CASCO: o pagina de riscuri asigurate, trei pagini de excluderi

Inspector de daune
Cine crede ca asigurarea CASCO presupune despagubiri pentru orice dauna, in orice situatie, ar trebui sa analizeze atent cele cateva pagini de excluderi din contractele de asigurare.

Aproape toate contractele de asigurare CASCO incheiate de societatile de profil din Romania contin cel mult o pagina cu riscurile asigurate si cel putin trei pagini cu excluderi de la plata daunei. Capital a constatat acest lucru analizand, la fata locului, ofertele celor mai importante companii de asigurari. Pot aparea surprize mari mai ales ca atat angajatii asiguratorilor, cat si brokerii pe care i-am vizitat au tendinta de a se concentra 100% asupra termenilor financiari ai asigurarii, lasand la urma conditiile contractuale. Unii au fost chiar surprinsi cand am cerut detalii in ceea ce priveste excluderile prevazute in contract.

Majoritatea clauzelor care prevad situatiile cand asiguratul nu este despagubit sunt firesti si tin de culpa directa a clientului ori de lipsa de predictibilitate a anumitor evenimente. Cu toate acestea, am intalnit cazuri in care clauzele contractuale sunt mai mult decat interpretabile sau chiar priveaza clientul de despagubire in situatii asupra carora nu poate avea niciun fel de control.

Una dintre prevederile contractuale mai putin clare arata ca asiguratul nu beneficiaza de despagubire in situatia in care „nu a luat toate masurile necesare pentru limitarea pagubei“. Aceasta excludere este prezenta in contractele majoritatii societatilor importante, iar la una dintre ele se aplica nu doar in cazul daunelor din accidente, ci si in situatia in care automobilul este expus unui furt sau unei tentative de furt. Nici macar agentii respectivei societati nu ne-au putut explica cum poate un client sa limiteze paguba in cazul in care ii este furata masina.

Intr-o alta situatie, firma de asigurare spune ca nu acorda despagubiri pentru „pagubele produse ca urmare a trepidatiilor in timpul mersului“. Nici in acest caz nu am reusit sa obtinem o explicatie clara, desi am insistat si pe cale oficiala. 


Nimeni nu plateste erorile din service


Una dintre situatiile in care niciun asigurator nu va face plata daunei este aceea in care dauna este majorata ca urmare a greselilor din service, iar acest lucru se intampla in ciuda faptului ca asiguratorii au, printre unitatile de service, parteneri agreati pe care ii recomanda clientilor.

Practic, din momentul in care automobilul si-a inceput drumul catre service (incluzand eventuala tractare), valabilitatea asigurarii inceteaza. Daca, de exemplu, in urma unei greseli de reparatie, dauna constatata initial este majorata, clientului nu-i ramane decat sa ceara despagubiri service-ului. Mai mult, este exclusa de la plata chiar si situatia in care automobilul este furat in timpul in care se afla in reparatii. Asiguratorii nu platesc nici in cazul exploziei anvelopelor sau in situatia in care apar daune provocate de fenomene naturale, cum ar fi ploaia, grindina sau inghetul.

Nu sunt incluse in asigurare nici pagubele provocate motorului sau altor componente prin cresterea temperaturii si nici cele produse prin actiunea curentului electric. In cazul in care se constata ca dauna a fost majorata ca urmare a rularii in conditiile aparitiei unei defectiuni, asiguratorii refuza, de asemenea, plata. Una dintre societati aduce ca exemplu situatia in care soferul continua sa ruleze dupa ce s-a spart baia de ulei.

De asemenea, daca se constata ca partile componente ale automobilului nu au fost intretinute corespunzator, este refuzata despagubirea. Exemplul adus aici vizeaza pagubele provocate motorului sau cutiei de viteze din cauza lipsei sau insuficientei ungeri. In sfarsit, daca polita de asigurare nu are si o componenta speciala, societatea nu va plati pentru pagubele generate de tentativele de furt.


Motive "speciale" pentru a refuza plata despagubirilor:


· Trepidatii Uniqa nu acorda despagubiri pentru pagubele produse unor parti componente/subansamble ale autovehiculului asigurat, ca urmare directa a trepidatiilor in timpul mersului; 

· Exceptie Omniasig este indreptatita sa nu acorde despagubiri in situatia in care dauna a fost produsa direct sau indirect ca urmare a oricarei fapte agresive produse cu intentie, ori comisa de o terta persoana, din razbunare; 

· Neputinta Asirom nu acorda despagubiri daca, dupa comiterea furtului sau a tentativei de furt, paguba s-a marit prin neluarea intentionata de catre persoanele cuprinse in asigurare a masurilor pentru conservarea ei, pentru partea de paguba care s-a marit; 

· Iarna Mai multe societati de asigurare din Romania, printre care Generalli, Omniasig, Asirom, Astra si Groupama, platesc partial sau chiar refuza complet plata daunelor in cazul in care se constata ca automobilul asigurat nu era dotat cu anvelope speciale, iar evenimentul a avut loc iarna in conditiile unui carosabil afectat de zapada, gheata sau polei, cand anvelopele de iarna sunt obligatorii prin lege.



Sursa: Capital
Aflati mai multe >>

Mai putin de 350.000 de case mai erau asigurate printr-o polita obligatorie la inceputul lui 2013



Asigurarea obligatorie a locuintelor PADNumarul politelor obligatorii de locuinta (PAD) a ajuns la putin peste 331 mii in prima luna din acest an, fiind intr-o usoara crestere fata de luna precedenta, insa la jumatate fata de ianuarie 2012. Astfel, procentul de acoperire in asigurare obligatorie este de sub 4% la nivel national, arata datele PAID, companie care gestioneaza incheierea asigurarilor obligatorii de locuinta.

Legislatia referitoare la sistemul asigurarilor obligatorii de locuinta a ramas nemodificata, iar in acest context, viitorul PAID este incert, tinand cont de faptul ca subscrierile sunt in scadere, iar compania ar putea intra in criza de lichiditati, apreciaza unii specialisti din piata.

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a adoptat recent o norma prin care a facilitat procedura de intrare in PAID pentru alte companii de asigurare interesate. Pana la aceasta data insa, nimeni nu si-a manifestat intentia in acest sens, printre jucatorii importanti din piata care nu sunt actionari ai PAID numarandu-se companiile membre VIENNA Insurance Group, OMNIASIG si ASIROM, precum si ALLIANZ-TIRIAC. In prezent, din PAID fac parte 12 companii de asigurare.

Capitalul social al companiei este de 4,5 mil. EUR. PAID a fost constituit in noiembrie 2009, si dupa doi ani de crestere, asigurarile obligatorii de locuinta au inregistrat un declin semnificativ in 2012, din cauza neaplicarii amenzilor de catre autoritatile locale, dar si a numeroaselor modificari ale legislatiei secundare, sau a concentrarii asiguratorilor pe vanzarea politelor facultative de locuinta.

Cei mai mari jucatori pe piata de asigurari de locuinte (obligatorii si facultative) sunt ASTRA, OMNIASIG VIG, ALLIANZ-TIRIAC, GROUPAMA si GENERALI Romania.


Sursa: 1asig.ro

Aflati mai multe >>

Infiintarea ASF se amana pana pe 15 aprilie


Autoritatea de Supraveghere Financiara
Comisia Juridica din Camera Deputatilor a amanat cu o luna infiintarea Autoritatii de Supraveghere Financiara, pana la data de 15 aprilie, dar a avizat favorabil proiectul de lege. Astfel, potrivit amendamentelor adoptate de Comisie se precizeaza ca "ASF preia de la CNVM, de la CSA si de la CSSPP, pe baza de protocoale de predare-preluare incheiate cu fiecare dintre acestea, in termen de 15 zile de la data numirii membrilor Consiliului ASF, dar nu mai tarziu de 15 aprilie 2013, disponibilitatile banesti existente in conturi si patrimoniul stabilit pe baza situatiilor financiare intocmite".

De asemenea, alte modificari introduse de Comisia Juridica vizeaza faptul ca membrii Consiliului ASF trebuie sa detina o diploma de studii de invatamant superior de lunga durata in drept sau stiinte economice si sa aiba experienta de minimum 10 ani in activitatea financiara bancara si nebancara. Astfel, se schimba textul Ordonantei de Urgenta initiale, unde se prevedea ca "selectia candidatilor se face exclusiv pe baza experientei si calificarii profesionale in supravegherea sectorului financiar".

In acelasi timp, la capitolul incompatibilitati a mai fost adaugat un articol care interzice calitatea de comisar ASF persoanelor care detin "ei si/sau membrii familiilor lor pana la gradul al treilea inclusiv, direct sau indirect, o participare de cel putin 10% din capitalul acestor persoane juridice si entitati sau din drepturile de vot ori o participatie care sa permita exercitarea unei influente semnificative asupra luarii deciziilor in adunarea generala sau in consiliul de administratie a acestora".

In sedinta din 12 februarie, Comisia Juridica a avizat favorabil, cu amendamente, proiectul de lege privind aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 93/2012 privind Autoritatea de Supraveghere Financiara. Avand in vedere obiectul si continutul sau, proiectul de act normativ face parte din categoria legilor organice, Camera Deputatilor fiind prima Camera sesizata.

Umreaza ca pana pe data de 25 februarie, Comisia de Buget-Finante sa prezinte raportul asupra acestui proiect.

Sursa: Xprimm
Aflati mai multe >>

luni, 11 februarie 2013

CSA reintroduce contributia asiguratorilor RCA catre FPVS


Fondul de Protectie a Victimelor Strazii
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a reintrodus contributia obligatorie a asiguratorilor RCA catre Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, stabilind un cuantum de 1% din volumul primelor brute incasate pe aceasta clasa de asigurari. 

Contributia catre FPVS fusese eliminata complet anul trecut, conform Ordinului CSA nr.5/2012, abrogat prin Ordinul nr. 8/2013, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 84 din 07 februarie 2013.

Potrivit CSA, masura de eliminare a contributiei pe 2012 a fost luata pentru consolidarea pietei asigurarilor auto RCA, care a scazut puternic anul trecut, avand in vedere ca FPVS dispunea la acel moment de rezerve suficiente pentru a plati eventualele despagubiri.

Cuantumul contributiei suferise deja mai multe reduceri succesive in ultimii ani. La sfarsitul anului 2008, aceasta fusese diminuata de la 1,5% la 0,5% pentru exercitiul financiar aferent anului 2009, iar ulterior, in 2010, aceasta a fost redusa suplimentar, pana la 0,3%.

FPVS este un organism de garantare destinat platilor de despagubiri pentru vatamari corporale sau decese, daca autorul accidentului a ramas neidentificat, respectiv platilor de despagubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri si vatamari corporale sau decese, daca vehiculul, respectiv tramvaiul, a fost neasigurat. De asemenea, FPVS functioneaza si ca centru de informare si organism de compensare pentru cetatenii romani pagubiti in afara granitelor tarii, in anumite conditii.


Sursa: Xprimm
Aflati mai multe >>

Brokerii au adus 96% din afacerile EximAsig


Colaborarile cu brokerii de asigurari s-au intensificat in cei aproape trei ani de la infiintarea EximAsig Romania.
In 2012, afacerile Companiei de Asigurari Reasigurari EXIM Romania (EximAsig Romania), al carei actionar majoritar este EximBank, au fost realizate in proportie de 96% prin intermediul brokerilor de asigurare.

"Colaborarile cu brokerii de asigurari s-au intensificat in cei aproape trei ani de la infiintarea EximAsig Romania. Am ajuns sa detinem parteneriate cu peste 60 de brokeri de asigurare, de la cei mai mari intermediari de pe piata la companii de brokeraj specializate pe asigurarile de risc financiar", a declarat Alexandru NEFEROIU, Membru in Directoratul EximAsig Romania, responsabil de vanzari si de relatia cu brokerii.

Subscrierile inregistrate de EximAsig Romania la sfarsitul trimestrului III 2012 s-au triplat fata de aceeasi perioada din 2011, la 19,4 mil. lei. Potrivit rezultatelor publicate de Revista de Specialitate INSURANCE Profile, in perioada ianuarie-septembrie 2012 EximAsig Romania ocupa locul 3 pe segmentul asigurarilor de garantii, cu o cota de piata de 15,27% (fata 6,05% in aceeasi perioada din 2011), si locul 5 in topul asigurarilor de credite, cu o cota de piata de 0,38% (comparativ cu 0,93% in 3T 2011).

"Ne dorim continuarea si consolidarea relatiilor cu brokerii. Parteneriatele deja incheiate si-au demonstrat in timp eficienta, pentru ca am identificat formule care sa aduca beneficii atat noua, in calitate de furnizor de produse de asigurare, cat si intermediarilor si clientilor nostri", a adaugat Alexandru NEFEROIU.

Sursa: Xprimm
Aflati mai multe >>

Ministerul Sanatatii vrea sa puna in dezbatere publica un nou proiect de lege a malpraxisului

Ministerul Sanatatii intentioneaza sa puna in dezbatere publica, pana la jumatatea acestui an, un nou proiect de lege a malpraxisului, informeaza un comunicat de presa al ministerului remis vineri AGERPRES.

"Ministerul Sanatatii considera ca legislatia privind rezolvarea cazurilor de culpa medicala trebuie revizuita de urgenta avand in vedere situatiile tot mai dese in care medici romani sunt suspicionati sau acuzati de malpraxis. Noile prevederi trebuie sa introduca notiuni si criterii clare pentru o mai buna gestionare a situatiilor de culpa medicala sau a suspiciunilor de culpa medicala, inclusiv a modului de stabilire si aplicare a sanctiunilor. Ministerul Sanatatii intentioneaza organizarea unor ample dezbateri pe marginea proiectului de act normativ cu profesionistii din sistemul sanitar, cu societatea civila, asociatii ale pacientilor, Colegiul Medicilor, companiile de asigurari si reprezentanti ai Baroului National, astfel incat pana la jumatatea acestui an sa finalizeze un proiect de lege pe care sa-l inainteze Parlamentului spre aprobare", precizeaza sursa citata.



Sursa: AGERPRES
Aflati mai multe >>

Ministerul Sanatatii va revizui Legea malpraxisului pana la jumatatea anului


Legislatia privind rezolvarea cazurilor de culpa medicala trebuie revizuita de urgenta, pana la jumatatea anului, avand in vedere situatiile tot mai dese in care medici romani sunt suspectati sau acuzati de malpraxis, informeaza Ministerul Sanatatii.

Astfel, MS intentioneaza sa puna in dezbatere publica, pana la jumatatea lui 2012, un nou proiect de lege a malpraxisului.

Ministerul considera ca legislatia privind rezolvarea cazurilor de culpa medicala trebuie revizuita de urgenta, avand in vedere situatiile tot mai dese in care medici romani sunt sunt suspicionati sau acuzati de malpraxis.

Noile prevederi trebuie sa introduca notiuni si criterii clare pentru o mai buna gestionare a situatiilor de culpa medicala sau a suspiciunilor de culpa medicala, inclusiv a modului de stabilire si aplicare a sanctiunilor, se arata intr-un comunicat al Ministerului Sanatatii.

Ministerul Sanatatii intentioneaza organizarea unor ample dezbateri pe marginea proiectului de act normativ cu profesionistii din sistemul sanitar, cu societatea civila, asociatii ale pacientilor, Colegiul Medicilor, companiile de asigurari si reprezentanti ai Baroului National, astfel incat, pana la jumatatea acestui an, sa fie finalizat un proiect de lege pe care, ulterior sa-l inainteze Parlamentului spre aprobare.


Sursa: Mediafax
Aflati mai multe >>

Lance Armstrong dat in judecata de o campanie de asigurari


Compania de asigurari SCA Promotions a anuntat, joi, ca l-a dat in judecata pe Lance Armstrong si ca reclama cel putin 12 milioane de dolari, suma ce reprezinta primele acordate fostului rutier american pentru victoriile sale din Turul Frantei, precum si daune.

Conform spuselor lui Jeff Dorough avocatului companiei, plangerea a fost depusa la un tribunal din Dallas, documentul avand 35 de pagini.

"In prezent toata lumea stie ca Lance Armstrong a insistat in ceea ce ar putea fi cea mai elaborata si cea mai scandaloasa minciuna cu sange rece din istoria sportului. Acum este momentul ca domnul Armstrong sa faca fata consecintelor actiunilor sale. Acestea includ returnarea tuturor sumelor ce i-au fost varsate de SCA, peste 12 milioane de dolari in total", se arata in plangea SCA Promotions.

Suma reclamata de companie reprezinta cele 7,5 milioane de dolari constand in bonusurile primite de Armstrong, precum si 5 milioane de dolari - daune si cheltuieli de judecata.

Mark Fabiani, unul dintre avocatii lui Lance Armstrong, contactat de AFP, a declarat ca acordul din 2006 dintre SCA si fostul rutier in valoare de 7,5 milioane de dolari, ii interzice asiguratorului sa pretinda rambursarea sumei.

Uniunea Ciclista Internationala a anuntat, in luna octombrie, ca i-a retras lui Lance Armstrong cele sapte titluri din Turul Frantei, dupa un raport al Agentiei Antidoping Americane in care rutierul texan era acuzat de dopaj sistematic. Recent, Armstrong a recunoscut pentru prima oara in public, intr-un interviu acordat realizatoarei TV Oprah Winfrey, ca a luat produse dopante in timpul carierei sale cicliste, dupa mai mult de zece ani in care a negat acest lucru.


Sursa: Mediafax
Aflati mai multe >>

joi, 7 februarie 2013

Consecintele infractiunilor la volan: soferii vinovati suporta pagubele pe RCA sau CASCO din buzunarul propriu

Companiile de asigurari nu raman indiferente la accidentele provocate de soferii care au comis infractiuni pe drumurile publice, deoarece acestea reprezinta motive de regres pe RCA impotriva propriului asigurat, in timp ce, pe Casco, constituie excluderi.

Spre exemplu, ASIROM a avut anul trecut 168 de cazuri de recuperare a despagubirilor platite in baza asigurarii RCA, majoritatea fiind datorate alcoolemiei extrem de ridicate. "Pe lista figureaza insa si cazuri de infractiuni savarsite cu intentie si chiar de conducere fara consimtamantul asiguratului. Dauna medie pentru aceste evenimente este de aproape patru ori mai mare decat dauna medie pe societate", a afirmat Radu IONESCU, Director Departament Asigurari Auto, ASIROM.

In astfel de cazuri, recuperarea prejudiciului depinde foarte mult de suma platita pagubitilor, dar si de puterea sau rezervele financiare ale vinovatului. Astfel, procedura de recuperare poate include chiar si executarea silita a unor bunuri din patrimoniul asiguratului. "Poate dura de la cateva luni la cativa ani, iar uneori... toata viata. Sunt cazuri de accidente soldate cu vatamari corporale, deces, infirmitati pe viata (care obliga asiguratorul la plata unor prestatii periodice, sub forma de pensie). In cat timp se poate recupera de la un om fara serviciu, de exemplu, suma de 100.000 EUR? Avand in vedere limitele de raspundere ale asigurarii RCA in momentul de fata, exista destul de multe cazuri in care despagubirile solicitate de partea vatamata si platite de asiguratori sunt mult mai mari decat aceasta suma", a adaugat Radu IONESCU.

In acelasi timp, infractiunile la regimul de circulatie pe drumurile publice constituie excluderi si in cazul politelor Casco la toate companiile din piata.

Mai putine amenzi pentru consum de alcool, dar la fel de multe accidente grave


Numarul soferilor amendati pentru consumul de alcool la volan a scazut anul trecut pana la aproape 17.400, fata de 20.400 in 2011, se arata in datele furnizate de Politia Rutiera pentru XPRIMM Newsletters. Totusi, este ingrijorator ca mai mult de jumatate dintre acestia aveau o alcoolemie peste limita de 0,8 mg alcool/1.000 ml sange, desi au fost cu aproape 1.500 mai putini decat in 2011. Acest fapt le-a atras in mod automat raspunderea penala.

De asemenea, numarul accidentelor grave petrecute pe fondul consumului de alcool a crescut usor, de la 643 de cazuri in 2011, pana la 657 anul trecut, iar consecintele au urmat aceeasi linie: 158 de morti, 684 de raniti grav si 385 de raniti usor.

Baza legala a regresului impotriva propriului asigurat, dupa despagubirea tertului prejudiciat, o reprezinta Art. 58 din Legea nr. 136/1995 care stipuleaza ca asiguratorul RCA poate recupera sumele platite drept despagubiri de la persoana raspunzatoare de producerea pagubei in urmatoarele cazuri:
  • accidentul a fost produs cu intentie;
  • accidentul a fost produs in timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozitiile legale privind circulatia pe drumurile publice ca infractiuni savarsite cu intentie;
  • accidentul a fost produs in timpul cand autorul infractiunii savarsite cu intentie incerca sa se sustraga de la urmarire;
  • persoana raspunzatoare de producerea pagubei a condus vehiculul fara consimtamantul asiguratului.
Pe langa cele mentionate anterior, printre infractiunile care pot constitui un motiv de regres sau de excludere se mai numara circulatia sub influenta substantelor stupefiante sau medicamentelor cu efecte similare, precum si participarea la intreceri neautorizate, precum si circulatia fara permis de conducere.


Sursa: Xprimm
Aflati mai multe >>